Viața și opera lui George Bacovia (II)

George BacoviaCritica literară nu şi-a dat seama de la început de dimensiunea reală a lirismului bacovian. E. Lovinescu, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Perpessicius (acesta mai aproape de adevăr în judecata lui de valoare), Pompiliu Constantinescu, G. Călinescu recunosc originalitatea poetului, dar drămuiesc bine propoziţiile când e vorba să dea o judecată de valoare globală. Impresia de monotonie, artificiu liric trece de la un comentariu la altul.

Mai mult decât atât: luptând pentru impunerea poeziei lui Arghezi, critica estetică l-a uitat pe Bacovia care, în jurul anului 1900, schimbase radical limbajul şi temele poeziei româneşti. A trebuit să apară o altă sensibilitate şi altă generaţie poetică pentru ca Bacovia să fie recunoscut un mare poet. Acest lucru s-a întâmplat în anii ’60, când modernitatea românească revine în actualitate. Poeţii şi criticii tineri de atunci îl descoperă şi îl impun. O alianţă spirituală care, ca şi în cazul întâlnirii cu Arghezi, Blaga şi Barbu, a funcţionat şi a dus, în cele din urmă, la renaşterea lirismului românesc după trauma realismului socialist.

Temele poeziei lui Bacovia

Temele poeziei lui Bacovia sunt acelea ale simbolismului din ramura postbaudelairianului Rollinat, poetul Nevrozelor, pe care, de altfel, autorul român îl citează în mai multe rânduri. Un simbolism negru, decadent, prăbuşit într-o astenie generală, sensibil la aspectele macabre ale existenţei şi, în acelaşi timp, dornic să exprime sensul corespondenţelor dintre simţuri şi să realizeze o sinteză a artelor. Bacovia preia, cum mărturiseşte, conceptul de audiţie colorată şi caută să sugereze în mici poeme muzicale, străbătute ca de un curent electric de o tristeţe agitată, cu toate rănile deschise, echivalenţa lirică a cenuşiului sau a violetului. Acestea, plus albul, galbenul, sunt culorile lui favorite. N-a scris un sonet al vocalelor, dar a încercat să introducă paleta pictorului în poem şi să asocieze ritmul versurilor cu sonurile unei muzici grave. Şi-a justificat, într-un interviu, preferinţele plastice: cenuşiul ar fi culoarea obişnuită a Bacăului şi, „existând în natură, s-a strecurat necalculat în versurile mele”. Tot aşa violetul, observat, zice el, pe valea Bistriţei din zona Bacău. În fine, galbenul ar fi inspirat de priveliştile din grădina publică a oraşului.

Explicaţii prea realiste. În fapt, toţi simboliştii, indiferent unde trăiesc, sunt preocupaţi de aceste corespondenţe şi caută să formuleze o estetică adecvată, pornind de la estetica lui Baudelaire. Macedonski şi elevii săi fac exerciţii în acest sens.

Revenind la temele şi fantasmele poetului (obsesia derizoriului şi a macabrului, teroarea de universurile lichide, sensibilitatea la semnele funerarului din existenţă), se pune firesc întrebarea cât este sensibilitate reală în aceste poeme şi cât este poză literară. Răspunsul nu poate fi decât unul: lirismul lui Bacovia este o împletire ingenioasă de poză şi trăire sfâşietoare, de „secreţie”, cum zice Lovinescu, a unui spirit bolnav de tristeţile, melancoliile lumii.

George Bacovia desen

Cine a imitat şi pe cine

E greu de spus cine a imitat şi pe cine. Mistificaţia literară este atât de bine asimilată încât nu se mai simte în poem ce este expresie a existenţialului şi ce reprezintă clişee luate de la decadenţii francezi. Este ca un ser care, odată intrat în circulaţia sanguină a poeziei, nu mai poate fi identificat. În fond, ceea ce contează în procesul imitaţiei este rezultatul. Toţi imită mai mult sau mai puţin, observa T. S. Eliot, numai la poeţii proşti se vede ce-au luat şi de unde, poeţii autentici asimilează rapid şi bine modelele. Bacovia trăieşte, aşa-zicând, într-un mod naiv şi cu o sinceritate totală modelele. Poza devine modul lui de a fi liric, în fine, el îşi desenează cu sânge închipuirile pe care le ia din cărţi. Aceasta este cel puţin impresia pe care o ai când îi citeşti poemele de o derutantă elementaritate, în care se plimbă fără aroganţă fantasmele decadenţilor, tristeţile lor delirante, decorurile îndoliate. Bacovia cultivă mica scenă livresc-existenţială în care există un unic simbol liric dezvoltat prin câteva detalii repetitive. Iată, Plumb, poemul liminar din volumul apărut în 1916: sicrie de plumb, cavou, veşminte funerare, coroane de plumb, aripi de plumb, flori de plumb şi, în acest decor, amorul de plumb pe care îl strigă, deznădăjduit, poetul copleşit de singurătatea lui.

