Tag Archives: vanitate

Nicolae Iorga – De la adeziunea entuziasmată până la respingerea agresivă

Nicolae Iorga

Profesorul Nicolae Iorga a fost perceput de studenţi în cele mai extreme forme, de la adeziunea entuziasmată şi necondiţionată, până la respingerea agresivă, soldată în cele din urmă chiar cu asasinarea lui de către legionari. Nu mai insistăm acum asupra unui aspect revelator în ceea ce priveşte forţa lui mobilizatoare, de pildă cu ocazia acţiunii din 13 martie 1906, pentru un  repertoriu în limba română pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, care în urma a două sau trei conferinţe la universitate, ce au adunat o masă enormă de auditori, a produs o mişcare violentă, cu confruntări de stradă între poliţişti şi studenţi etc. Însă chiar ca profesor, doar în aria strâmtă a specialităţii lui, era mai de toţi apreciat pentru cursurile sale „strălucite şi  originale”, pentru „bogăţia nemăsuratăde cunoştinţe expuse într-o formă atrăgătoare ca a nimănui, presăratăcu glume, îndrumări nebănuite şi lărgiri ori deschideri de perspective pentru gândire şi cercetări. (…) Ne zdrobea cu ştiinţa şi talentul lui; toată sala era captivată în cel mai adânc sens al cuvântului”.

Până şi C.C. Giurescu, care avea toate motivele să-i mai reducă din prestigiu, apreciază că prelegerile lui Iorga „erau uneori adevărate focuri de artificii, impresionând prin strălucire şi culoare”. Însă evidenţiază şi un alt aspect asupra căruia mai toţi memorialiştii sunt la unison: „La seminarii, în schimb, în loc săvorbim noi, studenţii, vorbea tot el, comentând izvoarele de care se folosise în prelegerea precedentă, citându-ne pasagii din aceste izvoare şi doar arareori adresându-se câte unuia din noi cu vreo întrebare. Aşa încât folosul la seminar era minim, nu făceam lucrări ca la Onciul, Pârvan şi Mehedinţi”. De altfel, pentru că la seminarii „nu avea metodă de dascăl”, mulţi din studenţi nici nu le prea frecventau.

Continue reading →

Slăbiciunea şi vanitatea lui Nicolae Iorga

Nicolae Iorga - vanitate, lingusire

De regulă, linguşitorii speculează vanitatea celor care deja deţin pârghii de putere, profitând de slăbiciunile acestora, fără ca faptul în sine să li se pară un act de umilinţă. În mediul intelectual linguşirea atinge cote uneori perfid de ridicate, pentru că modalităţile de a o face sunt multiple, bunăoară limbajul nefiind la întâmplare, iar cel ce practică acest lucru pare să cunoască şi să fi analizat bine pe cel căruia i se adresează, utilizând cu dibăcie cuvintele şi ideile care plac celui ce se complace a fi linguşit.

Câţi oare nu au profitat de slăbiciunea şi vanitatea lui Nicolae Iorga de a fi adulat, manifestând orgolii şi atitudini uneori groteşti, surprinse de mulţi din cei aflaţi prin preajma lui? Iorga era „orgolios” şi „nestatornic”, intelectual de excepţie, însă care „nu tolerează să fie contrazis, dar ascultă foarte bucuros linguşirile. În apropierea d-sale nu poate trăi nicio personalitate, dar o duc bine toţi idolatrii”.

Continue reading →

Nicolae Iorga – portret subiectiv

„Cu Iorga se putea înţelege oricine foarte uşor, numai să-i fi spus de trei ori pe zi că era genial, că era cel mai mare istoric, cel mai mare poet, cel mai de seamă autor dramatic, cel mai iscusit om de stat, şi în general orice, precedat de un superlativ. În realitate era un dement.

Continue reading →