Viața lui Oliver Cromwell (V)
Concluzie
Oliver Cromwell a fost un puritan foarte corect. Prin natura sa, nu era nici crud, nici intolerant. Se îngrijea de soldaţi şi, dacă era contrazis de generalii săi, nu-i pedepsea sever; de exemplu, când l-a dat afară pe John Lambert, i-a oferit o compensaţie generoasă. Era devotat bătrânei sale mame, soţiei şi familiei (bârfele răspândite de regalişti că ar fi fost un afemeiat nu sunt credibile). Cromwell credea că „adesea copiii marilor oameni nu ştiu de frica lui Dumnezeu” şi de aceea s-a ocupat cu precădere de educaţia spirituală a copiilor săi şi a făcut greşeala să nu-l iniţieze în sarcinile practice ale guvernării pe fiul lui cel mai mare, Richard, pe care, în ultimele zile din viaţă, l-a numit succesor la protectorat.
Muzica şi vânătoarea erau distracţiile sale preferate. Se delecta ascultând orga şi era un excelent cunoscător de cai. Fuma, bea sherry şi bere şi prefera mâncarea englezească. În tinereţe îi plăceau jocurile călare cu soldaţii săi, dar a rămas un comandant plin de demnitate. Sir Peter Lely, vestitul pictor olandez, l-a înfăţişat în perioada sa de înflorire (deşi se pare că portretul n-a fost făcut pe viu); numeroasele picturi pe viu ale lui Robert Walker datează de la începutul războiului civil şi îl arată mai degrabă ca pe un fanatic.
Viața lui Oliver Cromwell (IV)
Lord Protector
Înaintea convocării primului său Parlament, pe 3 septembrie 1654, Oliver Cromwell şi Consiliul de Stat au emis peste 80 de ordonanţe, ce constituiau o politică internă constructivă. Scopul lui Cromwell era să reformeze dreptul, să înfiinţeze o Biserică Puritană, să permită toleranţa în afara ei, să promoveze educaţia şi să descentralizeze administraţia.
Opoziţia avocaţilor i-a slăbit într-o oarecare măsură entuziasmul referitor ia reformarea dreptului, dar a putut să numească judecători buni atât în Anglia, cât şi în Irlanda. S-a opus cu toată puterea pedepselor severe pentru infracţiuni mărunte, spunând: „să-i vezi pe oameni pierzându-şi vieţile pentru nimicuri… este un lucru pentru care Dumnezeu ne va cere socoteală”. În viziunea lui, doar crima, trădarea şi rebeliunea justificau pedeapsa capitală.
Viața lui Oliver Cromwell (III)
Medierea şi al doilea război civil
În restul acelui an dificil Oliver Cromwell a încercat să găsească o rezolvare paşnică a conflictelor din regat, dar sarcina părea imposibilă; nu mult după aceea, buna credinţă i-a fost pusă la îndoială. Armata era din ce în ce mai refractară şi, când Cromwell a părăsit Londra, o parte dintre soldaţi l-au luat prizonier pe Carol I. Cromwell şi ginerele său, Henry Ireton, au stat de vorbă cu regele în două rânduri, încercând să-l convingă să aprobe un aranjament constituţional pe care să-l supună ulterior dezbaterii Parlamentului. În acel moment, Cromwell, care nu era un duşman al regelui, a fost impresionat de devotamentul acestuia faţă de copiii săi. Sarcina sa principală era totuşi să înlăture sentimentul general al armatei că nu se putea încrede nici în rege, nici în Parlament.
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente