Istoria ceaiului

Povestea ceaiului începe acum aproape 5000 de ani în vechea şi îndepărtata Chină.

Legenda spune că Sheng Nong era un tânăr împărat, foarte înţelept şi mare iubitor al artelor şi al călătoriilor prin locuri necunoscute. Împăratul acesta avea obiceiul să nu bea decât apă fiartă şi răcită atunci când era departe de palatul său. Într-una din aceste călătorii împăratul şi suita lui au făcut un popas, aşteptând ca bucătarii să le pregătească mâncarea şi apa fiartă pentru băut. Câteva frunze au căzut dintr-un arbust, lângă care stătea împăratul, în apa fiartă pe care slujitorii lui tocmai i-au adus-o, după obicei. Curios din fire, împăratul a băut din apă, după ce a văzut că ea se colorează, primind de la frunzele arbustului o minunată culoare aurie şi un miros parfumat. Aceasta a fost, spune legenda, prima ceaşcă de ceai băută de un pământean.

Nu întâmplător i se atribuie lui Sheng Nong onoarea de a fi primul băutor de ceai din lume, el a fost un mare iubitor al armoniei şi eleganţei întâlnite în lumea plantelor, a cercetat cu atenţie, ca un adevărat om de ştiinţă, legile frumosului din natură şi s-a preocupat cu interes de virtuţile terapeutice ale plantelor.

Meridianele ceaiului
Încetul cu încetul, ceaiul a ajuns să fie o băutură des consumată de către chinezi. S-a păstrat o descriere, din secolul al IV-lea d.Hr., a modului de preparare a ceaiului. La acea dată pudra din frunze zdrobite de ceai se amesteca bine cu orez, mirodenii, lapte, ceapă şi coajă de portocale. Din această compoziţie se făcea o turtă, care apoi se pisa şi devenea pulberea de infuzat pentru ceai. Obiceiul acesta îl mai păstrează şi azi tibetanii care adaugă în ceai unt, smântână şi ceapă.

În secolul al XVI-lea marinarii portughezi au adus din China primele frunze de ceai în Europa. Negustorii medievali care aprovizionau Europa cu mirodenii, aducându-le cu mare greutate, prin multe pericole, pe drumul mătăsii, au fost cei care au răspândit ceaiul în toată Europa. Olandezii au fost primii care au descoperit plăcerea de a taifăsui în preajma unei căni cu ceai. Ei aveau chiar o cameră specială în casele lor, camera ceaiului, în care se bea parfumata licoare. Tot ei au dus ceaiul şi în America, mai întâi în Noul Amsterdam, care avea să fie numit mai târziu New York. Americanii sunt cei care au ambalat pentru prima oară ceaiul în pliculeţe, porţionându-l astfel pentru ceainării. Tot ei sunt sş cei care au preparat pentru întâia oară ceaiul cu gheaţă.

Pe la 1650 s-a deschis prima ceainărie în Anglia, la Oxford, şi în 1652 la Londra. Pe la 1683 existau aici deja peste 2000 de prăvălii în care se putea cumpăra cafea şi ceai. De aceste prăvălii de ceai se leagă şi istoria jurnalismului. Clienţii acestor prăvălii erau mereu dornici de noutăţi („news“), asa încât proprietarii prăvăliilor, ca să-şi atragă clienţi, au început să le ofere acestora foi (news-papers) pe care erau scrise ultimele ştiri. Aşa a început jurnalismul. Primul jurnal cunoscut a fost „Lista lui Lloyd“, apărută în 1734, numită aşa după numele proprietarului unui magazin de ceai. „Lista lui Lloyd“ este, aşadar, cel mai bătrân ziar din lume, care mai apare şi astăzi şi poate fi citit pe Internet.

Ducesa de Bedford a introdus, pe la 1800, moda ceaiului de la ora cinci după-amiaza, ceai la care a invitat prieteni şi cunoscuţi. Era la modă pe atunci să se bea ceaiul din porţelanuri de China.

În Rusia ceaiul ajunge încă de pe vremea ţarului Alexis, pe la 1618, adus de ambasadorul chinez în această ţară. De-abia după aproape două sute de ani, pe vremea Ecaterinei cea Mare, ceaiul devine o băutură populară şi pentru ruşi.

Ceaiul este azi cea mai populară băutură în lume, cea mai băută licoare după apă, după ce a fost la început doar apanajul celor bogaţi.

sursa: bucatariapentrutoti