Exmatriculată la cinci ani pentru indecență!

isabel allendePovestește scriitoarea Isabel Allende: „Viața mea sexuală a început devreme, cam pe la cinci ani, în grădinița călugărițelor ursuline din Santiago de Chile. Presupun că până atunci adăstasem în limbul inocenței, dar nu păstrez amintiri din frageda mea vârstă care să fie legate de curiozitatea mea sexuală.

Prima mea experiență a constat în înghițirea întâmplătoare a unei păpușici de bachielită, din cele care se puneau pe torturile de aniversare. “O să-ți crească în burtă, o să te faci rotundă și-apoi o să naști un bebeluș”, mi-a explicat prietena mea cea mai bună, care tocmai primise un frățior.

Un copil! Ultimul lucru pe care mi-l doream. Au urmat niște zile groaznice, am făcut febră, mi-am pierdut pofta de mâncare și vomitam ascunsă în baie. În cele din urmă o măicuță m-a silit să mărturisesc adevărul și am recunoscut cu sughițuri că eram gravidă. 🙂

M-a înșfăcat de o aripă și m-a târât înaintea directoarei, care a sunat acasă ca să îi anunțe pe ai mei că eram exmatriculată pentru indecență. 🙂

În acest fel tragic au apărut atât oroarea mea față de păpuși, cât și interesul pentru acel lucru misterios al cărui nume nu se putea pronunța: sexul.


Isabel Allende, Dragoste, trad.: Cornelia Rădulescu, Radu Niciporuc, il.: Ana Juan, București, Humanitas Fiction, 2014

Un răspuns

  1. Nitu Mihaela-Cipriana | Răspunde

    😊

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.