Arhive etichetă: Vlad Dracul

De unde vine porecla de Dracula sau Drăculea?

Vlad, unul dintre fiii lui Mircea cel Bătrân, a rămas cunoscut în istorie cu numele de Vlad Dracul. De ce „Dracul”? Să fi fost el poreclit astfel, de rău ce a fost, după numele popular al Diavolului, al Necuratului? Nicidecum. Iată povestea, chiar extraordinară, a acestei porecle pe care o va purta şi fiul lui Vlad Dracul, preavestitul Vlad Ţepeş.

Continuă citirea →

Cea mai veche menţiune documentară despre Râmnicu Sărat – hrisovul lui Vlad Dracul

Cea mai veche menţiune documentară despre Râmnicu Sărat datează din 8 septembrie 1439. Este vorba despre un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruşi şi moldoveni.

Hrisovul lui Vlad Dracul (parţial)

” În Cristos Dumnezeu, prea-credinciosul şi prea-piosul şi de Cristos iubitor şi de Dumnezeu unsul şi singur stăpânitorul Ioan Vlad Vodă, cu mila lui Dumnezeu şi cu dumnezeiască bunăvoinţă stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungro-Vlahiei până la mare şi duce al Amlaşului şi Făgăraşului… am binevoit domnia mea cu a mea bunăvoinţă… deci am scris această cinstită carte domnească cu credinţă şi cu promisiune, înştiinţând pe toţi negustorii şi pe toţi oamenii care ar dori să vină în ţara domniei mele, din toată ţara polonă… din Galiţia, din Moldova, oricare om şi oricare neguţător, după ce va vedea sau va auzi această carte domnească şi va dori a se abate aici cu negoţul cu orice fel de marfă, acela să vină în pace şi libertate să vândă ce are şi să cumpere cei place şi apoi să se întoarcă în pace şi libertate fără nici o frică. Iară vama se va plăti la Râmnic, de car câte doi florini ungureşti şi în celelalte locuri vama cea dreaptă, precum plătesc şi oamenii mei… „

*****

sursa: Valeriu Nicolescu, Constantin Marafet – Un colţ de Ţară Românească. Judeţul Slam Râmnic

Vlad Dracul si Vlad Tepes

Dintre fiii lui Mircea cel Bătrân (i s-a zis şi cel Mare, cu drept cuvânt), voi vorbi doar de Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş.

De ce i s-a spus „dracul”? Nu pentru că ar fi fost comparat cu Satana ori pentru că n-ar fi fost iubit de ţară. I s-a spus Dracul fiindcă acel Sigismund de Luxemburg, despre care am arătat că a fost rege al Ungariei, apoi şi împărat — un rege relativ favorabil nouă, o dată ce n-a persecutat pe ortodocşii din Ardeal, un suveran liberal pentru vremea lui (cu toate că, în urma Conciliului convocat de el la Konstanz, a fost ars pe rug reformatorul ceh Jan Hus!) —, Sigismund de Luxemburg, a avut o anume simpatie pentru acest fiu al lui Mircea şi l-a luat într-un ordin de cavaleri, ordin feudal pe care-l înfiinţase şi care se numea Ordinul Dragonului.

Continuă citirea →

Râmnicu Sărat, ţinut de margine (I)

Întemeierea statului feudal Ţara Românească în secolul al XIII-lea a conferit ţinutului dintre Râmnic şi Milcov o poziţie privilegiată. Târgul s-a dezvoltat pe de o parte din nevoia de a apăra graniţa de nord-est a noului stat feudal, iar pe de altă parte din trebuinţele locuitorilor prosperelor aşezări rurale de pe cursul inferior şi superior al râului cu acelaşi nume.

Districtul se întindea până la Milcov, în secolul al XV-lea Focşanii-Munteni, viitoarea capitală a judeţului Slam Râmnic, fiind „un sat ceva mai răsărit“, cu funcţiuni stricte, vamale şi de apărare. Graniţa judeţului Slam Râmnic, şi implicit a Valahiei, a trecut uneori dincolo de apa Milcovului. În vremea marelui domnitor Mircea cel Bătrân, Ţara Românească îşi întindea graniţele până în Dobrogea, dar rupea şi din trupul Moldovei, hotarul fiind amplasat dincolo de cetatea Crăciuna, amplasată în stânga Milcovului, în apropiere de Odobeşti.

Perioada dintre anul 1300, când se presupune existenţa unui târg pe râul Râmnic, şi până la 24 ianuarie 1859, când cele două provincii româneşti se unesc, a fost productivă dar în acelaşi timp tumultoasă. Statutul de judeţ de graniţă sau margine de ţară a favorizat un anumit tip de dezvoltare, la concurenţă cu aşezarea de pe Milcov, Focşani, care va căpăta treptat statutul privilegiat de capitală a doua judeţe, Slam-Râmnic pentru Muntenia şi Putna pentru Moldova.

