Arhive etichetă: viata lui Moliere

Viața lui Moliere (III) Necazuri în căsnicie

moliereComicul Moliere se născuse tandru şi lesne la îndrăgostire. În vârstă de 40 de ani se căsătorise cu tânăra Armande Bejart, care avea numai 17 ani şi care mai era, pe deasupra, sora mai mică a Madeleinei. În ciuda pasiunii care o făcu pentru ea şi cu tot geniul său, nu scăpă de nenorocirea pe care ne-o zugrăvise cu atâta ghiduşie. Don Garcia era mai puţin gelos ca Moliere; Georges Dandin şi Sganarelle au fost mai puţin înşelaţi.

Începând cu Prinţesa din Elida, când infidelitatea soţiei sale începu să i se vădească, viaţa lui casnică nu mai fu decât un lung chin. Pus în cunoştinţă de succesele ce i se atribuiau d-lui de Lauzun faţă de ea, el îi ceru ei o explicaţie. În această grea cumpănă, soţia îl duse de nas, mărturisind o înclinaţie către d. de Guiche şi scăpă, spune cronica, cu ajutorul lacrimilor şi al unui leşin.

Cătrănit foc de nenorocirea lui, poetul nostru se întoarse la domnisoara de Brie sau, mai degrabă, i se plânse ei de ocara celeilalte iubiri; Alceste readus la Elianta, datorită asprimilor Celimenei. Atunci când jucă Mizantropul, Moliere, certat cu soţia lui, n-o mai vedea decât la teatru, şi e greu de crezut că între ea, care o făcea chiar pe Celimena şi el, care-l înfăţişa pe Alceste, să nu-şi fi făcut loc vreo aluzie la sentimentele şi la situaţiile lor reale. Adăugaţi, ca să sporiţi necazurile lui Moliere, prezenţa celeilalte Béjart, femeie de mare voinţă, nu tocmai blândă, după cât se pare. Marele Moliere se strecura între aceste trei femei, la fel de încurcat, cum i-o spunea atât de plăcut Chapelle, ca Jupiter, la asediul Ilionului, între cele trei zeiţe.

Continuă citirea →

Viața lui Moliere (II) Opere nemuritoare

moliereÎn timpul celor 14 ani care urmară instalării sale la Paris și până în ceasul morții, în 1673, Moliere a produs fără încetare. Pentru rege, pentru Curte și pentru serbările de comandă, pentru plăcerea marelui public și pentru interesele trupei sale, pentru propria glorie și grava posteritate.

Moliere, cel mai creator și mai inventiv dintre genii este poate acela care a imitat cel mai mult, și de pretutindeni. El trăi la început, în prima sa manieră, pe seama farsei tradiționale italienești și galice; începând cu Prețioasele și cu Școala soților deveni el însuși; de atunci își stăpâni și domină imitațiile și, fără să le modereze astfel prea mult, le adăugă în permanență un fond de observație originală. Fluviul continuă să ducă la vale bușteni adunați de pretutindeni, dar cu o viitură tot mai întinsă și mai puternică.

Atacat de bigoți, invidiat de scriitori, căutat de cei mari, valet-de-cameră al regelui și ajutorul său nelipsit pentru toate sărbătorile, Moliere, tulburat pe deasupra de pasiunile și de necazurile casnice, devorat de gelozie conjugală, adeseori bolnav de aprinderi la plămâni și de tuse, director de trupă și actor neobosit deși pus la regim și hrănit cu lapte, își îndeplinește toate sarcinile, timp de 15 ani, iar geniul său este prezent și răspunde fiecărei necesități survenite, păstrându-și și ceasurile de inspirație proprie și de inițiativă. Între datoria plătită la repezeală, cu divertismente de la Versailles sau de la Chambord și între cordialele preîntâmpinări aduse râsului zgomotos al burgheziei, Moliere găsește timp pentru opere gândite și mai cu seamă nemuritoare.

Continuă citirea →