Bogdan al III-lea cel Orb – porecla

Bogdan al III-lea a fost domn al Moldovei (1504-1517). Porecla de cel Orb, ce s-a dat fiului lui Ştefan cel Mare, vine din aceea că „au fost Bogdan-vodă grozav la faţă şi orbu de un ochi”. (Grigore Ureche)

A.D.Xenopol susţine că nu era propriu-zis orb de un ochi, cum spune cronicarul, deoarece, după obiceiul timpului, fiind om însemnat, nu ar fi putut ocupa tronul. Xenopol consideră că Bogdan-voievod era încrucişat, adică era saşiu.

Unii istorici sunt de părere că Bogdan nu a fost orb din naştere, invocând inexistenţa documentelor interne care să ateste acest lucru şi că, mai probabil, este vorba despre pierderea unui ochi în bătălia de la Codrii Cosminului sau într-o altă bătălie.

O altă ipoteză este aceea potrivit căreia Bogdan al III-lea ar fi suferit de glaucom, boală care, potrivit specialiştilor, poate fi ereditară şi poate afecta, în primă fază, un singur ochi. O dovadă în acest sens ar putea fi informaţia potrivit căreia descendenţii lui Bogdan al III-lea, Alexandru (fiul) şi Bogdan Lăpuşneanu (nepotul), ar fi suferit de aceeaşi afecţiune a vederii.

Şi dacă, totuşi, Bogdan al III-lea a avut o afecţiune la un singur ochi, firesc ar fi fost să i se spună cel Chior şi nu cel Orb; că nu s-a întâmplat aşa se explică prin aceea că nu pătrunsese, la aceea dată, în limba română, cuvântul turcesc chior, folosindu-se, aşadar, cuvântul orb. Oricum, porecla s-a răspândit mai cu seamă în secolul al XVII-lea, prin intermediul cronicii lui Grigore Ureche.

*****

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite , Ed. Andrew, Focşani, 2009

Un răspuns

  1. […] Poreclele lui Bogdan al III-lea […]

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.