Nici unul dintre noi nu ştie cât o să mai ţină molima asta. Sunt momente în care ne simţim aruncați în derivă, expuși de parcă am fi pe cale să fim luați de vârtej şi nu avem nimic de care să ne agăţăm. Deprimați, triști, îngrijorați, trebuie să facem un pas înapoi și să ne (re)evaluăm viața. Ne descoperim spaimele şi slăbiciunile; pe ale noastre, cu înțelegere, pe ale celorlalți cu ochi critic. Ne consolăm cu ideea că nu suntem singuri în această situație dificilă. Uităm că flăcările focului nu sunt mai puţin dureroase când ştii că ard şi alţii cu tine.
Oamenii se îmbolnăvesc mai ales atunci când se lasă bântuiţi de gânduri neplăcute şi de temeri. Pentru a scăpa de ele, pentru a găsi protecție și siguranță, mulți au venit, destui ar vrea să plece. Plecăm în aceeaşi măsură pentru a fugi de ceea ce suntem ca şi pentru a găsi ceva ce căutăm.
O viață adevărată înseamnă o viață plină de sens și de scop. Mi-e milă de cei care nu-şi dau seama că au deja ceea ce caută cu disperare: familie, dragoste, prietenie. Dar cu adevărat de compătimit sunt cei care nu au nimic.
Să ne gândim și la ceilalți. Unii, îngrijorați de pandemie, îngroziți de viitorul incert, se agață de orice speranță, oricât de firavă ar fi. Se tem de sărăcie, de boală, de moarte. Sunt persiflați cu cinism: sunt superstițioși și ignoranți. E uşor să-ţi baţi joc de astfel de lucruri când străluceşte soarele, dar când acesta începe să apună şi umbrele se furişează spre tine şi stai tremurând în întuneric, aşteptând, te agăţi de orice ca să te apere împotriva lucrului de care te temi cel mai mult.
Virusul afectează mai ales bătrânii. Ni s-a părut firească prezența lor, până când n-au mai fost cu noi, cum se întâmplă cu un copac bătrân pe care îl vezi abia când cade, şi doar după golul lăsat îţi dai seama cât de mult îți lipsește. Groaznic este atunci când victimele sunt copii. E greu să-ţi îngropi propriul copil, îţi rupe inima cum nici o altă moarte n-o poate face vreodată, căci îngropi o parte din tine în mormântul acela.
Evident, există multe lucruri pe care nu le putem controla. Credința e singurul lucru solid şi constant în această lume care pare că se prăbuşește în jurul nostru. Trebuie să medităm și să ne rugăm mai mult. Ceea ce ne va ajuta să înaintăm sunt încrederea și colaborarea, dar și conștientizarea faptului că fiecare dintre noi este păzitorul celuilalt. Eliberarea de sentimentul de teamă și bunăvoința crescută față de cei din jurul nostru sunt primii pași pe care trebuie să-i facem. Bunăvoința generează mai multă bunăvoință. Mark Twain a scris cândva că bunătatea este un limbaj pe care surzii îl pot auzi și orbii îl pot vedea. Să oferim deci celor care au nevoie vorbe, dar mai ales fapte bune. Nu costă nimic.
ISTORII REGĂSITE 