Arhive etichetă: Van Gogh

Nebunul cu părul roşu

În 1873, Van Gogh lucra la sucursala din Londra a firmei Goupil; locuia cu chirie la doamna Loyer şi era îndrăgostit de fiica acesteia, Ursula. Spre marea lui dezamăgire, află că aceasta este logodită. Iată momentul în care Vincent îşi mărturiseşte dragostea şi este respins, în versiunea lui Irving Stone, în cartea Bucuria vieţii.

” Vincent încercă să spună ceva drăguţ, ceva menit să deschidă drum mărturisirii pe care şi-o pregătea în gând. În semiîntunericul încăperii Ursula îşi întoarse faţa spre el. Licărirea lămpii îi aprindea luminiţe în ochi; când Vincent îi văzu ovalul feţei conturându-se prin întuneric, şi buzele roşii, umede, care se desenau pe albul mat al pielii, simţi că înlăuntrul lui se tulbură ceva. Se aşternu o tăcere plină de înţelesuri. O simţea parcă aplecându-se spre el, aşteptându-l să-i murmure cuvintele de dragoste de care nu mai era nevoie. Îşi umezi de câteva ori buzele. Ursula întoarse capul, îl privi în ochi peste umărul uşor ridicat şi se năpusti afară. Îngrozit la gândul că scapă prilejul, se luă după ea. Fata se opri o clipă sub măr.

Continuă citirea →

Van Gogh şi prostituata

Lui Vincent van Gogh îi plăceau atât de mult prostituatele, încât s-a mutat cu una din ele. O chema Christine Clasina Maria Hoornik, dar el o alinta Sien. Era cu trei ani mai în vârstă decât el, dar viaţa dură pe care o ducea o făcea să pară mult mai batrână. Avea o fiică de cinci ani şi era din nou gravidă. Tatăl copilului dispăruse. Femeia era o beţivă şi, la fel ca mama ei, îşi vindea trupul ca să aibă din ce trăi.

Continuă citirea →

Van Gogh îndrăgostit de propria-i verişoară

Într-o duminică, la Amsterdam, unchiul lui van Gogh, care era pastor, l-a invitat la cină, unde a cunoscut-o pe verişoara sa Kee Vos. Era înaltă şi suplă, avea părul blond cu reflexe roşcate şi ochi la fel de albaştri ca ai mamei lui. Când s-au sărutat, obrajii ei s-au îmbujorat. Dar apoi, spre marea lui surpriză, a apărut Christoffel, soţul fetei.

Familia Vos l-a invitat pe la ei. I-a vizitat de mai multe ori şi a rămas profund impresionat de relaţia pe care o aveau aceştia. „Se iubesc cu adevărat”, scria el. „Când îi vezi stând unul lângă celălalt seara, în lumina blândă a lămpii din sufragerie, chiar lângă dormitorul băieţelului lor, care se trezeşte din când în când şi îi cere mamei câte ceva, ai senzaţia că ai în faţă o imagine idilică”.

Numai că van Gogh îşi dorea cu ardoare să facă parte din acest tablou, să nu fie doar un simplu spectator. Până la urmă imaginea lui Kee a început să-l obsedeze şi a început să se gândească la sinucidere.

Continuă citirea →

Van Gogh şi femeile – Prima dragoste. Primul eşec

Angajat la Goupil, cunoscutul negustor de artă, van Gogh a fost trimis să lucreze la filiala din Anglia. Ajuns la Londra, s-a instalat în Kennington şi, foarte repede, a făcut o pasiune extraordinară pentru Eugenia Loyer, fiica de 19 ani a proprietăresei. Era micuţă, zveltă, cu ochi mari şi un zâmbet delicios, iar Vincent se topea de plăcere atunci când vocea ei caldă îl chema jos la micul dejun în fiecare dimineaţă.

Continuă citirea →

Despre copilăria lui van Gogh

Pe 30 martie 1852, Anna Cornelia van Gogh a născut un băieţel pe care l-a botezat Vincent van Gogh, care a murit la puţin timp după aceea. Exact peste un an, pe 30 martie 1853, ea a născut un alt băiat pe care l-a botezat tot Vincent şi care a supravieţuit. Până când a fost trimis la internat, la vârsta de 11 ani, Van Gogh a văzut mormântul fratelui mort cel puţin odată pe săptămână, atunci când mergea la biserica reformată din Zundert, unde tatăl său era preot. Piatra funerară purta propriul său nume, Vincent van Gogh, lucru care, cu siguranţă, l-a afectat destul de mult pe băiat.

