Biografia lui Jorge Luis Borges (I)

Borges_1921.jpg1899 S-a născut, la 24 august, la Buenos Aires, viitorul scriitor Jorge Luis Borges. Mai mulţi străbuni ai familiilor Borges (din partea tatălui) și Acevedo (din partea mamei) au fost militari şi au luat parte la bătăliile pentru independenţa faţă de Spania şi la războaiele civile care au însângerat viața argentiniană în veacul al XlX-lea. Această origine de nobleţe creolă şi demnitate militară va constitui un motiv de mândrie pentru el, şi în identitatea biografiei de familie cu istoria patriei va găsi mai târziu îndreptăţirea de a rescrie, de a întemeia, de a inventa şi de a mirifica trecutul ţării sale. Va spune adesea că pentru el patria înseamnă un acord de chitară, câteva portrete şi o spadă veche. Lecţia curajului îl va însoţi permanent

1901 Familia se mută în cartierul Palermo, pe atunci periferic, locul concret şi reverberant al înscrierii sale în univers, colţul de lume în care se regăseşte şi la care se întoarce în numeroase evocări literare.

1905 Primele încercări literare. „Am început să scriu la şase sau şapte ani. Încercam să imit autorii clasici ai literaturii spaniole, ca bunăoară Cervantes. Am scris într-o engleză deplorabilă un fel de manual de mitologie clasică, fără îndoială un plagiat după Lemprière. Prima mea scriere narativă a fost un roman cavaleresc demodat, în maniera lui Cervantes, intitulat Viziera fatală“.

1914 Tatăl scriitorului incipient, avocat cu preocupări literare, iese la pensie.

1919 Se hotărăşte ca întreaga familie să plece într-o călătorie prin Europa. Despărţirea, în aceste împrejurări, de fata pe care o iubea i-a marcat, se pare, traiectul vieţii intime de mai târziu. O altă despărţire este resimţită la fel de dureros: despărţirea de biblioteca tatălui său. („Dacă aş fi întrebat care a fost principalul eveniment din viaţa mea, aş răspunde că a fost biblioteca tatălui meu. Uneori cred că niciodată nu am ieşit din această bibliotecă“.) Ajunsă în Europa, familia este surprinsă de război. După o scurtă trecere prin Paris şi Italia de Nord, se stabileşte la Geneva. Aici Borges termină liceul. În planul cărţilor, esenţial pentru scriitorul care îşi imaginează paradisul sub forma unei biblioteci, îi descoperă pe Flaubert şi Maupassant, pe Voltaire şi Carlyle, pe Chesterton, Schopenhauer, Heine şi Rimbaud. „Am rămas în Elveţia până în 1919. După trei sau patru ani petrecuţi la Geneva, am stat un an la Lugano. Am obţinut diploma de bacalaureat, şi toată lumea mă considera destinat unei cariere literare. Scrisesem câteva sonete în franceză şi în engleză, dar am înţeles, totuşi, că soarta literară îmi era legată iremediabil de limba spaniolă“.

1920 Familia scriitorului se instalează provizoriu în Spania.

1921 Cunoaşte Mallorca, Sevilla, Madridul. „Pentru noi, hispano-americanii, care-i vedeam prin prisma francezilor, spaniolii păreau pitoreşti, un amestec în genul lui Garcia Lorca – ţigani, lupte cu tauri şi arhitectură maură. Dar, deşi spaniola era limba noastră şi sângele nostru era spaniol şi portughez, familia mea nu s-a gândit nicio clipă că acest voiaj în Spania ar fi putut să însemne o întoarcere la patria mumă după o absenţă de aproape trei veacuri“. Cu toate că va privi mai târziu cu detaşare participarea sa la mişcarea literară spaniolă de înnoire avangardistă, cunoscută sub numele de Ultraism, etapa aceasta este mai importantă decât ne lasă el să credem. Este o etapă de ucenicie, în care observă şi învaţă foarte mult. Cansinos-Assens, unul dintre mentorii săi din acei ani, îl descrie astfel: „Jorge Luis Borges a trecut printre noi ca un nou Grimm, plin de o seninătate discretă şi surâzătoare“. Îi cunoaşte pe scriitorii spanioli Gómez de la Sema, Gerardo Diego, Juan Larrea, Ortega y Gasset, Valle Inclán. Colaborează la câteva reviste literare spaniole. Recunoştinţa faţă de acest an de rodnică ucenicie o va sintetiza mai târziu într-un vers: „Te afli, Spanie tăcută, în noi“. În acelaşi an se întoarce la Buenos Aires. Impresia de regăsire profundă după o absenţă atât de lungă este atât de puternică, încît a putut spune că anii petrecuţi în Europa au fost iluzorii, declaraţie la care a adăugat adesea mărturisirea că în fond întotdeauna a trăit la Buenos Aires. Aici compune cele mai multe poeme care vor alcătui peste doi ani volumul Fervor de Buenos Aires (Fervoarea Buenos Aires-ului).

