Arhive etichetă: scrisori de dragoste

Scrisori de dragoste: Victor Hugo către Adele Foucher

adele foucher4 martie 1822

Aș vrea, scumpa mea Adele, să-ți spun un lucu care mă tulbură. Nu pot să nu ți-l spun și nu știu cum s-o fac. Aș vrea, Adele, să-ți ferești mai puțin rochia de noroi când mergi pe stradă. Abia ieri am observat, cu părere de rău, grija pe care o acorzi acestui lucru… Mi se pare că pudoarea este mai prețioasă decât o rochie.

N-aș putea să-ți spun, scumpa mea, cât chin am îndurat ieri în strada Saints-Peres văzând ființa pe care o respect, obiect al unor priviri nerușinate. Aș fi vrut să-ți atrag atența, Adele dragă, dar nu-ndrăzneam, căci nu găseam termenii potriviți… Ia aminte la ce-ți spun aici, dacă nu vrei să mă vezi dând o palmă primului neobrăzat a cărui privire va îndrăzni să se întoarcă după tine…


sursa: Andre Maurois, Olympio sau Viața lui Victor Hugo, Editura Univers, București, 1983

Scrisori de dragoste: Thomas Mann către Katia Pringsheim

thomas si sotia sa, katiaKatia Pringsheim (1883-1980), fiica lui Alfred Pringsheim, profesor de matematică la Universitatea din Munchen, din 1905 soția lui Thomas Mann.

Către Katia

(începutul lunii iunie 1904)

… și când ochii dumitale mai și sclipesc atât de șăgalnic… ce risipă de timp, o risipă aproape nelegiuită de timp înseamnă aceste mici distracții care umplu seara, atunci când am avea să ne spunem – dumneata și cu mine – atâtea lucruri mai importante; nu se poate să nu știi, să nu-ți dai seama privindu-mă, cât de intens îmi reapare între timp în conștiință mereu din nou acest gând, și cât mă apasă. De-am fi singuri mai des! Sau de aș ști să profit mai bine de acele momente scurte care mi se dăruie uneori!

Continuă citirea →

Scrisori de dragoste: Honoré de Balzac către doamna Hanska

hanska(Geneva) duminică, 19 (ianuarie 1834)

Îngerul meu iubit, sunt aproape nebun după tine, nebun în adevăratul înțeles al cuvântului; nu pot să leg două idei fără să vii și să te așezi de-a curmezișul. Nu mă mai pot gândi decât la tine. Împotriva voinței mele, imaginația mă duce către tine, te iau în brațe, te strâng la piept, te sărut, te mângâi și mă simt cuprins de mii de dorințe, unele mai drăgăstoase ca altele.

Cât despre inima mea, vei sălășlui veșnic în ea, cu deplina mea încuviințare, e o încântare pentru mine să te simt acolo, dar, Dumnezeule mare, ce-o să mă fac, mi-ai luat mințile, sunt stăpânit de o monomanie care azi-dimineață chiar m-a speriat. Una, două, mă scol de la masa de lucru zicându-mi: „Gata, mă duc la ea”. Simțul datoriei mă silește deîndată să mă așez la loc.

Duc o luptă înspăimântătoare. Asta nu mai e viață. Niciodată nu am mai fost în așa hal. Ai devorat totul. Mă simt stupid și fericit de îndată ce-mi îngădui să mă gândesc la tine. Plutesc într-o fermecătoare visare și într-o clipă trăiesc cât alții într-o mie de ani.

Continuă citirea →

Scrisori de dragoste: Honoré de Balzac către ducesa d’Abrantes

balzac si ducesa d'abrantesSache, sfârșitul lunii septembrie 1825

Dragă Marie,

Tăcerea dumitale m-a mâhnit, nu știam cărei cauze s-o atribui, plecasem la Tours fără să primesc penultima dumitale scrisoare, și cum oamenii n-au înțeles ce le-am spus, nu mi-au trimis corespondența la Tours; m-am întors acum două zile așa încât am citit amândouă scrisorile deodată.

În momentul de față realmente nu pot să răspund; sunt prada celor mai cumplite suferințe; iar m-a apucat nevralgia, de astă dată cu o violență extraordinară, iar clipele când mă lasă sunt prea scurte ca să mă refac cât de cât. Nu e chip să găsesc aici laudanum ca să-mi calmeze durerile. Dacă nu era întâmplarea asta, aș fi fost de mult plecat. Draga mea, nu-i o boală gravă sau primejdioasă, am pur și simplu dureri înfiorătoare, care vor trece însă fără să-mi fi afectat câtuși de puțin sânătatea. Cred că durerile sunt pricinuite de faptul că-mi iese o măsea mare de tot; după ce mi-o ieși, durerea o să-mi treacă.

Să nu cumva să crezi, draga mea Marie, că nu ești iubită. Cum să fac să-ți insuflu încrederea ce sălășluiește în inima mea. Mai presus de orice te rog să fii convinsă că nicicând n-a existat pe lume ființă să-și dea în vileag cu atâta sinceritate toate simțămintele atunci când stă de vorbă prin scris cu iubita sa. Nu, niciodată nu mă va putea nimeni acuza că scriu scrisori emfatice, artificiale și pline de retorică; dimpotrivă, neglijențele de stil trădează deplina mea sinceritate.

