Arhive etichetă: ultimele cuvinte

Moartea lui John Keats

john keatsJohn Keats – Decedat în 1821, la vârsta de 26 de ani

Cauza morții: tuberculoză
Locul de odihnă: cimitirul protestant din Roma
Ultimele cuvinte: rugându-și un prieten să-i ușureze respirația: “Ridică-mă, căci acum mor. Voi muri ușor. Nu-ți fie teamă. Slavă Domnului că a venit.”

Amintit, în primul rând ca poet, John Keats a fost și un medic licențiat ce și-a diagnosticat corect consumpția care i-a luat viața în mod tragic la numai 26 de ani. El mai avusese anterior contact personal cu această boală, molima secolului în care a trait.

Fiind cel mai mare dintre cei patru copii ai unui administrator de grajduri cu cai de închiriat din Londra, Keats a fost la vârsta de 15 ani martorul morții mamei sale în urma unei suferințe prelungite provocate de tuberculoză. Boala ei l-a afectat profund, astfel că el s-a hotărât să studieze medicina la celebrul spital londonez Guy’s, obținând licența în anul 1816. Ironia sorții a vrut ca unul dintre primii săi pacienți să fie fratele său Tom, a cărui suferință fatală era tot tuberculoza. Incapabil să prevină al doilea deces din familia sa, Keats a abandonat medicina, devotându-se poeziei, o pasiune ce debutase în tinerețe. Medicina fusese o deviere, o greșeală, însă, în același timp, un contact înfricoșător cu realitatea, deoarece el aflase despre caracterul molipsitor al tuberculozei și despre tendința bolii de a infecta familii întregi.

Continuă citirea →

Domnule, nu m-aţi omorât!

Jilava, 1 iunie 1946, ultimele clipe şi cuvinte ale mareşalului Antonescu

Conducător al statului român, în perioada 6 septembrie 1940 – 23 august 1944, arestat din ordinul regelui Mihai I, preluat de sovietici, la 31 august acelaşi an, dus ]n U.R.S.S., readus în ţară, în aprilie 1946, judecat de aşa-numitul Tribunal al Poporului şi condamnat, la 17 mai 1945, de şase ori la pedeapsa cu moartea, de două ori la temniţă grea pe viaţă, de trei ori la temniţă grea timp de 20 de ani, o dată la detenţie riguroasă timp de 20 de ani şi de 14 ori la degradare civică pe timp de 10 ani – ca şi când una dintre ele, inclusiv pedeapsa capitală, nu ar fi fost de ajuns! -, mareşalul Ion Antonescu, cel care a decis, la 22 iunie 1941, angajarea României în război de partea Germaniei pentru a reintegra în trupul ţării Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate de sovietici cu un an înainte, a fost executat la 1 iunie 1946, cu o zi înainte de a împlini vîrsta de 64 de ani.

Continuă citirea →

Cât de mult am iubit viaţa!

„Mama răniţilor“ şi „soacra Balcanilor“

Nepoata ţarului Rusiei Alexandru II şi a reginei Angliei, Victoria, Maria ar fi putut guverna peste „maica Rusia“ sau „ceţosul Albion“. Însă o căsătorie dinastică, impusă de calcule politice, a adus-o, la nici 18 ani, în mica şi îndepărtata Românie. Pe acest pământ, regina Maria a dobândit gloria, dar a adus şi ţara ei adoptivă la cel mai glorios moment din istoria ei.

Continuă citirea →

Moartea Ioanei d’Arc

Ioanei d’Arc

Decedată în 1431, la vârsta de 19 ani

Cauza morţii: ardere pe rug

Locul de odihnă: rămăşiţele au fost aruncate în Sena

Ultimele cuvinte: în timp ce flăcările îi aprindeau roba: „Îmi este foarte teamă că veţi suferi de pe urma morţii mele… Iisus! Isus!

Ioana d’Arc, numită Jeannette în familie, era cea mai mică dintre cei cinci fraţi, fiica unor ţărani prosperi din Domremy, în ducatul francez Bar. Ea nu fusese dată la şcoală, nu ştia nici să scrie, nici să citească şi lucra ca slujnică şi ciobăniţă. Fiind extrem de credincioasă şi de patriotă, se simţea chinuită de perpetuarea Războiului de 100 de ani dintre ţara sa şi Anglia.

Pe când avea 13 ani, i s-a întâmplat un fapt miraculos – sau cel puţin semnificativ din perspectivă medicală. A început să audă voci şi să aibă viziuni cu Sf. Mihail, îmbrăcat în armura de cavaler, secondat de Sf. Margareta şi de Sf. Caterina. Fiinţele divine i-au şoptit în ureche  vreme de trei ani.

Continuă citirea →

Cum a murit Buddha?

Decedat in 483 i.Hr., la varsta de 80 de ani
Cauza mortii: hemoragie intestinala provocata de o indigestie acuta in urma unei mese generoase si picante
Modul de inmormantare: prin incinerare
Ultimele cuvinte: „Nu uitati niciodata: declinul este inerent tuturor lucrurilor”
Pentru printul Siddhartha Gautama, numit Buddha, ultima sa cina i-a fost la fel de fatala ca cea a lui Iisus Hristos. Amandoi au murit in urma unei mese festive, desi in cazul lui Buddha din cauza insasi a mancarii.

