Tag Archives: ziua nationala

1 Decembrie – Ziua Națională a României

1-decembrieAstăzi, 1 decembrie 2016, se împlinesc 98 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta românilor transilvăneni pentru unitate naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se în continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) și Bucovina (28 noiembrie 1918).

10 mai – Istoria unei sărbători

10 mai sarbatoare nationala

10 mai 1939. În Piaţa Palatului din Bucureşti, Carol II dezveleşte statuia ecvestră a lui Carol I, unchiul şi predecesorul său pe tronul României. Statuia, maiestuoasă, superbă, o armonie de forme robuste, era opera celebrului Mestrovici, sculptorul din Belgrad, care împodobise capitala României cu atâtea opere de artă. Nu întâmplător regele Carol II voise să dezvelească statuia unchiului său tocmai în ziua de 10 mai. Era zi de sărbătoare, era ziua naţională a României moderne de până la 1947. Aşa fusese concepută din primii ani de domnie a lui Carol I şi aşa intrase în tradiţie.

10 mai era ziua regelui şi a familiei sale sau ziua tuturor românilor? Desigur, mai cu seamă la început, ea avea mai accentuat prima accepţiune. Era ziua în care, în 1866, la Bucureşti, în faţa Parlamentului, Carol I jura că va fi credincios legilor ţării, că va păzi religia românilor, integritatea teritoriului lor şi că va domni ca domn constituţional. Ziua în care îşi exprima devotamentul „fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect pentru lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean azi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăşi cu d-voastră soarta cea mai buna ca şi cea mai rea”.

Continue reading →

La mulţi ani, România!

LA MULŢI ANI TUTUROR ROMÂNILOR!

1 Decembrie: Fara scandal si huiduieli n-ar mai fi fost Ziua Nationala a Romaniei

Ziua Nationala nu putea sa faca nota discordanta fata de celelalte 363 de zile din an. Daca la Alba Iulia, locul unde s-a faurit Marea Unire, participantii la ceremonii s-au intrecut in aplauze si huiduieli, in Capitala Mircea Geoana si Emil Boc au fost implicati intr-un conflict inedit.

Aflat in Kazahstan la summit-ul OSCE, Traian Basescu a lasat gol locul de „cel mai important om in stat”, iar pentru el s-au calcat pe bombeu presedintele Senatului Mircea Geoana si premierul Emil Boc. Acesta din urma a iesit victorios, din cate s-a vazut, desi nimeni nu stie clar cum a fost posibil acest lucru.

Astfel, desi potrivit reglementarilor in vigoare presedintele Senatului, Mircea Geoana, este cel care tine locul presedintelui tarii in absenta acestuia, cel care a avut onoarea de a deschide parada de la Arcul de Triumf si de a primi onorul militar a fost premierul Emil Boc.

Continue reading →

Cum se sărbătoreşte Ziua Naţională în întreaga lume

De la parade militare la spectacole multimedia – fiecare ţară a lumii serbează Ziua Naţională în felul ei

Zilele Naţionale ale diferitelor state au în comun paradele şi focurile de artificii, fiecare ţară având, însă, particularităţile ei.

SUA

• În Statele Unite, Ziua Indepen­denţei se serbează mai întâi ca un eveniment special pentru comunitate, apoi ca un eveniment de familie. Paradele la care iau parte cetăţenii şi politicienii locali au loc în fiecare oraş important, în timpul dimineţii, în timp ce după-amiaza este rezervată ieşirilor la iarbă verde sau grătarelor în curte, împreună cu familia. Artificiile sunt o componentă esenţială a sărbătorii, pe lângă spectacolele organizate de autorităţi, „civilii” având şi ei dreptul de a folosi materiale pirotehnice. Deşi nu se pune mare accent pe paradele militare, fiecare unitate militară care are un tun trage câte o salvă pentru fiecare stat al SUA. O altă tradiţie tipică pentru Ziua Independenţei este lansarea pe piaţă a unor megaproducţii hollywoodiene, weekendul de Ziua Independenţei fiind, de obicei, weekendul cu cele mai mari încasări din an la cinematografe.

Franţa

•În Franţa accentul cade pe parada militară organizată în fiecare dimineaţă de 14 iulie încă din 1880. Este, de altfel, parada militară cu cea mai veche tradiţie din lume. Trupele încolonate mărşăluiesc pe bulevardul Champs-Elysées de la Arcul de Triumf până la Place de la Concorde, unde sunt întâmpinate de preşedintele republicii şi alte figuri politice. Evenimentul este foarte popular în Franţa, fiind transmis în direct şi având una dintre cele mai mari audienţe. Alte parade similare sunt organizate şi în oraşele mai mari ale ţării.

