Povestește Jorge Luis Borges:
„În viața mea eu am primit multe și nemeritate onoruri, dar unul dintre ele m-a bucurat mai mult decât oricare altul și anume onoarea de a fi numit director al Bibliotecii Naționale.
Atunci am început să înțeleg strania ironie a faptelor. Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci. Alte persoane consideră că ar fi o grădină, alții și-l pot închipui ca un palat; eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă; și aici mă aflam eu. Eram, într-un fel, centrul celor 900.000 de cărți în numeroase limbi și în același timp mi-am dat seama că abia puteam să descifrez coperțile și structura cărților.
Atunci am scris aceea poezie intitulată Poemul darurilor, care începe astfel: Nimeni să nu reducă la lacrimi și reproșuri / Această demonstrație de măiestrie / A Domnului care, cu magnifică ironie / Mi-a dat în același timp cărțile și noaptea. Aceste două daruri care se contrazic: multe cărți și în același timp noaptea, incapacitatea de a le citi.”
sursa: Jorge Luis Borges, Cărțile și noaptea, Ed. îngrijită, prefață și traducere de Valeriu Pop, Iași, Junimea, 1988
ISTORII REGĂSITE 