Stefan Zweig despre Rainer Maria Rilke:

„Nimeni n-a trăit, poate, mai discret, mai ascuns, mai invizibil ca Rilke. Deoarece evita agitația și până și propria glorie […] valul zadarnic învolburat al curiozității i-a atins doar numele și niciodată persoana.

Rilke era greu accesibil. El n-avea casă, n-avea adresă, unde să-l poți căuta, n-avea domiciliu, nici locuință permanentă, nici slujbă. Totdeauna era călător prin lume, și nimeni, nici măcar el însuși, nu știa dinainte încotro o va lua. Pentru sufletul lui nemăsurat de sensibil și vulnerabil, orice hotărâre rigidă, orice programare și orice angajament era o povară. Așa că numai întâmplarea ți-l mai scotea în cale.

Ședeai într-o galerie italiană și simțeai că-ți vine în întâmpinare, fără să vezi propriu-zis de la cine, un zâmbet fluturat, prietenesc. Abia după aceea îi recunoșteai ochii albaștri care, când te fixau, îi însuflețeau, cu lumina lor interioară, trăsăturile, la drept vorbind, șterse. Dar tocmai această față ștearsă constituia secretul cel mai profund al ființei lui. Mii de oameni trebuie să fi trecut pe lângă acest tânăr cu mustața blondă atârnându-i  ușor melancolic, cu trăsăturile puțin slave ale feții care nu se remarca prin nimic deosebit, fără a bănui că acesta era un poet și încă unul din cei mai mari ai secolului nostru; particularitatea lui se releva abia atunci când aveai de-a face mai de-aproape cu el: atitudinea neobișnuit de reținută a ființei sale.

Continuă citirea →