Argetoianu, Constantin (3.III.1871, Craiova – 611.1955, Sighet), memorialist.
Fiu al unui general şi om politic — Ion Argetoianu, absolvent al Şcolii de Aplicaţii de la Metz (Franţa) -, Argetoianu a primit educaţia cuvenită descendentului unei familii vechi şi bogate. A urmat primele clase la Craiova, oraş cu o viaţă culturală şi socială remarcabilă în acea vreme. S-a pregătit în particular pentru examene în primii ani de liceu, apoi a urmat ultimele clase la Liceul „Sf. Gheorghe” din Bucureşti. Ca mulţi tineri de condiţia lui, a fost trimis pentru studii universitare la Paris (1888-1896). Inteligent şi dotat, şi-a luat doctoratul în medicină şi licenţa în drept şi litere. Întors în ţară, a fost numit în 1898 ataşat, apoi secretar şi consilier de legaţie la Constantinopol. Până în 1913, când s-a retras din diplomaţie, această carieră l-a purtat la Roma, Viena şi Paris.
Atras de viaţa politică, s-a înscris în 1913 în Partidul Conservator şi a ajuns repede (1914) deputat, apoi senator. Ulterior s-a alăturat mareşalului Al. Averescu şi a contribuit la formarea Partidului Poporului, în 1920. La 37 de ani (în 1918) a fost pentru prima oară ministru, la Justiţie. În 1920 şi 1921 a deţinut portofolii la Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Interne. A schimbat mai multe formaţiuni politice (Partidul Naţional Democrat, Partidul Naţional, Partidul Naţional Liberal), având o carieră politică agitată, cu numeroase ministeriate, inclusiv la Agricultură şi la Afacerile Străine. În 1932 a fondat Uniunea Agrară, transformată în 1936 în Partidul Agrar. A fost consilier regal în 1938, preşedintele Consiliului de Miniştri în 1939 şi titular al Ministerului Afacerilor Străine în 1940.
A publicat scrieri, în majoritatea lor conferinţe, legate de activitatea lui politică şi administrativă. În 1938 i-a apărut un jurnal de călătorie, considerat de editorii de mai târziu drept o parte integrantă a memoriilor sale (Pe urmele trecutului. O călătorie în Egipt).
Între 1944 şi 1946 a stat în Elveţia, dar apoi s-a întors în ţară. Se vede că experienţa politică şi diplomatică nu l-a ajutat să înţeleagă încotro evoluau lucrurile. A creat un nou partid, Uniunea Naţională Muncă şi Refacere, cu existenţă efemeră, desfiinţat în 1948, iar în 1950 a fost arestat, ca mulţi alţi foşti fruntaşi politici şi diplomaţi, a cunoscut ororile închisorii şi a murit, după ani de suferinţă, la Sighet.
Argetoianu a lăsat o monumentală operă memorialistică în manuscris, editată postum, mai întâi în presă (în revista „Magazin istoric”), apoi în volum. Este vorba de un ciclu intitulat Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, care acoperă mai multe decenii, din 1871 până în 1934. Tot postum, în 1998, i s-a publicat volumul Însemnări zilnice, o primă parte a notelor lui, anume cea referitoare la anii 1935-1936. Ca şi memoriile, însemnările cotidiene au caracter politic, iar manuscrisul, în curs de editare integrală, cuprinde mai multe mii de pagini, adică o serie de cel puţin zece volume.
Întreaga existenţă şi experienţă a memorialistului se reflectă în această reconstituire a unei vieţi şi a unei epoci. Scrierile rămase inedite atâta vreme au o dublă valoare. În primul rând una documentară, prezentând un interes deosebit în redescoperirea unor decenii de istorie cenzurată şi/sau contrafăcută, din perspectiva unui om politic şi diplomat aflat mereu în cercurile puterii, informat şi capabil de judecăţi avizate. În al doilea rând, valoarea memoriilor stă în calitatea scrisului şi în temperamentul de literat al autorului, instruit şi înzestrat cu simţul cuvântului, abil portretist şi înveninat cronicar, implicat afectiv. A rezultat din această sinteză o creaţie care nu interesează numai istoriografia (politică, a mentalităţilor, diplomatică), dar şi literatura.
Acest descendent de boieri olteni duce până în prima jumătate a secolului al XX-lea spiritul cronicarilor munteni, maliţia lor pătimaşă, plăcerea de a observa fără cruţare, nu arareori deformând şi şarjând realitatea. Consumându-şi existenţa în medii elegante, într-o Europă care trăia în stil Belle Epoque şi apoi cu euforia „anilor nebuni”, răsfăţat în confort, fineţuri, plăceri rafinate, sensibil la farmecul naturii, la flori şi lecturi de bun gust, la prezenţele feminine, memorialistul a fost şi un moralist foarte intransigent când era vorba despre interese, ale lui, ale altora sau chiar interesul general. El veştejeşte „mahalagismul”, „mizeria morală” a mediilor politice, consemnează compromisuri, trădări, intrigi, descrie în chip foarte subiectiv, dar şi — prin aceasta chiar — savuros, o lume colcăind de interese, ambiţii, vanitate, rivalităţi, egoism şi pofte, foarte vie şi foarte impură, dar fără de care n-ar fi putut trăi. Evadează uneori în lecturi şi peisaje, căci are, după cum se vede în notaţiile din Egipt, simţ poetic şi plăcerea fanteziei, dar adevărata lui viaţă este cea mărunţită într-o agitaţie politică frenetică, încâlcită, contradictorie.
Memoriile, mai mult decât însemnările, creează (sau recreează) din perspectivă proprie o lume al cărei stil de viaţă s-a demodat, dar ale cărei mobiluri şi moravuri renasc, surprinzător de neschimbate, în România de după 1990. Scrierile lui Argetoianu s-au editat redevenind actuale şi interesante prin arta de a sugera, de a impune o imagine, de a surprinde ori de a creiona un tip uman, o personalitate, o categorie morală.
sursa: Academia Română, Dicţionarul general al literaturii române, vol. I, (A-B), Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004
ISTORII REGĂSITE 