În plin secol al XVII-lea, secol baroc de intrigi, Fronde și cabale de curte (dacă ne referim doar la Curtea Franței, Curtea regenței lui Mazarin și a Anei de Austria) doamna Anastasia, soția lui Duca Vodă, se pare că a constituit acea excepție. Complicele ei în drama de adulter despre care va fi vorba în curând: spătarul Șerban Cantacuzino.
Povestea celor doi a început încă înainte ca Duca să devină domn al Țării Românești. Posibila idilă între Cantacuzin și doamna lui Duca se va fi înfiripat pe fondul rivalității și a luptelor politice între cele două nobile familii, Bălenii, pământeni și Cantacuzinii, bizantini, ce-i drept, dar împământeniți uimitor de rapid. Miza: acapararea absolută a influenței asupra Curții domnești.
Conflictul, încă latent până în anul 1663, a izbucnit după ce domnitorul Grigore Ghica, plecând cu oastea ca auxiliar al sultanului în Ungaria, a lăsat ca locțiitori domnești pe vornicul Stroe Leurdeanu, rudă cu Bălenii și pe Dumitrașcu Cantacuzino. Veleitățile de domnie ale unei familii de sorginte bizantină de rangul Cantacuzinilor nu puteau să nu supere orgoliul Bălenilor și, cu atât mai mult pe acela al domnului însuși care, încrezându-se în intrigile lui Stroe Leurdeanu, a ordonat execuția postelnicului Constantin Cantacuzino (bănuit, pe baza unor scrisori false, că ar unelti la Poartă detronarea domnitorului). Și astfel a căzut primul cap.
Șerban Cantacuzino, fiu cel mai mic al postelnicului, a fost, după obiceiul bizantin, însemnat la nas (pedeapsa infamantă aplicată de vechii basilei ai Răsăritului creștin celor vinovați de crimă de lez majestate). Cât despre idila înfiripată între Șerban Cantacuzino și doamna lui Gheorghe Duca, domn al Moldovei (devenit ulterior domn al Țării Românești) ea poate fi doar bănuită pe baza comportamentului ulterior al doamnei Anastasia.
Totul a început în momentul în care, după câțiva ani de lupte politice cu succes schimbător între cele două partide boierești, Grigore Ghica revine pe tron în martie 1672, și-i găsește pe Cantacuzini deja întemnițați din porunca banului Gheorghe Băleanu. Unul singur, însă, reușise să scape. Acesta era spătarul Șerban Cantacuzino. Aliatul său era domnul Moldovei, Gheorghe Duca, principe care îi oferise azil politic în Castelul Cnejilor de la Hangu, unde Cantacuzinul era păzit sub directa oblăduire a doamnei Anastasia. Contemporanii au văzut în acest fapt, ca și în refuzul constant al domnului de a-l extrăda pe transfug, tot ca urmare a stăruinței doamnei, începutul unei idile care se va împlini între zidurile Curții domnești de la București. Pentru că nu va trece mult timp până când Gheorghe Duca, mazilit de sultan din Moldova, va câștiga scaunul Țării Românești, iar Șerban Cantacuzino va fi numit ispravnic al Curții.
În paralel, răzbunările împotriva Bălenilor, refugiați în Transilvania, dar atrași la Curtea domnească cu promisiuni de iertare mincinoase, au înregistrat noi victime. Dar se pare că toate aceste fapte sângeroase, la care Șerban, ca un Cantacuzin care se respecta, era fără doar și poate părtaș, nu tulburau cu nimic iubirea pătimașă între ispravnic și doamna Anastasia.
Partea a doua AICI
sursa: Corneliu Șenchea, București, mon amour: supliment al revistei Contemporanul nr.9/2012, București, Ideea Europeană, 2012
ISTORII REGĂSITE 