Arhive etichetă: unire

156 de ani de la unirea Ţării Româneşti cu Moldova

cuza.jpgAstăzi, 24 ianuarie, se împlinesc 156 de ani de când Adunarea Electivă a Ţării Româneşti s-a pronunţat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizând astfel unirea Ţării Româneşti cu Moldova.

Alexandru Ioan Cuza în “Enciclopedia Universală Britannica”

Alexandru Ioan Cuza

Cuza, Alexandru Ioan (20.03.1820, Bârlad, Moldova – 15.05.1873, Heidelberg, Germania). Om politic român, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866).

Studiile şi le-a făcut la un pension din Galaţi, apoi la Paris, unde şi-a susţinut examenul de bacalaureat. A studiat la Facultatea de Drept (1835-1836), continuând în ţară (1837-1840) la Academia Mihăileană din Iaşi. A făcut parte din Miliţia Moldovenească (1839-1840), a fost preşedintele Judecătoriei Covurlui (1842-1845), agă (1843). Participant la Revoluţia din 1848 în Moldova, după înfrângerea acesteia a fost nevoit să emigreze. Revenit în ţară, a reluat funcţia de preşedinte al Judecătoriei Covurlui, apoi a fost director al Departamentului Treburilor din Lăuntru (1851). Fiind fără funcţii, în perioada 1851-1854, a călătorit în Austria, Franţa, Italia şi Cehia. Pentru a treia oară, a redevenit preşedintele Judecătoriei Galaţi (1854-1856), apoi pârcălab al ţinutului Covurlui (1857). Imediat după reintegrarea sa în armată ca sublocotenent, a fost înaintat la gradul de maior (1857), apoi de colonel (1858) şi de ajutor de hatman în Miliţia Moldovenească. În acelaşi an a devenit caimacam şi vicepreşedinte al Adunării Elective.

Continuă citirea →

Momentul 1859 în Istoria Românilor

Contextul internaţional premergător anului 1859 ne aduce în centrul atenţiei un nou conflict între Rusia şi Imperiul Otoman, conflict cunoscut sub numele de Războiul Crimeii şi desfăşurat între anii 1853 – 1856.

În perioada războiului, Principatele Române au fost ocupate de trupe ruseşti şi austriece; domnitorii s-au refugiat în Imperiul Habsburgic. După cei trei ani de război în care au intervenit Marile Puteri ale căror interese gravitau în jurul Balcanilor (Austria, Franţa, Anglia), Rusia a fost înfrântă şi a acceptat negocierile de pace de la Paris şi încheierea tratatului la 18/30 martie 1856.

Continuă citirea →

De la „Criza orientală” la marile alianţe ale secolului XX

Criza orientală. Urmărind mai vechiul ei proiect de control asupra strâmtorilor Bosfor şi Dardanele şi scoaterea Imperiului Otoman din Europa, Rusia a declanşat Războiul Crimeii (1853-1856). Conflictul avea să readucă ,,Problema orientală” în prim-planul politicii europene, cu consecinţe importante şi pentru spaţiul românesc.

Continuă citirea →

Moş Ion Roată şi Cuza Vodă

Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moş Ion Roată, după câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa sa, nu prea punea temei pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormonea ceva la inimă. Așa e ţăranul: nu prea ştie multe. Şi moş Ion Roată, fiind ţăran, cum v-am spus, deşi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său.

Continuă citirea →

Moş Ion Roată şi Unirea

La 1857, pe când se fierbea Unirea în Iași, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu și alții, au găsit cu cale să cheme la Adunare și câțiva țărani fruntași, câte unul de fiecare județ, spre a lua și ei parte la facerea acestui măreț și nobil act național. Cum au ajuns țăranii la Iași, boierii au pus mână de la mână, de i-au ferchezuit frumos și i-au îmbrăcat la fel, cu cheburi albe și cușme nouă, de se mirau țăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat pe seama unuia dintre boieri să le țină cuvânt, ca să-i facă a înțelege scopul chemării lor la Iași.

