Arhive etichetă: umanism

Renaşterea şi Umanismul. Renaşterea în Italia. Influenţe culturale în Europa

unde au aparut umanismul si renastereaumanistipersonalitati ale renasterii italienepersonalitati ale renasterii in europaumanismul in spatiul romanesc

Renaşterea literară

Dante Alighieri

Pornit ca o recuperare critică a Antichităţii, umanismul s-a manifestat în primul rând în comentariul critic (filologic) al operelor greco-latine şi apoi prin cultivarea acelor genuri literare în care cei vechi excelaseră: poezia şi proza. Literaţii renascentişti au scris aşadar poezii epice (poeme, epopei) sau lirice (ode, satire) sau proză după model antic, în limba latină, dar foarte curând s-a produs o diversificare extraordinară a genurilor, speciilor şi temelor literare abordate. Preluând temele liricii medievale a trubadurilor, poeţii italieni grupaţi în mişcarea numită il dolce stil nuovo (stilnoviştii) au compus o poezie de dragoste remarcabilă.

Din acest grup a făcut parte iniţial şi florentinul Dante Alighieri (1265-1321), considerat ultimul poet medieval şi primul poet al Renasterii. Opera lui, compusă în latină şi italiană (în dialectul toscan, care stă la baza limbii literare italiene) cuprinde o capodoperă, vastul poem Divina Comedie, care este un summum al gândirii postmedievale şi prerenascentiste, un poem teologic şi alegoric. Scris în italiană, poemul imaginează o călătorie a lui Dante prin infern, purgatoriu şi paradis, fiind un fel de echivalent al tratatelor teologice scolastice, pe care le depăşeşte prin amploarea viziunii şi prin profunzimea lirică. Lungul drum, de fapt o genială anticipare a viziunii sincretice a Renaşterii despre unitatea şi diversitatea lumii, reprezintă apoteoza iubirii ca principiu fondator al universului creat de Dumnezeu.

Continuă citirea →

Idealul uman al Renaşterii

Marsilio Ficino

Din punct de vedere al eşafodajului teoretic şi ideologic, Renaşterea a marcat triumful umanismului. Impulsul raţional şi critic al umaniştilor s-a amplificat: individul, ca unitate trup-spirit, se defineşte prin autocunoaştere raţională, voinţă de a şti şi de a acţiona, responsabilitate şi libertate. Îndatorirea omului pe pământ este descoperirea de sine şi descoperirea lumii, pe care o reproduce prin cuvânt şi formă, potrivit definiţiei pe care J. Buckhardt a dat-o Renaşterii ca fenomen de civilizaţie. Înzestrat de Dumnezeu cu capacităţi cognitive (intelectul), omul beneficiază de liber arbitru: are deci puterea de a alege neconstrâns între bine şi rău.

Disputa legată de capacitatea fiinţei umane de a discerne şi alege în cunoştinţă de cauză a căpătat aspecte teologice, ea opunând pe partizanii libertăţii şi responsabilităţii cognitive şi etice (Erasmus, Rabelais) adepţilor predestinării, în frunte cu părinţii Reformei protestante, Martin Luther şi Jean Calvin. „Fă ce vrei”, deviza membrilor congregaţiei Thelême („aşa-mi place”) din romanul Gargantua şi Pantagruel al lui François Rabelais, se întemeiază însă nu pe bunul plac, ci pe asumarea principiului creştin exprimat de Sfântul Augustin „Iubeste şi fă ce vrei.” Iubirea creştină, ca sursă de cunoaştere prin contopirea cu esenţa divină, este călăuza fiinţei prin hăţişurile lumii. Adevărul uman este relativ şi particular. Adevărul absolut este adevărul lui Dumnezeu cu care intelectul, prin iubire, se contopeşte. Sufletul, care este esenţa fiinţei, este o frântură din divinitate, arată umanistul florentin Marsilio Ficino pe urmele lui Platon, este oglinda trupului. Frumuseţea, ca atribut al divinului, este aşadar dăruită şi omului, creat după chipul lui Dumnezeu. Iar prin iubire spirituală omul se împărtăşeşte din valorile supreme. Aceasta este, în esenţă, tendinţa majoră a primei Renaşteri, a aşa-numitului Quattrocento (Renaşterea florentină), dominat de spiritul Academiei neoplatonice patronată de Lorenzo Magnificul.

Continuă citirea →

Renaşterea – Istoria unei epoci

Michelangelo - David, capul

RENAȘTEREA – epocă în istoria Europei, care cuprinde, în linii generale, secolele 14-16, perioada de tranziţie de la societatea medievală la cea modernă. Renaşterea a început în Italia, unde au apărut mai întâi germenii relațiilor capitaliste, dar a fost un fenomen general european, care s-a dezvoltat, mai curând sau mai târziu, în cadrul societății medievale, cunoscând deosebiri de la o ţară la alta, în funcţie de etapa istorică şi de situaţia specifică, de tradiţie etc.

Continuă citirea →