Nascut in 563 i.Hr., ca print, Gautama a resimtit o convertire religioasa si o vocatie pentru celibat pe cand avea 30 de ani, la 10 ani dupa ce se casatorise. Abandonandu-si sotia, fiul si o viata inbelsugata si lipsita de griji, in favoarea unei vieti ascete de pribeag, el s-a imbracat in  haine de cersetor si s-a mutat intr-o grota din salbaticia Indiei.

Alimentatia a fost o problema inca de la inceput. Pentru a atinge starea de iluminare sau bodhi, el manca numai muschi de copac, radacini, graunte si uneori fructe salbatice. Ajungand vlaguit, el si-a distrus definitiv sanatatea. „Din cauza hranei atat de sarace, toate membrele mele au ajuns ca ale unor taratoare uscate cu incheieturile noduroase” – spunea el.

Buddha isi descrise aspectul intr-un mod plastic: „Sezutul meu era asemenea copitei unui bivol, coastele imi semanau cu grinzile unui sopron darapanat, pupile ochilor mi se afundasera in adancul orbitelor, precum apa ce se vede lucind pe fundul unei fantani adanci”. El lesina adesea, se prabusea adesea si era luat drept mort de dicipolii sai.

„Lumea este construita pe durere, iar temeliile sale sunt turnate in agonie”, considera el, dezvoltand o filozofie religioasa ce-i purta numele.

El a aflat ca iluminarea nu se produce in urma infometarii. Revenind la alimentatia traditionala indiana, el s-a ingrasat, facand o burta ce avea sa devina un semn distinctiv, si a inceput sa sufere arsuri stomacale si intestinale intense – probabil din cauza unor ulcere.

El a consumat alimentele despre care se crede ca i-au provocat moartea in anul 483 i.Hr., dupa ce tinuse o predica intr-un crang de mangustani de langa raul Pava. In acea zi au avut loc mai multe ospete, organizate de bogatii asezarii. Mancarea si bauturile erau variate si se gaseau din abundenta. Un fierar prosper pe nume Cunda a gazduit banchetul cel mai generos, onorandu-l pe Buddha cu carnuri, diferite fierturi de orez aromate, dulciuri cu lapte si un fel de mancare condimentat cu carne de porc numit sukara-maddava.

Gautama, ghiftuit si cuprins de crampe stomacale si arsuri, nu a terminat de mancat. Stoic, el a incercat sa ascunda intensitatea simptomelor, pana cand o sangerare anala abundenta i-a alarmat pe discipolii sai.

Hotarat sa predice in urmatoarea localitate din drumul sau, el a plecat din Pava pe jos, sustinut de prieteni, insa nu a ajuns departe. Cuprins de o sete avida din cauza deshidratarii, el s-a asezat pe marginea drumului si a cerut sa i se aduca apa de la un parau din apropiere. Poate ca apa i-a potolit setea, insa este foarte probabil ca in acelasi timp sa-i fi agravat simptomele intestinale, deoarece paraul trecea pe langa un sat, iar apa probabil ca nu era potabila.

Sangerand, vomand si toropit de o slabiciune, Buddha si-a continuat drumul catre periferia orasului Kusinara, unde letargia l-a rapus. Discipolii sai au afirmat ca a murit fara a suferi semnificativ, cazand in stari din ce in ce mai lungi de inconstienta. Intr-un moment de luciditate, el si-a rostit ultimele cuvinte referitoare la inevitabilitatea declinului lucrurilor vii si le-a cerut insotitorilor sai: „Incercati sa va indepliniti scopul cu sarguinta”.

In prezent, medicii care au studiat textele Pali indiene, cele mai vechi insemnari ale vietii lui Buddha, au ajuns la concluzia ca un atac acut de indugestie este responsabil pentru moartea unuia dintre cei mai mari filozofi ai Orientului. Pe langa ulcerele stomacale, exista dovezi ce sugereaza ca el suferea si de cancer la colon. Din cauza pierderii importante de lichid prin sangerarile rectale si voma, el, probabil, a suferit o deficienta de oxigen, iar in cele din urma un stop cardiac.

Trupul lui Buddha a fost incinerat, intre cele 8 grupuri de discipoli ai sai iscandu-se o disputa in privinta cui ar trebui sa pastreze cenusa. Recunoscand stupiditatea unei lupte pentru ramasitele unui om ce propovaduise pacea, conducatorii celor 8 grupuri au impartit cenusa in 8 parti egale. 8 urne de aur au fost trimise suveranilor celor 8 regate indiene, iar deasupra ramasitelor au fost inaltate altare, fiecare devenind un loc de cult.

Burta lui Buddha, trasatura cea mai remarcabila in statuile sculptate ulterior, aminteste natura mortii sale.


sursa: Charles Panati, Cartea sfârşiturilor, trad.: Octav Ciucă, Ed. Orizonturi, Bucureşti, 2005