Arhive etichetă: victima

Martir sau victimă a unei crime pasionale?

Garcia-Lorca Federico

Garcia Lorca (Federico) – Poet spaniol

Data morţii : 20 august 1936 (la 37 de ani)

Cauza : asasinat

Locul : Granada (Spania)

Înhumat : cimitirul din Granada

Există două variante asupra morţii lui Lorca

Cea mai răspândită variantă spune că poetul, denunţat de o rudă apropiată a prietenilor în casa cărora găsise adăpost, a fost arestat de falangişti şi asasinat în aceeaşi noapte, după ce rostise această frază poetică, fără doar şi poate inventată; „O să mă ucideţi pe un atât de frumos clar de lună?”

A doua variantă, care dezvăluie o latură diferită a personalităţii „privighetorii andaluze”, este mai puţin cunoscută. Garcia Lorca nu făcea politică, deci nu avea de ce se teme de falangişti. Se refugiase în casa prietenilor săi pentru că se ştia în primejdie din motive nu politice, ci sentimentale…

Continuă citirea →

Nicolae Iorga – „Victimă a memoriei sale nimicitoare şi sclav al amănuntului inutil”

Criticul Eugen Lovinescu, în volumul său Memorii (Bucureşti, 1930), îl prezintă astfel pe Nicolae Iorga: „iritabil, autoritar, dominator, d-l Iorga nu rabdă în jurul său nici talentul, nici independenţa caracterului, nici măcar demnitatea omenească” (pag. 106). „Victimă a memoriei sale nimicitoare şi sclav al amănuntului inutil… informaţia parazitară se răsfaţă trufaş, fără procesul eliminării metodice… tumultos şi dezordonat întotdeauna … în faţa căruia publicul s-a închinat, dar oamenii de gust şi de măsură, au clătinat din cap” (pagina 39, 40). „Iorga antiştiinţific… devorat de imaginaţie şi de pasiune, cu o putere de a mări până la grandios şi de a deforma până la caricatură” (pag. 40), „tribun de convingeri felurite, impresionant ca formă, dar de-o obiectivitate contestabilă” (pag. 42), „lipsit de rezerva oricărei cugetări filosofice, impresionismul său e în realitate un fanatism intolerant; în alte timpuri şi sub dogoarea cerului Spaniei, d-l Iorga ar fi devenit un mare inchizitor, căci pentru acest impresionist integral, cea mai mare crimă devine încă delictul opiniei” (pag. 43).

„Urând politica şi repetând mereu refrenul „eu care nu voi fi niciodată deputat în ţara asta”, d-l Iorga a ajuns nu numai deputat, ci şi şeful unui partid de guvernământ… temperament aprins, irascibil, pasionat, care l-a prefăcut dintr-un istoric cu o largă cunoaştere a lucrurilor moarte, într-un pamfletar variabil, în tot ce este materie vie, capabilă de a trezi un sentiment” (pag. 50-51)… Războinic şi neconsecvent, egocentric până la diformitate, devorat de imaginaţie şi de ambiţie” (pag. 36).

Continuă citirea →

Maria, regina Scoţiei – vinovată de moartea soţului ei?

S-au căsătorit din dragoste, tânăra regină plină de viaţă şi înaltul şi chipeşul ei văr vitreg. La câteva luni de la căsătorie, Maria, regina Scoţiei, era profund dezamăgită. Oare a fost ea vinovată de moartea soţului ei, doi ani mai târziu?

Continuă citirea →

Aztecii şi sacrificiile umane

În momentul cuceririi spaniole din 1519, aztecii se aflau într-o perioadă de maximă dezvoltare. Arta, arhitectura, cunoştinţele de astronomie, sistemul de guvernare şi ceremoniile religioase atinseseră un punct culminant. Faptul că nu inventaseră încă roata a fost surprinzător. Imperiul lor enorm, cu o populaţie de peste un milion de oameni, depindea de fertilitatea pãmîntului. Oraşul principal, Tenochtitlan, se înălţa pe o insulă aflată în mijlocul unei mlaştini şi era înconjurat de o reţea de canale şi lacuri.

Continuă citirea →

Cea mai faimoasă victimă a serviciilor secrete

Cea mai faimoasă victimă a reţelei serviciilor secrete conduse de Sir Francis Walsingham (aflat în slujba reginei Elisabeta I) a fost Maria, regina Scoţiei.

În 1567 aceasta a fost obligată să abdice în favoarea fiului său minor, Iacob al Vl-lea. În anul următor, în urma înăbuşirii revoltei ce urma să o readucă pe tron, s-a refugiat în Anglia căutând protecţia verişoarei sale, Elisabeta I. Însă regina Angliei, necăsătorită şi fără urmaşi, a privit-o ca pe o rivală şi la scurt timp a pus să fie arestată.

Execuţia Mariei Stuart

Aflată încă în captivitate 18 ani mai târziu, Maria a fost implicată într-un complot ce urmărea asasinarea Elisabetei şi aducerea pe tronul Angliei a unui monarh catolic, în propria-i persoană. Conducătorul conspiraţiei era un nobil de ţară în vârstă de 25 de ani, pe nume Anthony Babington. Educat în secret în religia catolică, Babington fusese cândva paj al temnicerului Mariei, contele de Shrewsbury – şi probabil la acea vreme căzuse victima farmecelor fascinantei regine. În vara lui 1586 a început să-i scrie Mariei despre planurile sale de a o salva şi de a 0 îndepărta pe Elisabeta. Agenţii lui Walsingham au interceptat corespondenţa, dar după ce au citit documentele incriminatorii, le-au sigilat la loc şi le-au trimis mai departe. La scrisoarea Mariei din 17 iulie, Sir Francis a adăugat un post-scriptum cerându-i lui Babington să precizeze numele celorlalţi conspiratori. Unul dintre aceştia, un preot pe nume John Ballard, a fost arestat la 4 august. Sub tortură, Ballard i-a denuntat şi pe ceilalţi; 10 zile mai târziu Babington a fost arestat. La jumătatea lui septembrie complotiştii au fost judecaţi, condamnaţi şi executaţi.

Elisabeta avea acum pretextul necesar pentru a-şi elimina prizoniera regală incomodă. Maria a fost şi ea judecata şi găsită vinovată de aprobarea unui complot ce viza înlăturarea reginei. La 8 februarie 1587 a fost executată în marea sală a castelului Fotheringhay.

sursa: Mari enigme ale trecutului, Reader’s Digest