Târgul de pe râul Râmnic este atestat documentar la 9 septembrie 1439, în timpul domniei lui Vlad Dracul. Este vorba de un document prin care se întăreşte un privilegiu comercial:

…Liovenii, ruşii şi moldovenii plătesc la vama de la Râmnicu Sărat doi florini unguresti de căruţa-marfă“.

Vama era încă la Râmnicu Sărat şi se poate deduce că târgul avea o istorie considerabilă.

În revista “Magazin istoric” din iulie 1973, istoricul Constantin C. Giurescu a dat următorul răspuns unui cititor râmnicean privitor la atestarea documentară a localităţii:

“Prima menţiune documentară despre Râmnicu Sărat este din 1439, septembrie 9, în privilegiul de comerţ acordat de Vlad Dracul negustorilor poloni, ruşi şi moldoveni. Se precizează că aceşti negustori vor plăti vamă la intrarea în ţară la Râmnic, câte doi forinţi ungureşti de carul de marfă. După părerea mea, aşezarea este mult mai veche, ea existând ca târg sau centru de schimb pentru satele din bazinul Râmnicu Sărat din secolul al XIV-lea şi foarte posibil, chiar din secolul al XIII-lea, înainte de întemeierea Ţării Româneşti, aşa cum era şi târgul Buzăului“.

În secolul al XV-lea apar primele menţiuni despre acest ţinut. Astfel, în jurnalul unui călător cipriot, Fox, care se întorcea din Turcia, este pomenită la 1431 aşezarea Focşanii-Munteni, „un sat prin care trece un râuleţ ce desparte Ţara Românescă de Moldova“.

În schimb, la acea dată, târgul Râmnicului era bine conturat. Documentul din 9 septembrie 1439 consfinţeşte o poziţie privilegiată, cea de punct vamal.Vama de la Râmnicu Sărat, ultimul târg al Ţării Româneşti la graniţa cu Moldova, va fi menţinută în toată perioda Evului mediu timpuriu.

Dar târgul de pe Râmnic deţinea şi o poziţie strategică. La 1616, în luptele pentru tron dintre Alexandru Movilă, domnitorul Moldovei, şi Radu Mihnea, domnitorul Ţării Româneşti, primul a organizat o expediţie dincolo de Milcov, ajutat de armata poloneză. Charles de Jappecourt, care a însoţit armata polonă descrie oraşul Râmnic drept „un târg mare“, unde Radu Mihnea avea o garnizoană de 400 de ostaşi pentru paza hotarului. Cu siguranţă, garnizoana a fost nelipsită de la Râmnicu Sărat, pentru apărarea fruntariilor, pe tot parcursul Evului Mediu.

Târgul medieval era constituit, ca peste tot în Europa, din vatra târgului, cu prăvălii adunate, case, curţi şi mici grădini, hotarul târgului cu terenuri de cultură, precum şi ocolul, cuprinzând mai multe sate (apud Constantin C. Giurescu). Vatra târgului era înconjurată de şanturi şi era străbătută de hrube cu dublu rol, de refugiu şi de ascunzătoare, în caz de pericole. Un asemenea subteran uneşte fosta Mănăstire a grecilor, actuala Biserică „Adormirea Maicii Domnului“, de biserica Câţa, fapt confirmat de descoperiri arheologice recente. Un alt subteran a fost direcţionat probabil spre actuala albie a Râmnicului, cu puncte de refugiu pe colina de la Cetăţuia sau spre Dealurile Toplicenilor.

*****

Sursa: Dorin Ivan – Slam Ramnic, Repere culturale şi istorice, Editura TEMPUS Bucureşti, 2003

Vlad al II-lea Dracul – porecla

Vlad al II-lea Dracul a domnit în Ţara Românească (1437-1442;  1444-1447). Era fiul nelegitim al voievodului Mircea cel Bătrân. A fost cel mai de seamă dintre urmaşii marelui domnitor.

A primit porecla de Dracul care poate fi în legătură cu ordinul Balaurului, Dracului (Dragonului n.n.), pe care îl crease Sigismund pentru o mare cruciadă care nu va veni niciodată.” (Nicolae Iorga). Se ştie că, în anul 1431, Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, l-a chemat pe Vlad la Nurnberg, unde l-a investit cu domnia Ţării Româneşti (ce avea să vină 6 ani mai târziu) şi l-a primit în ordinul Sfântului Ladislau şi cel al Dragonului, de unde i se trage, aşa cum am arătat, porecla de Dracul, cu forma populară de Dracula.

Vlad Dracul a fost decapitat în 1447 de oamenii lui Dan, fiul lui Dan al II-lea, şi odată cu el a fost ucis şi fiul său, Mircea, care a fost îngropat de viu.

*****

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite , Ed. Andrew, Focşani, 2009