Victor Hugo către Leonie Biard (1844)
Ești un înger, îți sărut picioarele, îți sărut lacrimile. Primesc adorabila ta scrisoare. Abia am timp să-ți scriu acest cuvănt, biet ocnaș lucrând zi si noapte, dar tot sufletul mi-e plin de tine, te ador, tu ești lumina ochilor mei, tu ești viața inimii mele…
Te iubesc, înțelegi…Te iubesc dincolo de cuvinte, dincolo de priviri și îmbrățișări… Mângâierea cea mai pasionată și cea mai tandră este mai prejos decât dragostea ce-ți port și care mă depășește…
Miercuri, ora 3 dimineața. Sărutul pe care, plecând, mi l-ai dat prin voal, e asemenea unei iubiri de la distanță… Plăcut și trist, și totuși îmbătător. Există un obstacol, dar poți simți, poți atinge… Nu ești alături de mine în această clipă, dar te am, te văd aici… Ochii tăi încântători mă privesc… Îți vorbesc, îți spun: „Mă iubești?” și-ți aud vocea emoționată șoptindu-mi: „Da”. Este o iluzie și totuși o realitate…
Tu ești aici, da, pentru inima mea, ești prezentă. Iubirea mea aduce în juru-mi fantoma ta adorată și fermecătoare. Și apoi, cu toate acestea, îmi lipsești. Nu mă pot înșela mult timp… N-am decât să-i cer o îmbrățișare acestei fantome, pentru ca totul să se topească; n-o pot culca alăturea de mine decât în vis…
Iată, vezi, este încântător să gândesc la tine, dar doresc mai mult, să te simt, să-ți vorbesc, să te iau pe genunchi, să te cuprind în brațe, să te copleșesc cu mângâieri fierbinți, să te văd pălind și roșind sub buzele mele, să te văd tulburată de îmbrățișările mele… Aceasta este viața; viața plină, întreagă, adevărată. Este raza de soare, este raza paradisului…
sursa: Andre Maurois, Olympio sau Viața lui Victor Hugo, Editura Univers, București, 1983
ISTORII REGĂSITE 