Enigmele contelui de Saint Germain

contele de saint germainAventurier din secolul al XVIII-lea, contele de Saint Germain a fost descris de Voltaire ca „omul care le știa pe toate și care nu moare niciodată”. Alchimist și membru al unor societăți secrete, acest conte ar fi descoperit secretul vieții veșnice, potrivit unor legende.

Contele de Saint Germain a rămas cunoscut în istorie mai puțin prin legăturile sale cu aristocrația europeană și mai mult prin numeroasele și fabuloasele povești care s-au țesut în jurul personalității sale.

Nu se știu prea multe despre originile sale. Se presupune că s-ar fi născut la sfârșitul secolului al XVII-lea și se spune că ar fi fost fiul nelegitim al prințului maghiar Francisc Rakoczi și al prințesei Amelie Charlotte von Hessen Rheinfels. Potrivit altor surse, contele ar fi fost fiul natural al văduvei regelui Carlos al II-lea, Marie-Anne de Neubourg. La vârsta de patru ani ar fi ajuns la unchiul său, Giovani Gastone de Medici, duce al Toscanei. În 1712, el și-ar fi ales numele de Saint Germain, cu care se prezenta în numeroasele sale peregrinări prin diverse colțuri ale lumii. În 1715 a plecat într-o călătorie în Mexic, Turcia, Iran și Malta. La curtea șahului Persiei ar fi învățat meseria de bijutier.

În 1731, a apărut într-o bună zi la curtea regelui Ludovic al XV-lea, fără să spună nimic despre originile, despre vârsta și despre planurile sale. Fascinat de personalitatea sa, regele i-ar fi pus la dispoziție un laborator în care contele ar fi lucrat la experiențele sale alchimiste. A devenit în scurt timp un personaj bine văzut la curțile imperiale europene și a fost invitat la numeroase evenimente precum schimbări de tron, negocieri sau încheieri de tratate de pace. Între 1762 și 1780 a călătorit în întreaga Europă, consiliindu-i pe conducătorii de state. A avut, de asemenea, multe perioade când i s-a pierdut urma și se crede că s-a refugiat pentru a se dedica studiilor sale de chimie și de alchimie. Apărea mereu îmbrăcat cu haine pline de bijuterii și vorbea greaca, latina, sanscrita, araba, chineza, franceza, engleza, italiana, germana și spaniola. Picta, cânta la clavecin și la vioară și compunea piese muzicale. Era un apropiat al unor personalități precum Maria Antoaneta, Ecaterina cea Mare, Casanova și Voltaire.

Inițiat al societăților secrete

Există numeroase întâmplări misterioase care îl au ca protagonist pe contele de Saint Germain. Cu toate că ar fi murit în 1784, el și-ar mai fi făcut apariția de multe ori după această dată. Din punct de vedere fizic, nu părea mai bătrân de 45 de ani. Nimeni nu l-a văzut mâncând și secretul condiției sale fizice era pus pe seama restricțiilor alimentare pe care singur și le impunea (se pare că alimentul său preferat erau fulgii de ovăz). Secretele privind „viața fără de moarte” le-ar fi aflat în una din călătoriile sale în Egipt, unde a studiat piramidele, dar și unele pergamente care i-ar fi dezvăluit adevăruri inaccesibile muritorilor de rând. Se spune că putea face previziuni exacte și chiar a fost numit „manipulator al istoriei”. I s-au atribuit și acțiuni de spionaj, fiind complice la diverse conspirații, și se pare că a avut legături și cu societăți secrete precum Francmasoneria, Ordinul Templierilor, Illuminati și Cavalerii Luminii.

Există numeroase povești potrivit cărora contele de Saint Germain și-ar fi făcut apariția în secolul al XIX-lea și chiar în secolul XX. Aparițiile sale la mult timp după moartea lui au adâncit misterele create în jurul acestui conte despre care se crede că descoperise secretele călătoriei în timp. Astfel, contele a apărut la un congres masonic în 1785, altă dată în 1788 (la Veneția), în 1815 (la Viena), în 1905 (în Tibet) și în 1926 (la Roma). În 1934, scriitorul italian Enrico Contardi-Rhodio spunea că a fost „vizitat” de celebrul conte. Un anume Richard Chanfray a apărut în 1972 la televiziunea franceză transformând, în cadrul unui experiment, plumbul în aur și susținând că este chiar contele de Saint Germain.

Misteriosul conte își fascina interlocutorii și se crede că ar fi atins un nivel spiritual superior; toți erau fermecați de șarmul său. Unii l-au considerat un șarlatan tocmai pentru că avea calități ieșite din comun. Potrivit propriilor declarații, contele reușea ca, în somn, să-și țină respirația și să-și încetinească bătăile inimii.

Au existat și numeroase legende care au întreținut poveștile misterioase țesute în jurul său. Indiferent dacă a avut sau nu intenția de a schimba valorile omenirii, așa cum s-a vehiculat, contele de Saint Germain a lăsat în urma sa multe întrebări fără răspuns.


sursa: revista Gigantica

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.