Darwin, Charles (Robert) (12.02. 1809, Shrewsbury, Shropshire, Anglia – 19.04.1882, Downe, Kent). Naturalist englez a cărui teorie despre evoluţia bazată pe selecţia naturală a devenit temelia studiilor evoluţioniste moderne.
Cu chipul său de boiernaş de la ţară, Darwin a şocat iniţial societatea religioasă victoriană, sugerând că animalele şi oamenii împart aceiaşi strămoşi. Cu toate acestea, biologia sa atee a atras noua categorie de savanţi profesionişti şi, până la moartea sa, viziunea evoluţionistă se răspândise deja în ştiinţă, literatură şi politică. Darwin, el însuşi un agnostic, a fost înmormântat cu onoruri naţionale la Westminster Abbey, Londra, în semn de recunoştinţă şi preţuire.
Darwin şi-a formulat teoria îndrăzneaţă în cadru neoficial, între 1837 şi 1839, la întoarcerea dintr-o călătorie în jurul lumii, la bordul navei HMS Beagle, însă abia două decenii mai târziu avea să îşi exprime public teoriile în Originea speciilor (On the Origin of Species, 1859), carte care a influenţat profund societatea şi gândirea occidentală modernă.
Tinereţea şi educaţia
Darwin a fost al doilea fiu al lui Robert Waring Darwin, medic din înalta societate, şi al Suzanei Wedgwood, fiica industriaşului de ceramică unitarian Josiah Wedgwood. Alt străbunic al lui Darwin, Erasmus Darwin, doctor liber-cugetător şi poet la modă înainte de Revoluţia Franceză, a fost autorul lucrării Zoonomia sau legile vieţii organice (Zoonomia or the Laws of Organic Life, 1794-1796). Mama lui Darwin a murit când acesta avea doar opt ani, iar el a fost îngrijit de cele trei surori mai mari ale sale. Copilul l-a admirat profund pe autoritarul său tată, ale cărui pătrunzătoare observaţii medicale l-au învăţat foarte multe despre psihologia umană. Dar a detestat metoda de învăţare mecanică a clasicilor în şcoala tradiţionalistă anglicană de la Shrewsbury, unde a studiat între 1818 şi 1825. În şcolile publice englezeşti, ştiinţa era considerată, pe atunci, dezumanizantă, şi, din cauza interesului său pentru chimie, Darwin a fost pedepsit de directorul său.
Tatăl său, considerându-l pe tânărul de 16 ani un pierde-vară interesat doar de vânătoare, l-a trimis să studieze medicina la Universitatea din Edinburgh în 1825. Mai târziu, Darwin a dat de înţeles că a învăţat foarte puţine în cei doi ani la Edinburgh. De fapt, a fost o experienţă iniţiatică. Nu putea primi o educaţie ştiinţifică mai bună în altă universitate britanică. A fost învăţat să înţeleagă chimia rocilor în curs de răcire pe Pământul primitiv şi cum să clasifice plantele după „sistemul natural“ modern. La Muzeul de la Edinburgh a fost învăţat să împăieze păsări de către un sclav sud-american eliberat şi cum să identifice straturile de roci şi flora şi fauna colonială.
Şi mai important, studenţii radicali de la universitate l-au introdus pe adolescent în cele mai recente ştiinţe care se studiau pe continent. Edinburgh a atras pe protestanţii englezi disidenţi care erau excluşi din universităţile anglicane cum ar fi Oxford şi Cambridge, iar la societăţile de studenţi, Darwin a auzit liber-cugetători care negau imaginea divină a anatomiei faciale umane şi care susţineau că animalele au toate facultăţile mintale ale oamenilor. O conferinţă despre minte ca produs al unui creier material a fost cenzurată oficial, deoarece un astfel de materialism a fost considerat subversiv în deceniile conservatoare care au urmat Revoluţiei Franceze. Darwin a fost martorul sancţiunilor sociale aplicate celor care nu se supuneau dogmelor.
Când strângea melci de mare şi cnidari pe ţărmurile din apropiere, era însoţit de Robert Edmond Grant, un evoluţionist radical şi un discipol al biologului francez Jean-Baptiste Lamarck. Expert în porifere, Grant a devenit mentorul lui Darwin şi l-a învăţat despre creşterea şi relaţiile dintre nevertebratele marine primitive. Grant credea că acestea deţin cheia misterelor legate de originea fiinţelor mai complexe. Încurajat să abordeze problematici mai largi despre viaţă printr-un studiu de zoologie a nevertebratelor, Darwin a făcut propriile observaţii despre briozoarele larvare (Flustra) şi şi-a anunţat descoperirile în societăţile de studenţi.
Tânărul Darwin a învăţat foarte multe în bogatul mediu intelectual de la Edinburgh, însă nimic despre medicină: a detestat anatomia, iar chirurgia (înainte de a fi folosit cloroformul ca anestezic) îi repugna. Tatăl său liber-cugetător, realizând cu şiretenie că Biserica putea fi o chemare mai bună pentru un naturalist fără direcţie, l-a transferat la Christ College, Cambridge, în 1828. Într-un mediu complet altfel, Darwin era educat acum să devină un gentleman anglican. Şi-a cumpărat cal şi a reînceput să se dedice, alături de fiii altor moşieri, vechilor pasiuni: băutura, tirul şi colectarea de gândaci. A ieşit al zecelea pe lista absolvenţilor în arte în 1831.
În acest colegiu, tânărul profesor preot John Stevens Henslow i-a arătat latura conservatoare a botanicii, iar decanul, reverendul Adam Sedgwick, specializat în evidenţierea planului lui Dumnezeu în lumea animală, l-a dus pe Darwin în Ţara Galilor în 1831, într-o călătorie geologică.
Inspirat de relatările lui Alexander von Humboldt despre junglele sud-americane din Istorisire despre călătorii (Relation historique, 1814-1825), Darwin a acceptat, la sugestia lui Henslow, o călătorie în Tierra del Fuego, în capătul sudic al Americii de Sud, la bordul unei bric reconstruit, HMS Beagle. Darwin nu a navigat ca un umil naturalist-chirurg, ci ca un gentleman care-şi plătea cheltuielile de călătorie, însoţitor al căpitanului de 26 de ani Robert Fitzroy, un aristocrat care se temea să stea singur la timonă. Călătoria cu Fitzroy îşi propunea scopuri imperiale, dar şi misionare: trebuia să cerceteze coastele Patagoniei, pentru a facilita comerţul britanic, şi să repatrieze trei „sclavi” cumpăraţi anterior în Anglia din Tierra del Fuego şi creştinaţi. Darwin s-a echipat cu arme, cărţi şi sfaturi despre conservarea carcaselor de animale de la experţii de la grădina zoologică din Londra. Fitzroy i-a dat primul volum din Principiile geologiei (Principles of Geology), de Charles Lyell. Beagle a ridicat ancora din Anglia la 27 decembrie 1831.
Partea a doua AICI
sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 5, Bucureşti, Editura Litera, 2010
ISTORII REGĂSITE 