1922 Fondează, împreună cu Macedonio Fernández, revista Proa (Prova), din care vor apărea trei numere între august 1922 şi iulie 1923. Despre Macedonio va scrie pagini de admiraţie care sunt totodată şi configurarea unui ideal: „De-a lungul unei vieţi destul de lungi, am stat de vorbă cu oameni celebri. Nici unul nu m-a impresionat ca el sau măcar într-un mod analog. Încerca să-şi ascundă, nu să-şi etaleze inteligenţa extraordinară; vorbea parcă pe marginea dialogului şi, totuşi, era centrul lui. Prefera tonul interogativ, tonul de consultaţie modestă, afirmaţiei magistrale. Nu pontifica niciodată. Elocinţa iui era alcătuită din puţine cuvinte şi din fraze trunchiate. Tonul obişnuit era de prudentă perplexitate. Macedonio voia să înţeleagă universul şi să afle dacă era cineva. A scrie şi a publica erau pentru el lucruri secundare“.

1923 A doua călătorie cu familia în Europa.

1924 Împreună cu Guiraldes, Brandan, Caraffa şi Pablo Rojas Paz, lansează a doua serie a revistei Prova.

1925 Publică primul volum de eseuri, intitulat Inquisiciones (Investigări) cu reflecţii despre Joyce, Quevedo, Fitzgerald, Berkeley, Thomas Brown etc. Apare cea de-a doua culegere de versuri, Luna de enfrente (Luna de vizavi). O cunoaşte pe Victoria Ocampo, scriitoarea şi animatoarea culturală de mai târziu.

1927 Apare, în revista bilunară Martin Fierro, naraţiunea Noticia policial (Ştire poliţistă), prima versiune a mai târziu celebrei Hombre de la esquina rosada (Omul din coiful roşietic). Reneagă ultraismul.

1928 Publică o nouă culegere de eseuri, EI idioma de los argentinos (Limba argentinienilor), încununată cu Premiul Municipal pentru proză.

1929 Apare cel de-al treilea volum de poezii, intitulat Cuaderno San Martín (Caietul San Martín), care se deschide cu poemul Întemeiere mitică a oraşului Buenos Aires.

1930 Îl cunoaşte pe Adolfo Bioy Casares, care-i va deveni bun prieten şi colaborator. Publică volumul Evaristo Carriego, care sintetizează preocupările întregului prim deceniu de fervori şi încercări de a exprima mitologia Buenos Aires-ului. Este o mitologie de pumnale şi de acorduri de chitară, care vor stărui, în forme tot mai decantate, în operele ulterioare. Importanta volumului nu se reduce însă la aspectul tematic. La fel de importantă este sinteza modalităţilor de expresie, acel ton dubitativ inconfundabil şi căutările în acelaşi timp prudente şi decise care impun amestecul poeziei cu naraţiunea şi eseul. Cu acest volum, Borges încheie prima sa etapă de creaţie, etapă de recuperare a copilăriei prin reconstituirea unei mitologii a mahalalelor din Buenos Aires.

 


sursa: Jorge Luis Borges, Opere, vol. I, București, Editura Univers, 1999

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: