Arhive etichetă: William Shakespeare

O anecdotă cu William Shakespeare

shakespeareRăutăcios cum îl știm, William Shakespeare i-a dat peste cap planurile colegului și prietenului său Richard Burbage, pentru un rendez-vous cu o tânără domniță care locuia în apropierea teatrului. Shakespeare îi surprinsese pe cei doi făcând planuri pentru o întâlnire secretă. „Anunță-te ca Richard al III-lea”, i-a spus femeia actorului.

Ce i-a trecut lui Shakespeare prin minte? S-a grăbit către casa femeii, a spus la ușă numele de cod stabilit și s-a instalat cu ea în budoar pentru o partidă de amor.

Continuă citirea →

William Shakespeare. O viață

william-shakespeareZiua de 23 aprilie este una dintre cele mai fericite – și mai triste – zile din istoria literaturii. Este ziua din anul 1564 în care s‑a născut William Shakespeare (dacă mergem pe supoziția rezonabilă că a fost botezat trei zile mai târziu) și ziua în care a murit, cincizeci și doi de ani mai târziu. 23 aprilie 1616 este de asemenea ziua în care a murit Miguel de Cervantes, dar, fără îndoială, chiar și autorul lui Don Quijote ar accepta fără rețineri să rămână în umbra celui care e considerat cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor.

Despre Shakespeare nu se poate spune că s‑a născut într‑o familie distinsă. Tatăl lui, John, era un prosper fabricant de mănuși care, din când în când, călca strâmb în afara legii. A fost amendat pentru grămada de bălegar pe care a lăsat‑o să se tot înalțe în fața casei și condamnat pentru că vindea lână pe piața neagră. Cândva un membru respectat al consiliului orașului, bătrânul Shakespeare a asistat încet, încet la propriul declin social până la punctul în care cererea sa pentru obținerea unui blazon al familiei a fost respinsă de College of Heralds.

Detaliile privind prima parte a vieții bardului sunt sumare. La optsprezece ani s‑a căsătorit cu Anne Hathaway, în vârstă de douăzeci și șase de ani care, în ziua nunții, era deja însărcinată în trei luni. În 1585 familia Shakespeare se lărgește odată cu nașterea unor gemeni. Cam tot pe‑atunci Shakespeare dispare fără urmă, cum s‑ar zice. Speculațiile privind activitatea lui din următorii șapte ani curg una după alta. Unii spun că ar fi muncit ca scrib, grădinar, vizitiu, marinar, tipograf sau cămătar. Un fanatic al bardului susținea chiar că scriitorul ar fi petrecut ceva timp îmbrăcând veșmântul de călugăr franciscan. Puțin probabil să aflăm vreodată adevărata poveste.

Despre Shakespeare auzim din nou în 1592, când un camarad dramaturg îl critică în presă numindu‑l „corb obraznic care se împăunează cu penele noastre“. Virulența remarcii demonstrează faptul că tânărul Will atinsese deja un oarecare grad de notorietate la Londra.

Continuă citirea →

Povestea tinerilor îndrăgostiţi din Verona

Criticii şi publicul sunt de acord că în Romeo şi Julieta, Shakespeare a creat cea mai emoţionantă poveste de dragoste din toate timpurile. Dar a existat cu adevărat o asemenea pereche „bătută de soartă“ ?

În falnica Veronă se înfruntă
Două vechi neamuri. Ura nu se frânge.
Şi iar porni-va duşmănia cruntă,
Îşi vor păta iar mâinile cu sânge.
Din sânu-acestei vrăjmăşii străvechi
Ies doi îndrăgostiţi bătuţi de soartă…

Cu aceste cuvinte începe William Shakespeare nemuritoarea tragedie Romeo şi Julieta, povestea celor mai faimoşi îndrăgostiţi din literatura mondială. Jucată pentru prima dată în 1595, piesa a devenit imediat foarte populara în rândul publicului londonez. Prima versiune tipărită, datată 1597, are scris pe pagina de titlu comentariul „a fost jucată des şi aplaudată mult…“  Vreme de patru secole, popularitatea tragediei nu a pălit deloc.

Continuă citirea →

Shakespeare, „diamantul” din patul reginei Elisabeta I

Cârcotaşii istoriei pretind că regina Elisabeta I ar fi întreţinut relaţii de natură amoroasă cu William Shakespeare (1564-1616). Într-unul din momentele lor de intimitate, iritată de comportamentul îndrăzneţ al marelui dramaturg, Elisabeta I i-ar fi spus:

Continuă citirea →

Viaţa lui Shakespeare (II)

Anii pierduţi   După dispariţia, peste noapte, din Stratford-upon-Avon, Shakespeare a pornit spre Londra. Dar de ce s-a hotărât dintr-o dată să-şi abandoneze soţia şi copiii? Deşi circumstanţele reale care au stat la baza deciziei lui Shakespeare de a pleca la Londra rămân neclare, motivul a fost, fără îndoială, legat de teatru.

Continuă citirea →

Viaţa lui Shakespeare (I)

Într-un orăşel măcinat de ciumă… La 160 de kilometri nord de Londra, se găseşte Stratford-upon-Avon, un orăşel de provincie, înconjurat de câmpuri fertile datorită râului care le străbate. Botezul fiului lui John Shakespeare, William, din data de 26 aprilie 1564, a fost înregistrat, în limba latină, în registrul parohiei oraşului, Biserica Sfintei Treimi. Acestui băiat i-a fost scris să devină cel mai faimos dramaturg. Numele de William Shakespeare avea să răsune de-a lungul secolelor. În acele vremuri, copiii nou-născuţi erau de regulă botezaţi la trei zile după naştere, de aceea data de 23 aprilie a fost atestată ca ziua de naştere a acestuia.

