Teohari Antonescu nota în Jurnalul său intim, la data de 4 aprilie 1899, următoarea conversaţie cu Al. Philippide, din care reiese atitudinea foarte conservatoare a acestuia din urmă în ceea ce priveşte femeia: „Astăzi am întâlnit pe Philippide la Tuffli şi dinaintea unei ţuici am început să filosofăm asupra fericirii casnice. Parcă văd pe Ph[ilippide] îndesându-şi pălăria pe cap şi începând: «Ei, te-ai certat cu logodnica, sau tot bine? Vezi coane, aşa e primul an, te cerţi sau vă certaţi, până vă obişnuiţi unul cu altul. Apoi adevărata fericire nu începe decât de la al doilea an încolo; până atunci sfadă şi vorbe, coane, oricât de cuminte a fi femeia ori bărbatul.
Numai un lucru să nu laşi: să se urce nevastă-ta în cap; nu e vorba, trebuie să fie unul care să poruncească şi altul care să asculte; dar cel ce să asculte, trebuie să fie femeia, şi bărbatul să poruncească. Femeia poate fi şireată, poate fi deşteaptă, dar de când e pământul, ea a fost inferioară bărbatului şi fără poruncă ea înainte nu ştie să meargă. Degeaba tot ne bat capul socialiştii, că femeia e una cu bărbatul, că trebuie să aibă drepturi egale (…). Aşa, ascultă-mă pe mine, femeia este ceea ce o faci tu să fie: nici să n-o dispreţuieşti, dar nici s-o cocoţezi în capul tău, că se zirigheşte”.
Şi nu era singurul care gândea aşa, de vreme ce observaţia finală a celui ce redă discuţia este de o simplitate dezarmantă: „Mă uitam la dânsul şi mă miram de cuminţenia cuvintelor lui”. 🙂
sursa: Teohari Antonescu, Jurnal (1893-1908), Editura LIMES, Cluj-Napoca, 2005, p. 244-245 apud Lucian Nastasă, Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor “literari” 1864-1948, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2010, pag. 46-47
ISTORII REGĂSITE 