Continue reading →

Ziua Nationala a Romaniei

Se împlinesc 20 de ani de când România sărbătoreşte Ziua Na­ţi­o­nală la 1 Decembrie. Este o săr­bă­toa­re tânără, doar două decenii, însă de la evenimentul Marii Uniri se împlinesc 92 de ani.

În 80 de ani de monarhie, 42 de comunism şi 20 de democraţie, România a avut trei zile naţionale.

Prima, la 10 Mai, zi care celebra trei evenimente cruciale pentru istoria noastră:

– Depunerea jurământului de Regele Carol I în faţa Parlamentului (la 1866).

– Proclamarea Independenţei (1877).

– Ridicarea României la rangul de Regat (la 1881, prin încoronarea lui Carol I ca rege).

A doua, 23 August, după 1947, zi ce a cunoscut mai multe reformulări, de la ziua „eliberării noastre de către glorioasa armată sovietică” până la ziua ce omagia „revoluţia de elibe­rare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”, zi dedicată cuplului Ceauşescu.

A treia: 1 Decembrie 1918, zi adop­tată după Revoluţie.

1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după inlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se in continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).

Poporul român a stiut atunci sa valorifice admirabil conjunctura internaţională favorabilă creată în urma primului război mondial şi a destrămării imperiilor Ţarist şi Austro-Ungar.

 

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia

Asa cum sublinia si istoricul Florin Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. […]

Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. […]

Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţionalã care este statul naţional.[…]

O necesitate istoricã – naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional – s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.”

Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 18 Noembrie/1 Decembrie 1918 – izvoare istorice

I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie v. 1 Decembrie 1918 n., decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dînşii cu România. Adunarea Naţională proclamă în deosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între rîurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie pînă la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

  • 1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sînul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
  • 2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
  • 3. Înfăptuirea desăvîrşită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe în vîrstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
  • 4. Desăvîrşită libertate de presă, asociere şi întrunire; liberă propagandă a tuturor gîndurilor omeneşti.
  • 5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţînd fideicomisele şi, în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, se va da posibilitatea ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atît cît să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e, pe de o parte, promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potenţarea producţiunii.
  • 6. Muncitorimii industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sînt legiferate în cele mai avansate state industriale din apus.

IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale ca Congresul de pace să înfăptuiască comuniunea, naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici deopotrivă, iar în viitor să se elimineze războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.

V. Românii adunaţi în această Adunare salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul monarhiei Austro-Ungare şi uniţi cu ţara mumă România.

VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea popoarelor subjugate pînă aci în monarhia Austro-Ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, jugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor acelor naţiuni.

VII. Adunarea Naţională cu smerenie se înclină înaintea memoriei acelor buni români, care în acest război şi-au vărsat sîngele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.

VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumitei şi admiraţiunei sale tuturor puterilor aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război, au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor Naţiunii Române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română, oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziiţiile pe care le află necesare în interesul naţiunii.

Dr. Laurenţiu Oanea
Notar al Adunării Naţionale

(Ştefan Cicio Pop)
Vice-Preşedinte al Adunării Naţionale

Împotriva falsificării istoriei – 10 Mai Ziua Naţională a României?

Am citit un articol mai vechi, dar foarte interesant aparţinând istoricului Ioan Scurtu. Il reproduc aici.

Începutul lunii mai 2009 a oferit din nou ocazia unor diletanţi şi unor politicieni întârziaţi (ca mentalitate) să susţină că Ziua Naţională a României ar trebui să fie 10 mai. Asemenea luări de atitudine au fost transmise la radio şi TV, acreditându-se ideea că la 10 mai s-a proclamat Independenţa de Stat a României şi că tot într-o zi de 10 mai ţara noastră a devenit Regat.

Asemenea afirmaţii sunt făcute prin ignorarea sau falsificarea grosolană a istoriei. De aceea se impun precizările oferite de documentele vremii.

1) Independenţa de Stat a României a fost proclamată de Parlamentul ţării, şi nu de domnitorul Carol I, iar data exactă este 9 mai.

