Arhive etichetă: Viata lui Tolstoi

Părintele Serghi

tolstoi levStrălucitorul locotenent de cuirasieri, prințul Kasatski, după ce se logodise cu preafrumoasa Maria, domnișoară din cea mai bună societate, foarte apropiată de Curte, află că tânăra fată a fost, cu un an în urmă, amanta împăratului Nicolae I. Îngrozit, Kasatski o părăsește, se călugărește și devine un fel de sfânt, „părintele Serghi”, pe care pelerinii vin să-l vadă în sihăstria sa.

Cu toată aparența sa de seninătate, părintele Serghi este nevoit să ducă o luptă lăuntrică cu două ispite: poftele trupești și un fel de „ambiție monahală”, de orgoliu al sfințeniei, care-l împiedică să parvină la mântuire.

Într-o noapte, o femeie frumoasă, puțin băută, venită din orașul vecin, pune rămășag cu niște prieteni că-l va seduce pe schimnic. Ea pătrunde la chilia sa, încearcă să-l seducă, îl tulbură.

Continuă citirea →

Moartea lui Ivan Ilici

tolstoiPovestirea, care la început urma să se intituleze Moartea unui judecător, îi fusese inspirată lui Lev Tolstoi de decesul, în anul 1881, al unui anume Ivan Ilici Mecinikov, judecător la tribunalul din Tula. Scriitorul cunoscuse amănuntele acestei agonii chiar de la fratele răposatului. Primul său gând fu de a redacta pur și simplu jurnalul unui om luptându-se cu moartea, apoi lăsându-se pradă ei. Dar, puțin câte puțin, începu să întrevadă tot ceea ce o povestire la persoana a treia putea aduce ca profunzime tragică. Și jurnalul se transformă în roman.

Ivan Ilici este tipul însuși al funcționarului conștiincios, liber cugetător, dar susținut de câteva principii moștenite de la părinții săi, neînsușindu-și nimic ce nu-i aparține, neprimind bacșișuri, neînșelându-și nevasta, trăind „ușor, plăcut, decent”. Ascensiunea sa administrativă corespunde unei descompuneri lente a căsniciei sale. Indiferența se stabilește repede între cei doi soți, apoi plictiseala, o mânie surdă. „Rămâneau doar rarele perioade de dragoste între soți, dar care nu durau mult. Acestea erau mici insulițe, unde ancorau pentru o vreme spre a porni din nou în larg, mânați de valurile vrajbei ascunse.”

Continuă citirea →

„Nu pot avea o părere prea bună despre cărţile lui Dostoievski”

Tolstoi si Dostoievski

Reproduc dialogul dintre Lev Tolstoi şi unul dintre admiratorii săi, Rusanov, care-i cerea părerea asupra lui Dostoievski:

„- Amintirile din casa morţilor sunt excelente, dar nu pot avea o părere prea bună despre celelalte cărţi ale lui Dostoievski. Mi se citează anumite pasaje. Şi, într-adevăr, există pe ici, pe colo pasaje foarte frumoase,dar, în ansamblu, este execrabil! Un stil înzorzonat; o căutare continuă a originalitaţii în zugrăvirea caracterelor; şi aceste caractere, ca să spun aşa, sunt abia schiţate. Dostoievski vorbeşte, vorbeşte şi, până la sfârşit, nu rămâne decât un fel de ceaţă plutind peste tot ce a voit să dovedească. Găsim la dânsul un ametec bizar al celor mai înalte concepţii creştine cu panegiricul războiului, supunerea faţă de împărat, guvern şi popi…

Continuă citirea →

„Dacă-l vedeţi pe Dostoievski, spuneţi-i că-l iubesc”

Tolstoi si Dostoievski

În 1880, în cursul verii, Lev Tolstoi reciti Amintiri din casa morţilor şi, cuprins de admiraţie, îi scrise lui Strahov:

„Nu cunosc o carte mai frumoasă în întreaga literatură nouă, fără a-l excepta pe Puşkin. Nu atât stilul mă impresionează, cât punctul de vedere al autorului, minunat de sincer, natural şi creştin. Este o carte bună, care îţi înalţă sufletul…  Dacă-l vedeţi pe Dostoievski, spuneţi-i că-l iubesc…”