Continuă citirea →

Mandria orasului Stratford

Într-un orăşel măcinat de ciumă…

La 160 de kilometri nord de Londra, se găseşte Stratford-upon-Avon, un orăşel de provincie, înconjurat de câmpuri fertile datorită râului care le străbate.

Botezul fiului lui John Shakespeare, William, din data de 26 aprilie 156l, a fost înregistrat, în limba latină, în registrul parohiei oraşului, Biserica Sfintei Treimi. Acestui băiat i-a fost scris să devină cel mai faimos dramaturg. Numele de William Shakespeare avea să răsune de-a lungul secolelor.

În acele vremuri, copiii nou-născuţi erau de regulă botezaţi la trei zile după naştere, de aceea data de 23 aprilie a fost atestată ca ziua de naştere a acestuia.

Oraşul Stratford-upon-Avon a fost fondat în jurul anului 1200 d.Hr. şi, până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, epoca Reginei Elisabeta, a devenit o aşezare prosperă, fiind centrul regional al comerţului pentru comunităţile rurale din împrejurimi. Însă în anul în care se năştea Shakespeare, oraşul a fost lovit de ciumă, iar aproximativ 1.600 de oameni, 15% din populaţia oraşului, şi-au pierdut viaţa. În aceeaşi perioadă, îngrozitoarea epidemie a Morţii Negre a afectat o mare parte din Europa, mii de oameni fiind răpuşi de aceastä boală.

Testamentul lui Shakespeare

SHAKESPEARE

– decedat în 1616, la Stratford-on-Avon

– cea mai controversată dorinţă – soţia sa să primească „cel de-al doilea pat” al său

 

Shakespeare

William Shakespeare, considerat cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor, şi-a scris testamentul pe data de 25 martie 1616, când, după cum apare scris chiar în document, el se afla „într-o stare perfectă a sănătăţii şi memoriei, domnul fie lăudat”. Asta se întâmpla cu doar câteva săptămâni înaintea decesului său neaşteptat de pe data de 23 aprilie, ziua celei de-a 52 aniversări.

Deşi nu se ştiu prea multe lucruri despre ultimile zile ale dramaturgului, John Ward, vicarul bisericii Sfânta Treime din Stratford, unde a fost înmormântat Shakespeare, şi-a amintit ulteriori ca bardul, însoţit de scriitorul Ben Johnson şi de Michael Drayton, un poet din Warwickshire, a ieşit la o plimbare. Se pare că Shakespeare „a băut prea mult”, s-a îmbolnăvit şi a murit de „febră”.

Pe când avea 18 ani, necunoscutul Shakespeare s-a căsătorit cu Anne Hathaway, o fată din Stratford. Ea i-a născut o fată, Susanna, şi doi gemeni: Judinth şi Hamnet (unicul fiu al dramaturgului, care a murit la vârsta de 11 ani).

Shakespeare a lăsat cea mai mare parte a averii sale moştenitorilor de sex masculin ai fiicei sale mari, Susanna; aici era inclus şi un pat dublu de mari dimensiuni ce-i aparţinea lui şi lui Anne Hathaway. În limbajul formal, juridic al testementului, o frază a atras atenţia a dat naştere unui şir nesfârşit de speculaţii: „De asemenea, îi las soţiei mele cel de-al doilea pat al meu”.  Poate fi considerată această moştenire dovada unei vieţi de cuplu nefericite?

Mulţi specialişti afirmă că patul al doilea în ordinea preferinţei era de fapt cel mai frecvent folosit de cuplu, şi astfel lăsarea acestui obiect moştenire, departe de a reprezenta o insultă grosolană, a fost un gest sentimental motivat de dragoste.

Alţii nu sunt atât de siguri în această privinţă. Ei subliniază faptul că, în vremea lui Shakespeare, se obişnuia ca bărbaţii să-şi menţioneze soţiile în testamente cu elogii şi termeni cât mai înfloriţi de alint. Această efuziune sentimentală nu numai că este absentă din documentul lăsat de un faimos meşteşugar al vorbei, dar enunţul sărăcăcios prin care se declara lăsarea celui de-al doilea pat era, din punct de vedere tehnic, o intercalare, mai precis un gând ulterior.

Oricât de ciudată pare în ziua de azi lăsarea unui pat ca moştenire, cu câteva secole în urmă acest lucru constituia o practică obişnuită. Un pat sculptat, cu o saltea moale, confortabilă – lipsită de purici şi de păduchi – era foarte scump şi foarte preţuit.

Printre ultimele sale dorinţe s-a numărat şi aceea că un anumit vers să fie sculptat pe piatra sa funerară. Este vorba de un blestem sub forma unei poezii burleşti, ce spune, printre altele, : „Binecuvântat acel ce aste pietre va cruţa/ Şi blestemat acel ce oasele îmi va muta”. Se crede că Shakespeare intenţiona ca această ameninţare să sperie pe jefuitorii de morminte, însă autoritatea cererii sale a împiedicat, de asemenea, şi deschiderea mormântului pentru îngroparea trupului lui Anne Hathaway, ce a murit la şapte ani după soţul ei.

Chiar şi în prezent, trupul neînsufleţit al lui William Shakespeare se află nu în celebrul Colţ al Poeţilor din Catedrala Westminster, locul de odihnă al multor scriitori mai puţin talentaţi, ci acolo unde a fost îngropat iniţial, în curtea bisericii Sfânta Treime. Aşadar, blestemul şi-a servit bine scopul!

sursa: Charles Panati – Cartea sfârşiturilor