Continuă citirea →

Povestea urechii lui van Gogh

Vincent van Gogh este artistul prin excelenţă care, în numele artei, prefera să fie muritor de foame într-o mansardă decât să facă cine ştie ce compromisuri.

A rămas în conştiinţa publicului ca artistul care şi-a tăiat o ureche ca să i-o dăruiască iubitei.  În realitate, şi-a tăiat doar lobul urechii pe care i l-a dat unei prostituate. Sunt sigur că fata ar fi preferat banii! 🙂

*****

Nigel Cawthorne, Viaţa sexuală a marilor artişti, Ed. Niculescu, Bucureşti, 2009, pag. 7

Despre nebunia lui Van Gogh

Doctorul Gachet  era de părere că Van Gogh a suferit probabil de o intoxicaţie pricinuită de terebentină şi de soarele din Sud, prea puternic pentru un nordic. Diagnosticul acesta se deosebeşte simţitor de cel pus de internul Rey, şi, după acesta, de doctorul Peyron, care socoteau boala lui Vincent un fel de epilepsie. De atunci încoace, mulţi doctori s-au ocupat de cazul lui Van Gogh. Unii au vorbit de „meningoencefalită difuză”, alţii de schizofrenie (a fost şi părerea lui Karl Jaspers), unii de „degenerare mentală şi psihopatie constituţională”, alţii, în sfârşit, s-au alăturat iar tezei epilepsiei. Psihiatri şi psihanalişti au propus de asemenea diverse explicaţii.

Continuă citirea →

Drama lui Van Gogh

„În seara de 23 decembrie [1888], o duminecă, vrând să ia puţin aer, Gauguin iese singur. Nici nu se gândeşte să-l ia pe Vincent cu el. S-a zis de acum înainte cu tovărăşia lor. Va pleca a doua zi. Dar de-abia traversează Gauguin piaţa Lamartine, că aude în spatele lui un pas mărunt, grăbit şi sacadat pe care-l cunoaşte bine. Se întoarce chiar în clipa când Vincent se năpusteşte asupra lui cu un brici în mână. Gauguin îl măsoară pe Vincent cu privirea sa aproape magnetică –  „ochii unui om venit de pe planeta Marte”, spune Vincent. Vincent se opreşte, pleacă capul. „Tu eşti tăcut, dar şi eu voi fi la fel” spune el, apoi reia, alergând, drumul spre casă.

Continuă citirea →

Curiozităţi istorice – Van Gogh îndrăgostit de o prostituată

În 1882 pictorul  Van Gogh o cunoaşte pe Sien, o prostituată mai în vârstă decât el, însărcinată și deja mamă a unei fetițe. Ea îi devine lui Vincent prietenă și model. Decide să se căsătorească cu ea.

Continuă citirea →

Van Gogh – o copilărie tăcută

Taciturn, cu o fire închisă, trăieşte retras de fraţii şi surorile sale, nu ia parte la jocurile lor. Hoinăreşte singuratic pe câmpie, cercetează plantele şi florile, se întinde pe malul râului pentru a observa viaţa insectelor de apă, bate pădurile în căutare de izvoare sau de cuiburi. Are un ierbar, nişte cutii de tinichea în care colecţionează insecte al căror nume îl cunoaşte, adeseori, chiar şi în latină.

Continuă citirea →

Ciocnirea titanilor

Întâlnirea dintre Vincent Van Gogh şi Paul Gauguin , cei doi titani ai penelului, personalităţi cu mult prea puternice pentru a putea realiza o ideală înfrăţire de viaţă şi muncă, s-a dovedit în acelaşi timp providenţială pe plan artistic, dar nefastă pe plan uman, cu grave consecinţe în existenţa celor doi.

Temperamentul pasionat al lui Van Gogh  şi vitalitatea debordantă a lui Gauguin păreau a-i apropia la început. Fiecare dintre ei cunoscuse deja celebritatea, consacrarea saloanelor pariziene, dar şi decepţiile neînţelegerii cu care era încă întâmpinată pictura lor plină de îndrăzneli şi inovaţii revoluţionare.

Cuprins de o febrilitate nepotolită nici de munca istovitoare, nici de absint (cu care îl deprinsese Gauguin), obosit de vicisitudinile vieţii citadine, Van Gogh caută în sud căldura soarelui şi libertatea de creaţie, orizonturi şi inspiraţii noi.

Dar singurătatea îl apasă şi, în curând, îl cheamă la Arles şi pe Gauguin, pentru că are nevoie de prietenia lui tonifiantă, pentru că e fiinţa cea mai potrivită nevoii sale de a comunica cu cineva –  ca om şi artist – de la egal la egal.

Primele zile de convieţuire nu decurg în armonia visată, căci Gauguin n-a răspuns de la început cu acelaşi entuziasm invitaţiei lui Vincent, deşi îl aprecia mult ca artist. Van Gogh aştepta un prieten şi vede instalându-se lângă el un stăpân. În zadar caută el să-l epateze cu picturi noi, originale, pentru a-i cuceri admiraţia. Firea voluntară, dominatoare a „tahitianului”, exercita o nefericită influenţă asupra nervilor lui Vincent.

O tristă neînţelegere îi curmă toate elanurile care se ciocnesc de egoismul prietenului, mult prea preocupat de propria lui persoană pentru a aprecia dovezile de devoţiune ale camaradului său. Şi totuşi, cei doi, după scurte dispute trecătoare, regăsesc mereu imboldul creator, lucrând cu înfrigurare până la epuizare, singura lor destindere, unicul lor liman fiind cafeneaua din cartier.

Dar certurile se înteţesc şi viaţa în comun devine insuportabilă. Vincent are dese accese de furie şi nu-şi mai poate stăpâni nervii. Îşi loveşte prietenul aruncându-i în faţă un pahar de absint, iar altă dată încearcă pur şi simplu să-l ucidă cu un brici.

Când, sub imperiul unei alte crize nervoase îşi taie o ureche (cu acelaşi brici),  Gauguin fuge îngrozit, lăsându-şi amicul pradă nebuniei, care s-a instalat latent în creierul lui răvăşit de istovitoarea căutare a unei fericiri iluzorii, a absolutului, în artă şi prietenie. Gauguin dispare pentru totdeauna, iar Van Gogh va cunoaşte pentru multă vreme trista recluziune rezervată celor cu mintea tulburată. Lungul episod al convieţuirii sale cu Gauguin, avea să-i dea lovitura de graţie. După o perioadă în care lucrează până la epuizare, se împuşcă în piept şi moare din cauza acestei răni.

Astfel se încheie o dramă reală, a două mari destine surprinse în meteorica lor ciocnire.

Arta cu Van Gogh si Cortazar partea a doua

Arta cu Van Gogh si Cortazar

Muzeul van Gogh

La doar şase luni după moartea lui Vincent van Gogh, fratele profund îndurerat al artistului, Theo, moare, la doar 33 de ani, din cauze identificate de doctorul său ca fiind „surmenaj şi tristeţe”. Văduva lui Theo, Johanna, a moştenit imense topuri de picturi şi desene semnate de Vincent, sute de scrisori ale acestuia adresate regretatului ei soţ şi un copil de crescut, fiul lui Theo.

Continuă citirea →

Floarea soarelui – van Gogh

Numele lui van Gogh a devenit pentru totdeauna asociat cu cel al florii soarelui; artistul ii scria lui Theo: „floarea soarelui imi apartine, intr-un fel”.

Floarea avea o semnificatie deosebita pentru el: galbenul simboliza prietenia si speranta, in timp ce floarea in sine exprima gratitudinea.

Acest tablou este probabil cel mai renumit din seria de tablouri reprezentand floarea soarelui create de Vincent in august si septembrie 1888.

Initial, artistul le-a creat in ideea de a-si decora studioul din Casa Galbena din Arles. Mai tarziu insa a decis ca rolul lor sa fie acela de a decora camera de musafiri pregatita pentru Paul Gauguin, a carui sosire o anticipa cu atat de mult entuziasm. Vincent trebuia sa picteze rapid: „Lucrez la fel in fiecare dimineata, de la rasarit pana tarziu”, scria artistul, „caci florile se ofilesc atat de repede.”

Era multumit de tablourile sale, dar a considerat ca doar doua dintre ele meritau sa ii poarte semnatura.

sursa: ArtGallery, nr.1, DeAgostini