Arhive etichetă: Verlaine

O anecdotă cu Paul Verlaine

verlainePovestește Paul Verlaine:

„Având la mine o cheie de la apartamentul din Batignolles, unde eu şi mama am continuat să vieţuim după moartea tatei, profitam să mă întorc noaptea la orice oră voiam, născocind minciuni gogonate, de care mama nu se îndoia… sau avea îndoieli, dar asupra cărora închidea ochii cu greu… şi, mă tem, vai, de-abia acum, cu durere!

Unde-mi petreceam nopţile? Nu totdeauna în locuri recomandabile. Vagi „frumuseţi“ mă înlănţuiau adesea cu „cătuşe de flori“ sau mă duceam pur şi simplu cu alţi amici să mă-nfund în cabaretele de noapte unde absintul curgea în valuri.

Astfel, într-o bună zi, ori mai degrabă rea, întorcându-mă după obicei pe furiş în camera mea, separată printr-un vestibul de cea a mamei, mă dezbrăcasem în linişte, apoi mă culcasem, ca să gust o oră-două de odihnă… nemeritată, cu toate că, cu milosârdie spus, meritată; dormeam buştean când, spre ora nouă – ora la care trebuia să mă pregătesc de plecare la birou, să-mi fac toaleta, să iau ceaiul sau şocolata -, mama a intrat în camera mea să mă trezească.

Când m-a văzut, a scos un strigăt de mirare, în care se simţea totuşi pofta de a izbucni în râs şi zise (scârţâitul uşii deschizându-se, apoi exclamaţia mamei mă treziseră):

Doamne, Paul, cum mai arăţi! Aseară iar te-ai ameţit.

Acest „iar“ mă răni. Răspunsei acru:

Continuă citirea →

Procesul Rimbaud – Verlaine

1871. O profundă prietenie se statorniceşte între Arthur Rimbaud, „copilul teribil al simbolismului” şi Paul Verlaine, „poetul blestemat”. Verlaine, entuziasmat de poezile pe care i le-a transmis foarte tânărul Rimbaud (17 ani), îl invită la Paris. Irestibil atras de vitalitatea junelui bard provincial, care a fugit efectiv de acasă pentru a răspunde chemării lui, Verlaine nu vede în el un posibil rival, ci un adevărat tovarăş de drum. Drept care îşi părăseşte căminul şi familia, ducând alături de protejatul său o existenţă la cea mai înaltă tensiune, plină de elanuri poetice şi disperate căutări ale unei fericiri absolute, debarasată de toate convenţiile sociale, de toate prejudecăţile şi tabu-urile moralei de atunci.

În lumea boemei contestatare şi a cafenelelor literare, cei doi devin „eroii zilei”. Legaţi de sentimente puternice, nefireşti pentru cei din jurul lor, căutând cu frenezie noi surse de inspiraţie poetică în paradisurile artificiale ale absintului şi haşişului, cei doi duc o viaţă de peregrinări, de vagabondaj, fecundă pe plan artistic, dar mistuitoare pe plan uman. După Paris, se stabilesc la Londra, apoi la Bruxelles, unde convieţuirea lor devine un adevărat coşmar. Într-un acces de furie, obişnuit în desele lor conflicte, Verlaine trage asupra „demonului” său (cum îl numea el pe Rimbaud) două focuri de revolver. Tentativa de asasinat etalată într-un proces răsunător îi atrage lui Verlaine o încarcerare pe timp îndelungat în închisoarea din Mans, unde îşi va ispăşi pedeapsa scriind celebrele „Romances sans paroles„.

Şocul produs asupra lui Rimbaud de nebănuitul gest al prietenului său îl va face să renunţe pe viaţă la orice activitate poetică şi ia calea aventurii, angajându-se în diverse acţiuni riscante. Moare la 37 de an. I-a sfârşit astfel un nimicitor conflict dintre doi aştri ai poeziei franceze, o stranie poveste a anihilării reciproce a două genii.