Continuă citirea →

Lev Tolstoi. Tablou ironic despre el însuşi

Lev Tolstoi

La 7 iulie 1854, Lev Tolstoi prezintă în Jurnalul său următorul tablou ironic despre el însuşi:

„Cine sunt ? Unul din cei patru fii ai unui locotenent-colonel pensionar, rămas orfan la şapte ani, crescut de femei şi de persoane străine, şi care, fără să fi primit o educaţie mondenă sau ştiinţifică a intrat în lume la şaptesprezece ani; n-are averi mari, nici vreo situaţie în societate, mai ales nu are principii; acest om, care şi-a compromis afacerile până la ultima lor limită, care şi-a petrecut cei mai frumoşi ani ai vieţii fără scop sau bucurie, care în sfârşit s-a expatriat în Caucaz pentru a scăpa de datorii şi mai ales de obiceiurile sale şi, de acolo, folosind relaţiile care au existat între tatăl său şi comandantul armatei, s-a strecurat în trupele de la Dunăre – este un aspirant de douăzeci şi şase de ani, aproape fără bani, în afara soldei (căci sumele pe care le posedă merg la achitarea datoriilor), fără protectori, fără a cunoaşte bunele maniere, fără a-şi cunoaşte meseria, fără talente, dar cu un amor-propriu exagerat. Da, aceasta este poziţia mea socială.

Continuă citirea →

Lev Tolstoi. Primele iubiri

Lev Tolstoi_by_Nesterov

„Cea mai mare dragoste a mea a fost o dragoste de copil” 

Copil fiind, Lev Tolstoi sperase că trăsăturile sale vor deveni, cu timpul, mai plăcute, dar la 9-10 ani avea acelaşi nas borcănat şi aceiaşi ochi mici de oţel, adânc înfipţi în orbite. Plictisit de a-i cere lui Dumnezeu în fiecare seară, în rugăciunile sale, să-l facă la fel de frumos ca pe fratele său Serghei, căuta, cel puţin, să pară original. Apucând foarfecele îşi tăia sprâncenele, pe care le găsea prea dese. Ele crescură şi mai stufoase. Hotărât lucru, Cel Atotputernic  nu voia ca el să aibă o altă fizionomie decât cea pe care o avea: aspră, zbârlită, roşcovană.

Acest sentiment de dizgraţie se accentua în clipa când se găsea în prezenţa Soniei Koloşina, o verişoară îndepărtată, care avea, ca şi el, nouă ani, păr blond, mătăsos şi ochi albaştri. Uluit de această fetiţă jucăuşă, visa să-şi petreacă viaţa cu ea „într-o cămăruţă întunecoasă“. Prima lor tutuială îi provocă „un fel de beţie“. Dar era timid, nu îndrăznea să-i spună că o admira, că o iubea. „Nu puteam să sper şi nici nu mă gândeam la reciprocitate,  scrie el în Copilărie şi, totuşi, pluteam de fericire.

Continuă citirea →

Lev Tolstoi. Amintirea mamei

Tolstoi

Contesa Maria Nikolaevna Tolstaia a murit la 4 august 1830, dată la care fiul ei, Lev, avea doi ani.

Cu cât micuţul Lev Tolstoi se înverşuna să evoce amintirea mamei sale, cu atât mai mult ea se îndepărta de el. Zadarnic întreba pe acei care o cunoscuseră, pentru a încerca să şi-o închipuie prin prisma lor. I se spunea că era bună, blândă, loială, mândră, inteligentă şi că istorisea frumos poveşti, dar el nu reuşea să fixeze o imagine pe acest ansamblu de calităţi. Înadins, ca pentru a mări parcă misterul, în toată casa nu se găsea niciun portret al ei. Doar o siluetă tăiată în hârtie neagră, care o reprezenta la vârsta de zece sau doisprezece ani, cu fruntea bombată, bărbia rotundă şi părul căzând în valuri pe ceafă.

Toată viaţa, Lev Tolstoi se strădui să însufleţească acest profil înşelător. Îmbătrânea şi avea mereu ca mamă o fetiţă. Chinuit de o nevoie de tandreţe, sfârşi prin a o considera drept o fiinţă legendară, căreia i se destăinuia în clipele de îndoială şi de la care aştepta o îmbărbătare supranaturală.

Câţiva ani înaintea morţii sale, el va nota:

Continuă citirea →