Arhive etichetă: Visul unei nopti de vara

Visul unei nopţi de vară – Povestire după piesa lui Shakespeare

Visul unei nopti de vara - Shakespeare

Era cândva o lege în cetatea Atenei, care dădea cetăţenilor puterea de a-şi sili fiicele să se mărite cu bărbaţi aleşi de ei. Dacă o fată se împotrivea să se mărite cu omul ales ca soţ de tatăl ei, acesta din urmă era îndreptăţit de lege să ceară osândirea fiicei lui la moarte. Dar, cum se întâmplă rar ca taţii să dorească moartea fetelor lor, chiar atunci când ele se arătau cam neascultătoare, legea nu se aplica deloc, sau foarte rar, deşi e cu putinţă ca tinerele fete din cetate să fi fost deseori ameninţate de părinţi cu grozăviile ei.

Totuşi, se cunoaşte cazul unui bătrân pe nume Egeus, care într-adevăr s-a înfăţişat lui Theseus (pe atunci ducele înscăunat al Atenei) plângându-se că fiica lui, Hermia, căreia-i poruncise să se mărite cu Demetrius, vlăstar al unei nobile familii ateniene, refuzase să-i dea ascultare, întrucât era îndrăgostită de un alt tânăr atenian, numit Lysander. Egeus îi ceru lui Theseus să facă dreptate, dorind ca legea cea crudă să fie împlinită împotriva fiicei sale.

Spre a dovedi că neascultarea ei avea temei, Hermia se dezvinovăţi spunând că Demetrius îşi declarase mai demult iubirea pentru prietena ei dragă, Helena, şi că Helena îl iubea la nebunie pe Demetrius; dar acest motiv întemeiat de a nu se supune poruncii tatălui, arătat de Hermia, nu-l putu mişca pe asprul Egeus.

Deşi era un prinţ nobil şi milos, Theseus n-avea dreptul să schimbe legile ţării sale; putu, prin urmare, doar să-i lase Hermiei încă patru zile de gândire, urmând ca la sfârşitul lor, dacă se mai împotrivea căsătoriei cu Demetrius, să fie condamnată la moarte.

Continuă citirea →