Evenimentele s-au desfăşurat astfel: în acea zi, din însărcinarea grupării liberal-radicale şi cu asentimentul miniştrilor, deputatul Nicolae Fleva a adresat o interpelare, solicitând guvernului să răspundă dacă a adus la cunoştinţa Puterilor Garante ruperea relaţiilor de dependenţă faţă de Poartă şi, prin urmare, „independenţa absolută a României”.  Răspunzând, ministrul Afacerilor Străine, Mihail Kogălniceanu, a declarat: „În starea de răsbel, cu legăturile rupte ce suntem? Suntem independenţi; suntem o naţiune de sine stătătoare […] Aşadar, domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”.

După dezbateri, Adunarea Deputaţilor a votat următoarea moţiune: „Camera, mulţumită de explicările guvernului asupra urmărilor ce a dat votul ei din 29 aprilie curent, ia act că răsbelul între România şi Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”.

O moţiune cu un conţinut identic a fost adoptată, în aceeaşi zi, şi de Senat, în urma interpelării lui Al. Orăscu şi a răspunsului ministrului Afacerilor Străine, Mihail Kogălniceanu.

Astfel, 9 mai a devenit ziua Independenţei de Stat a României.

Moţiunile adoptate nu aveau caracterul unor legi, care – pentru a intra în vigoare – trebuiau semnate şi deci promulgate de domnitor. Ele exprimau voinţa Reprezentanţei Naţionale, adică a poporului român.

2) Legea pentru proclamarea Regatului datează din 13/25 martie 1881, şi nu din 10 mai.

Ea a fost adoptată într-un context intern tensionat. La 13/25 martie în Adunarea Deputaţilor au avut loc dezbateri furtunoase, în timpul cărora Titu Maiorescu a acuzat guvernul liberal şi pe partizanii săi că „nutresc în fundul inimii idealuri republicane şi că niciodată nu vor putea fi un partid de ordine şi de sprijin al dinastiei”. Pentru a dovedi netemeinicia acuzaţiei, liberalii au propus proclamarea imediată a Regatului. Aflând de această iniţiativă, Carol a acceptat, deşi – după opinia sa – trebuia să se aştepte până după înmormântarea lui Aleksandru al II-lea, ucis în urma unui atentat la 1/13 martie 1881.

Din cuvântul generalului D. Lecca se observă limpede mobilul politic imediat al acestei hotărâri: „Reprezentanţa poporului trebuie să ia iniţiativă pentru proclamarea Regatului spre a nimici astfel insinuările de ieri ale opoziţiei, cum că dinastia e încă în România o plantă fragedă. Acesta nu e adevărat”.  În consecinţă, el a depus proiectul de lege prin care Parlamentul, în puterea dreptului de suveranitate a naţiunii, „Proclamă de rege al României pe Alteţa Sa Regală prinţul Carol I”. Propunerea fiind primită în unanimitate, s-a depus proiectul de lege care prevedea:

Articolul I. România ia titlul de Regat. Domnitorul ei, Carol I, ia pentru sine şi moştenitorii săi titlul de Rege al României.

Articolul II. Moştenitorul tronului va purta titlul de principe regal”.

Proiectul a fost adoptat în unanimitate de ambele Corpuri legiuitoare. Apoi, parlamentarii, având în frunte pe principele Dimitrie Ghica (preşedintele Senatului) şi C.A. Rosetti (preşedintele Adunării Deputaţilor) au prezentat legea lui Carol I. În ziua de 14/26 martie 1881 a avut loc ceremonia la Palat, în cadrul căreia a fost promulgată legea privind proclamarea Regatului.

Datorită funeraliilor pentru ţarul Alexandru al II-lea (desfăşurate la 15/27 martie 1881), festivităţile consacrate proclamării regatului au fost amânate pentru 10/22 mai, când se împlineau 15 ani de la urcarea lui Carol pe tron.

3) În timp, cele trei momente istorice diferite – 10 mai, 9 mai, 15 martie – au fost contopite în unul singur pentru omagierea dinastiei.

Unui act real (începutul domniei lui Carol I) i s-au adăugat două licenţe istorice: proclamarea Independenţei (votată la 9 mai 1877) şi a Regatului (legea fiind promulgată, deci aflată în vigoare de la 15 martie 1881). Ele erau determinate de necesitatea politică de a-l omagia pe Carol I, devenit primul rege al României moderne.

Odată cu scurgerea timpului şi într-un regim republican falsificarea datelor istorice nu numai că nu este necesară din punct de vedere politic, dar se impune respectarea adevărului istoric, inclusiv de către mass-media şi formatorii de opinie.

sursa: artlitera.ro