Valahia văzută de un italian (II) „Să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”

Detronarea Principelui Constantin Brâncoveanu, declarat rebel faţă de Poarta Otomană

Era în ziua de marţi 4 Aprilie a anului 1714, a treia zi de Paşti după calendarul nostru latin, şi în 23 Martie după cel vechi, în Marţia Sfântă la ortodocși, când ajunse în Bucureşti, de la Constantinopol, capugiul Mustafa-aga. Era unul din cei mai vechi amici ai lui Brâncoveanu, ales anume de Marele Vizir, pentru ca sosirea sa să nu înspăimânte pe Domnitor. Acesta îi trimese, după obicei, ofiţeri pentru a-l saluta şi a îngriji de tot ce avea nevoie, întrebându-l dacă doreşte a fi primit imediat, la Curte, în audienţă. Turcul răspunse cu fineţă că nu are nicio afacere urgentă, fiind însă în trecere spre Hotin, şi fiind obosit, iar ziua fiind spre sfârşite, ar dori să vadă pe Principe a doua zi dimineaţă.

A doua zi, miercuri, obișnuitul alai conduse pe capugiu la Curte, aşteptat de Brâncoveanu în marea sală de audienţă unde, sosind Turcul, Domnitorul se ridică de pe tron, îl întâmpină până la jumătatea odăii şi urându-i bun venit îl pofteşte să şadă. Turcul răspunse că nu este timp de şezut, şi fiindu-i vechi prieten regretă a-i fi adus o ştire rea, dar să aibă răbdare şi să se supuie voinţii divine şi să asculte de ordinele Sultanului, şi scoţând o năframă de mătasă neagră o puse pe un umăr al Principelui, spunându-i: mazil, ceea ce înseamnă detronat.

Bietul Principe, surprins, începu să deteste nerecunoştinţa sălbatică a turcilor, care răsplătesc în aşa fel serviciile aduse împărăţiei în 25 şi mai bine de ani, şi voind a se aşeza pe tron, fu împins la o parte de turc, care-i spuse că locul său nu mai este pe tron. Fură chemaţi în grabă principalii boieri şi Mitropolitul, şi-n prezenţa lor fu citit firmanul, în virtutea căruia Voievodul Constantin Brâncoveanu e declarat cu toată familia sa hain, adică rebel, şi deci detronat.

De notat că Mustafa-aga, înainte de a pleca de la Marele Vizir, îl întrebă umil ce măsuri să ia în cazul unei provocări de răsvrătire a poporului de către Brâncoveanu, prin aruncare de bani prin ferestre, în momentul cetirii firmanului de detronare. Vizirul îi puse la dispoziţie câţiva slujitori din cei mai fideli şi curajoşi, şi bine înarmaţi, cari vor păzi la uşa sălii de audienţă în timpul cetirii firmanului, şi cari la cel mai mic tumult vor ucide pe Principe şi pe toţi acei ce vor încerca să-l apere. Am văzut eu însu-mi şase din slujitorii cari nu lăsau pe nimeni să pătrundă în sală, ca să nu comunice cu bietul Brâncoveanu, şi nu plecară de la uşă până ce acesta nu fu dat în paza boierilor cari aveau ordin straşnic din partea Sultanului, ca prin semnătură cu sigiliul lor, să se declare răspunzători, cu viaţa şi averea, de fuga lui Brâncoveanu. Într-atâta era grija turcilor!

Pentru mai mare precauţiune fu chemat corpul negustorilor, cărui se aduse la cunoştinţă prin formulă solemnă, ca să se constituie garant pentru boieri. În urma acestor precauţiuni capugiul porni să sigileze vistieria şi apoi tezaurul privat al Principelui, adecă Cămara, şi după ce mai dăduse anumite ordine se înapoiază la locuinţa sa. Bietul Principe se retrase în odăile sale, cu sufletul agitat de gânduri triste: îndoială, gelozie, frică şi speranţe. Îşi aminti de scrisoarea amicului său din Constantinopol şi se căi de a nu-l fi ascultat. Nesfârşită era însă jalea când se înapoiră acasă Doamna sa cu cei 4 fii şi tot atâtea fiice, care erau consternate, neştiind unde se va termina nenorocirea. Plângeau de compătimirea lor şi persoanele care, din curiozitate, intrară în odăile lor.

Decapitarea Principelui Brâncoveanu şi a celor 4 fii ai săi

Imbrohorul, după ce comunică lui Brâncoveanu gravele acuzaţiuni din partea Sultanului, ascultate cu demnitate de el, ordonă supunerea lui ca şi a fiului cel mare la grele torturi, pentru a smulge mărturisirea averii lor. După ce mărturisiră toate, după 5 zile, Duminecă în 26 August, Adormirea Sf. Fecioare, în prezenţa Sultanului care sta la o anumită distanţă, imbrohorul supuse pe Voievod la un nou interogator, la care Brâncoveanu răspunse fără frică, după care, la un semn, se apropie gealatul. Când Brâncoveanu ii văzu că se apropie cu sabia în mână, făcu o scurtă rugăciune, şi se adresă fiilor săi cu următoarele cuvinte: fii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume; cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru.

Primul decapitat fu Văcărescu, apoi prinţişorul cel mic Mateiaş, şi al treilea fiu Răducanu, după care fură decapitaţi Ştefăniţă şi Constantin, cel mai mare, iar la urmă, nenorocitul Voievod, părintele lor, care a fost spectator la această cruzime şi barbarie.

După tragedie Sultanul se îndepărtă iar capetele celor ucişi fură purtate prin oraş, pe prăjini. Se strânse lume multă în jurul acestor cadavre iar Marele Vizir, temându-se de vreo răscoală, căci însăşi turcii se îngroziseră de atâta nedreptate, ordonă aruncarea cadavrelor în mare, de unde, pe ascuns, fură pescuite de câţiva creştini şi îngropate într-o mănăstire numită Calchi, nu departe de Constantinopol.

În ce chinuri se zbătea nenorocita Doamnă când i se aduse vestea uciderii iubitului ei soţ şi a scumpilor ei fii, îşi poate oricine imagina. Eu, care 4 ani neîntrerupţi am avut onoarea de a fi în intimitatea acestor prinţi, nu-mi pot aminti această teribilă catastrofă fără a vărsa lacrimi.

---

sursa: Anton Maria del Chiaro, Revoluțiile Valahiei, după textul reeditat de Nicolae Iorga, în româneşte de S. Cris-Cristian, cu o introducere de Nicolae Iorga, Iaşi, Viaţa Românească, 1929