Continuă citirea →

Scrisori de dragoste: Oscar Wilde către Lordul Alfred Douglas

wilde and bossieScrisă în închisoare de Oscar Wilde, De profundis e o epistolă către Lordul Alfred Douglas, prietenul și iubitul alintat cu numele de Bossie. Legătura lor, condamnată de morala și legile vremii, îl aduseseră pe autor după gratii în 1895, pentru doi ani de muncă silnică. Aceste pagini intense sunt deopotrivă retrospectiva amară a unei povești de dragoste eșuate și o căutare spirituală care începe cu suferința și penitența.

Închisoarea MS, Reading

Dragă Bossie,

După o lungă și neroditoare așteptare, am hotărât să-ți scriu eu atât de dragul tău, cât și de al meu, căci n-aș vrea să cred că am trecut prin doi ani lungi de temniță fără să fi primit niciodată un rând de la tine, ori măar vreo veste, vreun mesaj, altele decât cele care mi-au produs suferință.

Nefasta și profund deplorabila noastră prietenie s-a sfârșit în ruine și oprobiu public pentru mine, deși amintirea vechii noastre afecțiuni îmi este adesea aproape, iar gândul că dezgustul, amărăciunea și disprețul vor lua pentru totdeauna în inima mea locul pe care odinioară îl avea dragostea mă întristează cumplit: vei simți, cred, și tu, în sufletul tău, că a-mi scrie aici, unde zac în singurătatea vieții de închisoare, ar fi mai bine decât să-mi publici scrisorile fără permisiunea mea ori să-mi dedici poezii fără să ți-o cer, chiar dacă lumea nu va ști nimic despre vorbele de durere sau de pasiune, de căință sau de indiferență pe care vei alege să le trimiți ca răspuns ori chemare. […]

Continuă citirea →

Scrisori de dragoste: Honoré de Balzac către Laure de Berny

YooniqImages_102038841(1)La 22 de ani, Balzac s-a îndrăgostit brusc, fără a ști mare lucru despre dragoste. Aleasa este doamna de Berny, de 45 de ani.

Martie 1822

Gândiți-vă, doamnă, că, departe de dumneavoastră, există o ființă al cărei suflet, datorită unui admirabil privilegiu, străbate distanțele, urmează prin aer un drum ideal, și aleargă, beat de fericire, să vă stea fără încetare în preajmă; căreia îi face plăcere să asiste la viața dumneavoastră, la sentimentele dumneavoastră; care ba vă compătimește, ba vă dorește, dar care vă iubește cu acea căldură a sentimentelor și acea prospețime a dragostei pe care n-o cunoaște decât tinerețea; o ființă pentru care sunteți mai mult decât o prietenă, mai mult decât o soră, aproape o mamă, și chiar mai mult decât toate acestea; sunteți pentru mine un fel de divinitate vizibilă căreia îi raportez toate acțiunile.

Continuă citirea →

Scrisori de dragoste: F. M. Dostoievski către A. G. Dostoievskaia

 

dostoievski si anna grigorievnaHombourg 24 mai 1867

Ania, draga mea, prietena mea, soția mea, iartă-mă, nu-mi spune că sunt o canalie! Am făcut o crimă, am pierdut tot ce mi-ai trimis, tot, tot, până la ultimul creițar; ieri am primit banii, tot ieri i-am și pierdut! Ania, cum am să te privesc în ochi de-acum încolo, ce-ai să spui acum despre mine! Un singur lucru, unul singur mă îngrozește: ce vei spune, ce vei gândi despre mine? Numai judecata ta mă înfricoșează! Vei putea oare să mă mai respecți? Căci ce valoare are dragostea lipsită de respect! Aceste împrejurări fac să se clatine însăși căsnicia noastră.

O, prietenă dragă, nu mă osândi definitiv! Jocul îmi este nesuferit: nu numai astăzi, dar și ieri, și alaltăieri l-am tot blestemat; primind ieri banii și schimbând polița, am plecat la cazinou cu gândul să recâștig măcar ceva, să refac măcar un pic situația noastră financiară. Credeam atât de mult într-un câștig cât de modest! La început am pierdut puțin, dar, începând să pierd, am vrut să recâștig ceea ce pierdusem; pierzând din nou, am [început] continuat să joc, de astă dată, vrând-nevrănd, să recâștig măcar suma trebuincioasă plecării mele de aici, și – am pierdut totul.

Continuă citirea →

Scrisori de dragoste: James Joyce către Nora Barnacle Joyce

james joyce nora barbacleCătre Nora Barnacle Joyce, 22 august 1909

Dragostea mea,

Cât de sătul, de sătul sunt de Dublin! E orașul prăbușirii, al pismei și al nefericirii. Tânjesc să plec de aici.

Mă gândesc mereu la tine. Să stau noaptea în pat e un chin pentru mine. Nu voi scrie aici ce mă preocupă, nebunia goală a voinței. Te văd în o sută de atitudini, grotescă, virginală, rușinată, languroasă. Când ne vom vedea, mi te dă cu totul mie, draga mea dragă. Trebuie să-mi dăruiești mie, fără nicio reținere, tot ce e sfânt, ascuns de alții. Aș vrea să fiu stăpânul trupului și sufletului tău.

Continuă citirea →