Gânduri despre trecut, prezent și viitor

Dramatismul unei situații-limită, de proporțiile unei epidemii, a captat interesul şi a fascinat imaginația multor istorici și scriitori de înainte și de după era noastră, de la Tucidide și Procopiu din Caesarea, de la Lucretiu şi Ovidiu, până la Boccaccio, Defoe și Camus.

Pentru spațiul românesc, foarte interesante sunt însemnările lui Ion Ghica cu privire la ciuma lui Caragea: „A fost în multe rânduri ciuma în țară, dar analele României nu pomenesc de o boală mai grozavă decât ciuma lui Caragea! Niciodată acest flagel n-a făcut atâtea victime! Au murit până la 300 de oameni pe zi și se crede că numărul morţilor în toată țara a fost mai mare de 90 000. Contagiunea era aşa de primejdioasă încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într-o familie întreagă și violența era așa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort…”

Astăzi, interesul presei, avidă de împrejurări senzaționale, a fost stârnit mai mult decât oricând de pandemia recentă, o amenințare pentru toate statele lumii, pentru fiecare dintre noi. Emoția transmisă în rândul populației de valurile de vești cutremurătoare referitoare la victimele provocate de cea mai recentă amenințare la adresa omenirii a fost uriașă. Privită la început cu neîncredere și scepticism, pandemia a generat treptat tot mai multe îngrijorări cu privire la efectele ei imediate, dar și la consecințele economice și sociale.

Asistăm oare la prăbușirea unei lumi aflate în derivă? Suntem oare noi expuși celui mai mare pericol din ultimul secol? Greu de răspuns. Cert este că suntem martori la desfășurarea unei tragedii de ale cărei dimensiuni încă nu suntem pe deplin conștienți. Ne aflăm astăzi în fața fragilității ordinii pe care încercăm să o dăm propriei noastre vieți, suntem expuși permanentei primejdii a perturbării existenței noastre. Suntem la discreția cerințelor, urgențelor și evenimentelor exterioare. Într-un spațiu limitat tot mai mult de regulile impuse de autorități pentru a împiedica răspândirea noului virus, într-o perioadă în care comunitatea trăiește cu spaima nesiguranței, este necesar să ne cunoaștem limitele și să le acceptăm. Numai după ce înfruntăm adevărurile dureroase, putem găsi curajul și încrederea pe care le căutăm cu disperare pentru a ieși din acest impas.

Trecem prin zilele frumoase fără a le simți; numai când vin cele rele am dori să le aducem înapoi. Mereu preocupați şi îngrijoraţi, într-o alergare care nu se mai termină, lăsăm ca lucrurile să meargă în voia lor sau – dacă şi când putem – intervenim, dar superficial şi neconcludent în necesara lor derulare. Absorbiți de gândurile şi de grijile noastre cotidiene, de problemele care se înmulțesc şi care, parcă, ne sufocă, nu mai avem răgazul să ne adunăm ideile și să tragem concluziile necesare.

Există și o altă epidemie în jurul nostru, generată de panică, frustrare și neputință. Acum, în fața acestui pericol, ne dăm seama cât de nepregătiți suntem. Pandemia de coronavirus poate scoate ce-i mai rău din oameni. Poate că nu am săpat încă tranșee definitive între noi, dar suntem abia la începutul crizei și nu am arătat încă de ce suntem în stare în materie de ură și intoleranță față de ceilalți.

Suntem nevoiți să ne izolăm (de ceilalți? de noi înșine?). Dar, ne avertiza Seneca, oriunde ne-am ascunde, relele omului ne vor înconjura cu vuietul lor. Multe se află în afara noastră și ne dau târcoale ca să ne amăgească ori să ne chinuie, multe se află înăuntrul nostru și ne frământă chiar și în singurătatea deplină.

Acest timp de carantină este şi unul al proliferării ştirilor false, al manipulărilor mediatice, al fricii. Adăpostirea în spatele egoismelor fiecăruia nu este o soluție să ieșim din impas. Ne condamnăm fără să știm la o viață trăită în spațiul online, țintă clară a virușilor cotidieni ai dezinformării.

În situaţii limită – observa cu luciditate Matei Vișniec – omul are cea mai mare ocazie de a demonstra că rămâne om, după cum tot în situaţii limită el îşi arată uneori josnicia. Iată de ce – continua scriitorul – mi se pare că, în ciuda angoasei legată de boală şi de moarte, de posibila contaminare şi de suferinţă, actuala criză sanitară trebuie privită totuşi cu moderaţie, cu raţiune, cu echilibru. E necesar mai mult decât oricând să (re)învățăm să fim oameni, să ascultăm și păreri contrare, să mai lăsăm de la noi și să ne ajutăm atât cât putem, să dăm dovadă de empatie și solidaritate.

Ce trebuie să facem? Să ne păstrăm calmul, luciditatea, echilibrul. Să fim alături de familie, prieteni, comunitate. Să avem curajul de a evalua în mod public, cu onestitate și responsabilitate, evenimentele cruciale ce au loc în societate. Să ne informăm cu privire la lucrurile importante și să acționăm conform convingerilor noastre. Să avem încredere și speranță în noi, în ceilalți, în Dumnezeu.