Totul se învârte în jurul acestei fantasme puse în scenă. Poetul romantic caută singurătatea într-un cadru cosmic, de regulă codrul sălbatic şi grandios, poetul simbolist transportă singurătatea în cavouri şi pune totul sub semnul unei culori unice care, în fapt, sugerează o dezolantă, apăsătoare culoare metalică (plumbul care nu are propriu-zis o culoare sau are una, indistinctă, negrul degradat spre cenuşiu).

Simbolul memorabil

Care este simbolul memorabil, unde e marea poezie în aceste versuri care adună şi învârt asemenea detalii?: „Dormeau adânc sicriele de plumb / Şi flori de plumb şi funerar veștmânt — / Stam singur în cavou… şi era vânt… / Şi scârţâiau coroanele de plumb. // Dormea întors amorul meu de plumb / Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig — / Stam singur lângă mort… şi era frig… / Şi-i atârnau aripile de plumb.” Simbolul se vede cu ochiul liber: singurătatea individului într-un univers închis, redus la maxim, sufocant, iar lirismul iese din sugestia acestei stranii stări de izolare şi frig în vecinătatea cadavrelor. Sublimul romantic este astfel înlocuit de simbolişti prin valorificarea estetică a macabrului, a derizoriului din real. Arghezi, care începe prin a cultiva aceleaşi elemente, introduce şi o notă patetică şi conceptualizantă în poem, deschizând astfel simbolul spre alte universuri. Bacovia execută operaţia inversă: închide simbolul liric, repetă amănuntele, pictează cu aceeaşi culoare, stinge tonurile.

Pastel

Pastel aduce în tablou corbii, ţârâitul ploii de toamnă, mugetul vitelor închise în ocol şi sunetul trist, dogit al tălăngilor. Poemul sugerează, admirabil, senzaţia de agonie a vegetaţiei, de târziu în lume şi de prăbuşire a universului într-o tristeţe grea, aceea a individului care contemplă această moarte fără glorie: „Şi tare-i târziu / Şi n-am mai murit”. Din nou gândul merge spre agoniile fastuoase ale romanticilor şi, făcând comparaţia de rigoare, se observă puţinătatea elementelor cu care lucrează spiritul bacovian, absenţa ceremoniei, obstinaţia cultivării micilor simboluri ale derizoriului din sfera existenţei. Dar tocmai această lipsă de „măreţie de simbol”, pentru a reproduce o formulă ironică, dă măreţie poemului bacovian, simplu şi cutremurător ca un bocet şoptit.

Apreciere

Dintr-o minus-vitalitate notorie, universul liric bacovian se hrăneşte cu lăcomie, ca să zicem astfel, extrăgând una dintre cele mai tari arme poetice din câte cunosc în simbolismul nostru; aş spune chiar că filtrează esenţa cea mai concentrată, amestec de fetid şi mosc, de durere şi plăcere, indistinct îngemănate. Eul bacovian răsuceşte un tragic, un obsedant scâncet, suferinţa se clatină într-o semisomnolenţă în care instinctul vital alterat posedă nu ştiu ce încordată luciditate; materia în dezagregare are un fel de conştiinţă de sine, vizibilă în însuşi propriul ei proces de dezatomizare; ea umple toată conştiinţa reflexivă a poetului, manifestată printr-o atentă notaţie. Oricâtă simplitate şi stângăcie verbală dovedeşte lirica bacoviană, acestea sunt şi semnele neîndoioase ale lucidităţii lui artistice; conştiinţa umană se prăbuşeşte în reacţii fiziologice, dizlocate, fără nici o putinţă de se ridica pe un plan egal sau analog, dar numai o inteligenţă artistică o poate surprinde în înseşi confuzele ei dezagregări. (Pompiliu Constantinescu)


sursa: Academia Română, Dicționarul general al literaturii române (A/B), București, Editura Univers Enciclopedic, 2004

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: