Arhive etichetă: Urban II

Prima Cruciadă. Cucerirea Ierusalimului (I)

prima cruciada ierusalimAsediul

Era miezul verii anului 1099, pe colinele aride ale Iudeei. Oraşul Sfânt era bine păzit de trupele egiptene susţinute de o miliţie alcătuită din ierusalimiţi evrei şi musulmani. Erau bine aprovizionaţi şi aveau rezervoare pline cu apă, în timp ce, în sate, fântânile secate de soare fuseseră otrăvite. Creştinii din Ierusalim au fost alungaţi. Cetăţenii, cel mult 30 000, aveau de ce să fie liniştiţi: vizirul egiptean înainta spre nord ca să-i salveze, iar ei erau bine înarmaţi. Dispuneau chiar de o armă secretă care arunca flăcări, focul grecesc. La adăpostul puternicelor ziduri de apărare ale Ierusalimului, probabil că îi priveau cu dispreţ pe atacatori.

Armata francă nu era destul de numeroasă, doar 1 200 de cavaleri şi 12 000 de infanterişti, pentru a încercui zidurile. În luptă deschisă, cavalerii arabi şi turci, având armuri uşoare, nu puteau rezista în faţa şarjelor redutabile ale cavalerilor franci, care semănau cu un pumn de oţel lansându-se în atac ca un tunet de pe impunători cai de luptă. Fiecare cavaler purta coif, platoşă şi cămaşă de zale peste jachetă (o haină matlasată) şi era înarmat cu lance, spadă, buzdugan şi scut.

Dar caii lor occidentali pieriseră de mult sau fuseseră mâncaţi de armata înfometată. În trecătorile înăbuşitoare din jurul Ierusalimului, şarjele cavaleriei erau imposibile, caii, inutili, iar armurile, sufocante. Epuizaţi, francii trebuiau să se lupte pedestru, în vreme ce şefii lor se certau în permanenţă. Nu exista un comandant-şef. Cel mai de seamă dintre ei şi de asemenea cel mai bogat era Raymond, conte de Toulouse. Conducător curajos, dar nu prea charismatic, cunoscut pentru încăpăţânarea lui şi lipsa de tact, Raymond ridicase iniţial tabăra în vest, în faţa Citadelei, apoi, după câteva zile, o mutase la sud ca să asedieze Poarta Sionului.

Punctul slab al Ierusalimului fusese întotdeauna la nord: tânărul şi capabilul conte Robert de Flandra, fiul unui veteran al pelerinajelor la Ierusalim, a ridicat tabăra vizavi de ceea ce azi se cheamă Poarta Damascului; ducele Robert de Normandia (fiul lui Wilhelm Cuceritorul), curajos, dar ineficient şi supranumit Ciorăpel (gambe scurte) sau doar Picioare Groase, acoperea Poarta lui Irod. Dar sufletul armatei era Godefroy de Bouillon, duce al Lorenei Inferioare, un uriaş blond în vârstă de treizeci şi nouă de ani, „imaginea ideală a cavalerului nordic”, admirat pentru pietatea şi castitatea sa (nu s-a căsătorit niciodată). El şi-a ocupat poziţia în apropiere de poarta numită azi Jaffa. În acest timp, un normand de douăzeci şi cinci de ani, Tancred de Hauteviile, nerăbdător să cucerească un domeniu numai pentru el, a plecat grăbit să pună mâna pe Betleem. La întoarcere, s-a alăturat forţelor lui Godefroy în partea de nord-vest a oraşului.

Francii pierduseră mulţi oameni şi parcurseseră mii de kilometri prin Europa şi Asia ca să ajungă în Oraşul Sfânt. Cu toţii ştiau că va fi apogeul sau apoteoza Primei Cruciade.

Continuă citirea →

Prima cruciadă

prima cruciada

Răspunzând la apelul papei Urban II s-au format patru armate feudale, bine organizate şi echipate, conduse de conţi şi duci de mare prestigiu. (Nici una nu avea în frunte un rege – căci la data când papa predicase cruciada, atât împăratul Germaniei Heinrich IV, cât şi Filip I al Franţei şi Wilhelm II al Angliei erau excomunicaţi de Biserică).

Armata lotharingiană, recrutată în Lorena, Brabant şi regiunea renană, era condusă de ducele Godefroy de Bouillon (însoţit de fratele său Baudoin de Boulogne, (viitorul cel dintâi rege al Ierusalimului). A doua, sub conducerea ducelui Normandiei, Robert Courteheuse (fiul lui Wilhelm Cuceritorul) însuma contingente din nordul Franţei. A treia, formată din cavaleri provensali care mai luptaseră şi în Spania contra musulmanilor, era condusă de Raymond de Saint-Gilles, conte de Toulouse. Iar a patra armată, o formau cavaleri normanzi din sudul Italiei (care invadaseră deja de două ori Imperiul bizantin), în fruntea cărora se afla Contele Bohemond de Taranto, fiul faimosului Robert Guiscard, având alături pe nepotul său Tancred.

Continuă citirea →

Cruciada săracilor

Petru Ermitul cruciada

În 1074, când turcii seldjucizi au invadat Imperiul bizantin şi Siria, masacrând populaţia, distrugând sau profanând bisericile şi luând în sclavie mii de creştini, papa Grigorie VII şi-a exprimat intenţia de a organiza o expediţie pentru eliberarea Ierusalimului, făcând apel la principii creştini.

Zece ani mai târziu, papa Urban II a lansat la Conciliul din Clermont (7 nov. 1095) apelul ca episcopii şi abaţii să predice cruciada şi „să-i convingă pe toţi, oricărei clase sociale aparţineau, cavaleri sau pedestraşi, bogaţi sau săraci” să pornească să elibereze Ţara Sfântă; „aici, ei erau necăjiţi şi săraci; acolo, ei vor fi fericiţi şi bogaţi”. Urban II a continuat să predice cruciada în mai multe oraşe din Franţa. Totodată, a numit ca şef (nu militar, ci spiritual) al expediţiei pe episcopul Adhémar de Monteil.

Continuă citirea →