Arhive etichetă: Stefan Zweig

Stefan Zweig. O biografie

stefan zweigStefan Zweig (1881-1942), scriitor şi publicist austriac. S-a născut în familia unui înstărit industriaş evreu. Religia nu a jucat un rol important în viaţa lui şi, deşi avea să publice în Neue Freie Presse, al cărui prestigios „foileton” era editat de Theodor Herzl, nu va fi atras nici de sionism.

A urmat filozofia la Universitatea din Viena şi la cea din Berlin. A debutat ca poet sub influenţa lui Hofmannsthal şi a lui Rilke, primind o importantă distincţie literară austriacă. Student fiind, pleacă în Belgia, la Emile Verhaeren, căruia îi va deveni bun prieten, traducător şi biograf (printre marii săi prieteni se vor număra de asemenea Sigmund Freud şi Arthur Schnitzler). În 1904 pleacă în Franţa, unde îşi face mulţi prieteni în lumea literară pariziană, de exemplu pe Jules Romains, şi îl cunoaşte pe Romain Rolland, pe care îl va admira o viaţă întreagă; apoi vizitează Anglia, Statele Unite, India şi alte ţări, continuându-şi în tot acest timp preocupările literare.

În 1915 se căsătoreşte cu Friederike von Winternitz.

În timpul Primului Război Mondial, declarându-se pacifist, la fel ca Romain Rolland, nu luptă pe front, slujindu-şi patria ca funcţionar la Arhivele Ministerului de Război. În 1919 părăseşte Viena pentru a se stabili la Salzburg; aici, în cursul unui deceniu, scrie cele mai celebre dintre povestirile, eseurile şi biografiile sale.

În anii 1920-1930, perioada sa de creaţie cea mai fertilă, Stefan Zweig s-a bucurat de o mare faimă internaţională. „Poate că din zilele lui Erasmus (asupra căruia ne-a oferit o lucrare strălucită) nici un alt scriitor nu a fost atât de celebru ca Stefan Zweig”, spunea Thomas Mann. Este socotit unul dintre maeştrii nuvelei, însă rămâne la fel de cunoscut pentru biografiile sale dedicate unor mari personalităţi istorice şi culturale (Maria Antoaneta, Maria Stuart, Erasmus din Rotterdam, triadele Balzac-Dickens-Dostoievki, Hölderlin-Kleist-Nietzesche, Casanova-Stendhal-Tolstoi etc.) şi pentru „miniaturile istorice” adunate în cea mai populară carte a sa, Orele astrale ale omenirii.

Continuă citirea →

Despre Rilke

rilkeStefan Zweig despre Rainer Maria Rilke:

Nimeni n-a trăit, poate, mai discret, mai ascuns, mai invizibil ca Rilke. Deoarece evita agitația și până și propria glorie […] valul zadarnic învolburat al curiozității i-a atins doar numele și niciodată persoana.

Rilke era greu accesibil. El n-avea casă, n-avea adresă, unde să-l poți căuta, n-avea domiciliu, nici locuință permanentă, nici slujbă. Totdeauna era călător prin lume, și nimeni, nici măcar el însuși, nu știa dinainte încotro o va lua. Pentru sufletul lui nemăsurat de sensibil și vulnerabil, orice hotărâre rigidă, orice programare și orice angajament era o povară. Așa că numai întâmplarea ți-l mai scotea în cale.

Ședeai într-o galerie italiană și simțeai că-ți vine în întâmpinare, fără să vezi propriu-zis de la cine, un zâmbet fluturat, prietenesc. Abia după aceea îi recunoșteai ochii albaștri care, când te fixau, îi însuflețeau, cu lumina lor interioară, trăsăturile, la drept vorbind, șterse. Dar tocmai această față ștearsă constituia secretul cel mai profund al ființei lui. Mii de oameni trebuie să fi trecut pe lângă acest tânăr cu mustața blondă atârnându-i  ușor melancolic, cu trăsăturile puțin slave ale feții care nu se remarca prin nimic deosebit, fără a bănui că acesta era un poet și încă unul din cei mai mari ai secolului nostru; particularitatea lui se releva abia atunci când aveai de-a face mai de-aproape cu el: atitudinea neobișnuit de reținută a ființei sale.