Continuă citirea →

Moţiunea de unire a Bucovinei cu România (15/28 noiembrie 1918)

stema Bucovinei

Moţiune:

Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în Sala Sinodală din Cernăuţi, considerând că, de la fondarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat;

considerând că în cuprinsul hotarelor aceste ţări se găseşte vechiul Scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceava, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

Continuă citirea →

Principatele între 1848 şi 1859. Preliminariile Unirii

Să ne întoarcem la Muntenia şi Moldova după momentul 1848. Iată amândouă ţările ocupate de ruşi şi de turci timp de câţiva ani. Guvernul revoluţionar n-a durat deci decât trei luni şi s-a instalat un regim de genul celui din epoca Regulamentului Organic, însă diaspora română de la 1848, atât la Constantinopol, cât şi la Paris, a jucat un rol decisiv, iar când, în 1854, izbucneşte un nou război în Balcani (pe care l-a declanşat Rusia, sub pretextul apărării unor drepturi ale creştinilor din Palestina), puterile occidentale, în special Anglia şi Franţa, nu mai acceptă să lase Rusia să se extindă în Balcani şi să închidă eventual strâmtorile de la Constantinopol.

Continuă citirea →

Convenţia de la Paris (7/19 august 1858)

Convenţia încheiată între Austria, Franţa, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Sardinia şi Turcia pentru organizarea Principatelor, Paris (7/19 august 1858)

Care, având depline puteri, recunoscute a fi în forma cuvenită, s-au întrunit în Conferinţa la Paris şi au hotărât următoarele:

Art. 1 — Principatele Moldovei şi Valahiei, constituie de acum înainte sub denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei“, rămân sub suzeranitatea M.S. Sultanul. Principatele se vor administra liber şi în afară de orice amestec al Sublimei Porţi, în limitele stipulate prin acordul puterilor garante cu curtea suzerană. […]

Art. 3 — Puterile publice vor fi încredinţate în fiecare principat unui hospodar şi unei adunări elective acţionând, în cazurile prevăzute de prezenta convenţie, cu concursul unei comisii centrale celor două principate.

Art. 4 — Puterea executivă va fi exercitată de către hospodar.

Continuă citirea →

Un discurs istoric

Discursul rostit de deputatul Vasile Boerescu, în şedinţa Adunării Elective a Munteniei

Bucureşti, 24 ianuarie 1859

Domnilor deputaţi,

Pentru ce suntem împărţiţi în două câmpuri? Pentru ce ne numim noi şi voi? Ori nu suntem toţi români? Ori nu avem toţi aceeaşi patrie? Ori nu suntem toţi fiii aceleaşi mame? Pentru ce să zicem noi şi voi? De ce să nu zicem noi, românii? Nu avem toţi aceeaşi amoare comună? Care este cauza diviziunii noastre? Care este mărul de discordie dintre noi?

Acest măr de discordie, să nu-l ascundem, el este Domnia. Cine va fi Domnitorul? Fiecare îşi are convicţiile sale, fiecare îşi are simpatiile sale personale; fiecare din noi crede că ţara va fi mai fericită având de Domnitor pe cutare şi pe cutare. Dar discordia există; căci nu toţi cugetăm asemenea. Din astă discordie rezultă discreditul Camerei, discreditul nostru. Nimeni nu mai are credinţă la noi; anarhia nu e departe şi inamicul e la porţile noastre. Cum să respingem anarhia? Cum să oprim pe străini? Făcând să piară discordia, făcând să piară punctul care ne desparte.

Noi (partida naţională) declarăm că nu avem nici un candidat; dumneavoastră (partida conservatoare) aveţi vreunul? Se poate. Însă nici unul din noi toţi nu cred că a venit aici cu hotărârea a face să fie candidatul lui cu orice preţ. Toţi suntem români şi nimeni nu voieşte răul ţării sale, nimeni nu ar voi ca candidatul său să ajungă la Tron pe urme de sânge sau sprijinit de străini. Ar fi o ofensă pentru ţară de a crede că ea a putut trimite la Cameră asemenea oameni.

Ca să ne unim toţi asupra aceluiaşi candidat, este posibil? Cred că nu; fiindcă am zis, fiecare îşi are credinţa sa. Dar a ne uni asupra unui principiu, ne putem uni; mai cu seamă când acest principiu este cel mai mare al naţionalităţii noastre. Acest principiu este al Unirii.

