Din ceaţa primordială ce forma Calea Lactee, într-o regiune îndepărtată, aflată la unul dintre cele două braţe ale spiralei galactice, o cantitate semnificativă de gaze fierbinţi şi de mici particule au început să interacţioneze. Nu există o explicaţie simplă pentru a justifica formarea Pământului, a celorlalte planete ale sistemului nostru şi a Soarelui în zona respectivă, însă aceasta se afla la o distanţă sigură de haosul de antimaterie ce clocotea în centrul Căii Lactee.

O minge imensă de gaze, iî principal heliu şi hidrogen, s-a contractat, formând o stea mijlocie, Soarele nostru. Temperaturile din interior au ajuns la milioane de grade, determinând o serie de reacţii termonucleare, asemănătoare celor dintr-o bombă cu hidrogen. Mingea de foc urma să ardă prin propria energie timp de miliarde de ani.

La un moment dat, peste vreo şase miliarde de ani de acum, prin epuizare, Soarele se va umfla, devenind o stea roşie gigantică; această expansiune va vaporiza Pământul şi tot ce se va mai afla pe acesta în acea eră. Este de presupus că specia umană va fi emigrat cu mult înaintea  producerii acestui cataclism pe o altă planetă din Calea Lactee.

În timp ce soarele ardea necruţător în centrul sistemului nostru solar, la 150 de milioane de kilometri distanţă avea loc un proces cu mult mai lent şi mai „răcoros”.

Particule minuscule, provenite din Ceaţa primordială, au început să se aglomereze şi să se ciocnească. Unele au rămas lipite, iar masa lor crescută a atras, sub efectul gravitaţiei, materie suplimentară, în final apărând un bulgăre. Similar s-au format şi alte blocuri solide de materie, unele dintre acestea ciocnindu-se şi combinându-se. Acest proces extrem de lent de acumulare de materie s-a întins pe parcursul mai multor milioane de ani, ducând în final la formarea nucleului Pământului.

Într-o anumită fază, forţa gravitaţională a nucleului a devenit suficient de puternică pentru a aduna tot felul de particule şi de gaze din jurul său. Gazele erau în principal hidrogenul, heliul, oxigenul şi azotul, iar particulele erau constituite din fier, aluminiu, aur, uraniu şi multe elemente rare, toate acestea urmând să joace un rol important în apariţia diverselor forme de viaţă de pe planetă.

Restul planetelor din sistemul solar s-au format într-un mod asemănător, însă fiecare dintre acestea aveau proporţii unice ale diferitelor gaze şi elemente. Aceste amestecuri nu au favorizat însă procesul complex de formare a moleculelor organice specifice ce ar fi putut genera viaţa vegetala şi animală sub forma pe care o cunoaştem.

Pământul s-a format ca o sferă netedă, fiind lipsit de formele de relief pe care le putem recunoaşte astăzi: stânci, munţi, cascade sau oceane. Ce forţe au sculptat suprafaţa Terrei?

Aceste fenomene sunt puse pe seama elementelor radioactive, ca uraniul, ce au fost create odată cu întregul Univers şi au rămas captive în interiorul Terrei. Acestea s-au descompus în mod spontan, emiţând energie şi particule subatomice şi transformându-se în elemente noi, stabile.

Dezintegrarea radioactivă a dus la creşterea temperaturii planetei, în special a nucleului său. Rocile din miezul planetei şi cele aflate în diferite pungi de la suprafaţă s-au topit. În locurile în care scoarţa terestră era mai subţire, rocile topite au erupt, producând vulcani prin împrăştierea lavei pe terenul lipsit de forme de relief şi dealuri prin depunerea ulterioară a cenuşei încinse. Lava incandescentă conţinea multe gaze ce aveau să se dovedească esenţiale pentru apariţia vieţii, precum şi unele gaze toxice, ca bioxidul de sulf sau acidul clorhidric, ce urmau să corodeze suprafaţa planetei.

Însă cel mai important element adus de lavă a fost reprezentat de vaporii de apă. Aceşti vapori preţioşi s-au răcit şi au precipitat, formând oceanele.

Activitatea vulcanică a continuat neîntrerupt timp de milioane de ani, generând munţi, insule în mijlocul întinderilor de apă şi creând formele iniţiale ale continentelor. Pământul avea acum o abundenţă de gaze, elemente şi minerale complexe şi era acoperit de apă.

Pe planetă se creaseră condiţii propice apariţiei vieţii.