Continuă citirea →

Şcoala în secolul XIX. Chin şi plictiseală (ultima parte)

elev stresatAtmosfera cazonă

Nu vreau să spun că şcolile noastre austriece ar fi fost, în sine, proaste. Dimpotrivă, aşa-zisa „programă analitică“ era alcătuită cu grijă, pe baza unei experienţe de un secol şi, dacă ar fi fost aplicată în mod inteligent, ar fi putut să asigure o pregătire consistentă şi destul de cuprinzătoare. Dar, tocmai prin alinierea pedantă la un plan şi prin schematismul ei uscat, şcoala noastră a devenit groaznic de seacă şi inertă, o rece maşină de învăţat care nu se regla niciodată după individ şi care, notându-te cu „bine“, „suficient“ sau „insuficient“, nu făcea decât să indice automat în ce măsură corespundeai „exigenţelor“.

Dar tocmai această lipsă de căldură umană, această searbădă mediocritate şi atmosfera cazonă care caracteriza mediul şcolar erau lucrurile care ne revoltau cel mai mult. Trebuia să învăţăm lecţiile şi să dăm examen de verificare a celor învăţate; însă în opt ani niciun profesor nu ne-a întrebat nici măcar o dată ce-am dori noi să-nvăţăm, şi ne-a lipsit cu desăvârşire tocmai acel ideal însufleţitor după care tânjeşte în sinea lui orice tânăr.

Cazarmă şcolară Continuă citirea →

Şcoala în secolul XIX. Chin şi plictiseală (prima parte)

copil scoalaÎn lucrarea memorialistică „Lumea de ieri”, Stefan Zweig, scritor şi publicist austriac celebru pentru povestirile, eseurile şi biografiile sale, prezintă în culori sumbre şcoala din Viena de la sfârşitul sec. XIX, amintindu-şi că „întreaga perioadă a şcolarizării mele, dacă e să fiu cinstit, n-a fost altceva decât un permanent chin”.

Mult prea mult

Din considerente de natură socială, fiecare familie înstărită ţinea morţiş să aibă copii „şcoliţi“; li se dădeau lecţii de franceză şi engleză, de iniţiere în muzică, li se puneau mai întâi guvernante şi apoi profesori care-i învăţau bunele maniere. Dar numai aşa-zisa pregătire „academică“ pe care o primeai la universitate era de natură să-ţi confere în acele timpuri de liberalism „luminat“ un deplin relief individual. De aceea era ambiţia oricărei familii „bune“ ca măcar unul dintre copii să poarte înaintea numelui titlul de doctor.

Drumul până la universitate era însă destul de lung şi nicidecum presărat cu trandafiri. Trebuia să-ţi freci coatele pe băncile şcolii cinci ani de curs primar şi opt ani de liceu, în fiecare zi câte şase ore, iar în timpul liber să-ţi faci temele şi, pe deasupra, ca să-ţi asiguri o „cultură generală“ peste ceea ce îţi dădea şcoala, să mai înveţi şi franceza, engleza, italiana, limbile „vii“ odată cu limbile clasice, greaca şi latina, deci cinci limbi plus geometrie şi fizică şi celelalte materii. Era mult prea mult şi nu-ţi rămânea aproape nici un fel de răgaz ca să-ţi formezi o condiţie fizică, să faci sport, să te plimbi şi, mai ales, să te joci şi să te recreezi.

Continuă citirea →

Avertisment

Făcându-i-se propunerea de a conferenţia, sau de a da citire unor pagini scrise recent, în faţa publicului, scriitorul german Stefan Zweig (1881-1942) a refuzat categoric, argumentând că, în astfel de împrejurări, a primit deja două avertismente severe.

Continuă citirea →