Mulţi din dumneavoastră, acum un an, au reprezentat ţara în această Cameră şi au susţinut cu căldură Unirea. Prinţul Bibescu, fostul Domnitor, a fost între alţii cel mai elocvent şi ardent apărător al Unirii. S-ar putea oare estimp ca aceste persoane să se contrazică? Aceasta nu se poate crede. Să ne unim cu toţii asupra principiului de Unire, acestui mare principiu ce are să reînvieze naţionalitatea noastră! Să ne dăm mâna ca fraţii, să cugetăm că suntem muritori, că avem să mai trăim câţiva ani şi că copiii şi strănepoţii noştri au să moştenească un viitor glorios, creat de noi! A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă acest principiu. Astă persoană este Alexandru Ioan Cuza, Domnul Moldovei! Să ne unim ca fraţi asupra acestui nume şi posteritatea ne va binecuvânta, ţara ne va întinde mâinile şi conştiinţa naţională va fi împăcată că ne-am îndeplinit cu religiozitate o datorie sfântă.

Despre unire – Alexandru Ioan Cuza

Cuza, în pro­cla­maţia adresată ro­mâ­nilor de dincolo şi dincoace de Milcov, spunea:

A sosit acum timpul pentru tot românul de a se apropia de altarul Patriei cu mintea liberă de orice gând îndoielnic şi cu inima curată de orice pa­ti­mă dezbinătoare; căci neîncrederile, defăimările, urile şi îm­pe­re­cherile sunt unele fatale care aduc pieirea neamurilor. Destulă învrăjbire au produs până acum luptele politice între români! Cauza acelor lupte lipsind astăzi, lipsească totodată şi trista dez­binare dintre ei.

Prezentul şi viitorul României o reclamă aceasta prin glasul nostru, care vă cheamă la înfrăţire, românilor! Căci, precum de la suirea noastră pe Tronurile Moldovei şi Munteniei noi nu am mai cunoscut în aceste ţări nici moldoveni, nici mun­teni, ci numai români, asemenea nu voim a vedea între români nici partide, nici clase înduşmănite, ci numai fii ai aceleeaşi mu­me şi fraţi de acelaşi sânge. În ochii noştri toţi românii sunt buni; în inima noastră sunt toţi iubiţi deopotrivă, deşi chiar unii din ei, rătăciţi de patimi violente, se expun a fi înfrânaţi şi a cădea sub asprimea legilor. Ne adresăm dar către toţi, ca ade­vă­rat Prin­cipe român, care liber de orice înrâuire voieşte prosperitatea ţării prin aplicarea înţeleaptă a Con­ven­ţiei şi mărirea Naţiei prin sincera în­fră­ţi­re a celor ce au onorul de a face parte din ea.

Mihai Viteazul şi vitejii lui

S-au spus şi se spun prea multe despre Mihai Viteazul, în jurul lui s-a născut o legendă în care nu se mai poate deosebi adevărul istoric de elementele adăugate de-a lungul timpului.

Că a fost un căpitan strălucit şi un geniu politic sunt lucruri incontestabile. Victoriile lui asupra turcilor au avut ecou până departe (regele Franţei, Henric al IV-lea, scria ambasadorului său la Constantinopol ca să ceară informaţii asupra valahului), în ţările balcanice, printre greci, bulgari, sârbi au apărut cântece populare despre vitejiile lui Mihai Viteazul. Dar, lucru paradoxal, la noi în ţară nu a fost iubit. De ce? Fiindcă acest viteaz a vrut mai întâi să-şi adune o armată puternică, iar rezultatul eforturilor sale militare a fost o gravă înrăutăţire a stării ţăranilor, în vremea lui, sfârşitul veacului al XVI-lea, nu mai puteai constitui o armată din ţărani, o dată ce apăruseră tunurile şi puştile. Aveai deci nevoie de lefegii, adică de mercenari care să ştie să mânuiască armele de foc. Iar acest fenomen nu se petrece numai la noi, ci şi în Occident.

Continuă citirea →

Discursul lui Vasile Goldis la Alba Iulia

Din DISCURSUL LUI VASILE GOLDIS

in fata ADUNARII NATIONALE

a tuturor romanilor din Ungaria si Transilvania

Alba Iulia, 1 decembrie 1918

 

[…] Natiunile trebuiesc liberate. Intre aceste natiuni se afla si natiunea romana din Ungaria, Banat si Transilvania. Dreptul natiunii romane de a fi libera il recunoaste lumea intreaga, il recunosc acum si dusmanii nostri de veacuri. Dar odata scapata din robie, ea alearga in bratele dulcei sale mame. Nimic mai firesc in lumea aceasta.Libertatea acestei natiuni inseamna unirea cu Tara-Romaneasca.

Bucatirea poporului romanesc n-a fost urmarea vreunei legi economice, in care terminologie se ascunde minciuna. Dimpotriva, teritoriul dintre Nistru, Tisa si Dunare constituie cea mai ideala unitate economica aproape autarchie.

Bucatirea trupului romanesc a fost act de barbarie. Distrusa barbar, unirea tuturor Romanilor intr-un singur Stat, este cea mai fireasca pretentiune a civilizatiunei. (Strigate entuziaste: Asa-i).

Teritoriile locuite de Romani de la descalecarea lui Traian si pana astazi au fost teritorii romanesti. Nu exista putere de a suci logica pana acolo, ca invadarile elementelor straine dirijate pe aceste teritorii in chip artificial si prin abuzul de putere al Statului cu scopul desfiintarii noastre nationale, sa poata clatina dreptul nostru de proprietate asupra acestor teritorii (Asa-i). Asa ceva ar fi sanctionarea crimei si ar constitui o palmuire a civilizatiunii, care principial nu admite substituirea dreptului prin brutalitate.

Dupa drept si dreptate Romanii din Ungaria si Transilvania dimpreuna cu toate teritoriile locuite de dansii trebuie sa fie uniti cu Regatul Roman. (Indelungate strigate si aclamatii).

sursa: Dr. Ioan Suciu, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Bucuresti, Biblioteca „Astra”, 1943, p.93-94

Proclamatia regelui Ferdinand catre ostasi

PROCLAMATIA REGELUI FERDINAND CATRE OSTASI

Iasi, 10 noiembrie 1918

Ostasi,

Ora mult asteptata de catre toata suflarea romaneasca, si indeosebi de voi, vitejii mei ostasi, a sunat in sfasit dupa lunga si dureroasa asteptare. Trecerea trupelor aliate peste Dunare ne impune ca o sfanta si patriotica datorie sa luam iarasi arma in mana ca sa izgonim, impreuna cu ele pe vrajmasul cotropitor din tara si sa aducem linistea populatiei asuprite.

Regele vostru va cheama din nou la lupta ca sa infaptuiti visul nostru de atatea veacuri: Unirea tuturor Romanilor, pentru care in anii 1916-1917 ati luptat cu atata vitejie.

Continuă citirea →

Apel al regelui Ferdinand

APEL AL REGELUI FERDINAND I

Bucuresti, 28 august 1916

Romani,

Razboiul, care de doi ani a strans tot mai mult hotarele noastre, a zdruncinat adanc vechiul asezamant al Europei si a invederat ca, pentru viitor, numai pe temeiul national se poate asigura viata pasnica a popoarelor.

Pentru neamul nostru, el a adus ziua asteptata de veacuri de constiinta nationala, ziua unirii lui. Dupa vremi indelungate de nenorociri si grele incercari, inaintasii nostri au reusit sa intemeieze Statul Roman prin Unirea Principatelor, prin Razboiul Independentei, prin munca lor neobosita pentru renasterea nationala.

Astazi ne este dat noua sa intregim opera lor, inchegand pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a infatuit numai pentru o clipa: Unirea romanilor de pe cele doua parti ale Carpatilor. De noi atarna sa scapam de sub stapanirea straina pe fratii nostri de peste munti si de pe plaiurile Bucovinei, unde Stefan cel Mare doarme somnul de veci.

In noi, in virtutile, in vitejia noastra sta putinta de a le da dreptul, ca intr-o Romanie intregita si libera, de la Tisa pana la Mare, sa propaseasca in pace, potrivit destinelor si aspiratiilor gintei nostre.

sursa: Constantin Kiritescu, Istoria razboiului pentru intregirea Romaniei, 1916-1919, I, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1989, p.204