Arhive etichetă: Turgheniev

Banii datoraţi de Dostoievski lui Turgheniev

Dostoievski si Turgheniev. Bani

Povesteşte Anna Grigorievna, soţia lui Feodor Mihailovici Dostoievski:

„Din anul 1876 mi-a rămas întipărită în memorie o mică neînţelegere, ce l-a tulburat mult pe soţul meu, care avusese cu două, trei zile înainte o criză de epilepsie.

La Feodor Mihailovici venise un tânăr, Alexandr Feodorovici Otto (Oneghin), care locuia la Paris şi care a adunat ulterior o colecţie preţioasă de cărţi şi documente puşkiniene. Dl. Otto îi spuse că prietenul său, Iv. S. Turgheniev, l-a însărcinat să treacă pe la Feodor Mihailovici şi să încaseze banii pe care acesta îi datora. Soţul meu se miră şi îl întrebă dacă Turgheniev n-a primit de la P. V. Annenkov cei cincizeci de taleri, pe care i-a dat acestuia pentru a fi remişi lui Turgheniev în luna iulie a anului trecut, când s-a întâlnit cu el în tren, în drum spre Rusia. Dl. Otto a confirmat primirea banilor de la Annenkov, dar a spus că Turgheniev ţine minte că i-a trimis lui Feodor Mihailovici la Wiesbaden o sută şi nu cincizeci de taleri şi, prin urmare, socoteşte că Feodor Mihailovici îi mai este dator încă cincizeci de taleri.

Continuă citirea →

Istoria relaţiilor dintre Dostoievski şi Turgheniev

Dostoievski si Turgheniev

Istoria relaţiilor dintre Dostoievski şi Turgheniev este destul de complicată şi vizează câteva aspecte importante.

În primul rând, este vorba de atitudinea uneori dureros paradoxală a lui Turgheniev faţă de câţiva dintre cei mai mari scriitori ruşi, în speţă Tolstoi şi Dostoievski. Turgheniev le-a elogiat talentul când a fost vorba de opera lor în ansamblu, dar a avut nu o dată o atitudine mai curând ostilă decât negativă când a fost vorba de lucrări concrete (Crimă şi pedeapsă, Anna Karenina). Şi totuşi Turgheniev a fost cel care a contribuit enorm la propagarea în Occident a literaturii ruse.

În al doilea rând, este vorba de un moment ideologic: Turgheniev a fost „occidentalist“ (deci, adept al europenizării procesului evolutiv al Rusiei), pe când Dostoievski a fost „slavofil“ (deci, adept al autohtonizării procesului evolutiv al Rusiei). La Baden-Baden conflictul ideologic a dus la ruperea relaţiilor dintre cei doi scriitori.

Continuă citirea →

Hamlet şi Don Quijote

Don Quijote si Hamlet

Prelegerea lui Ivan Sergheievici Turgheniev cu acest titlu, Hamlet şi Don Quijote, a fost ţinută la 10 ianuarie 1860 şi curând publicată. Autorul dezvăluia auditoriului său o presupus „veşnică” antinomie tiopologică, dualismul „permanent” al naturii umane.

Unii caută idealul în afara lor, alţii în ei înşişi. Mişcarea centrifugă îl defineşte pe Don Quijote, forţa centripetă, pe Hamlet. Primul e altruist, al doilea, egoist. Don Quijote înseamnă credinţă, credinţă izvorâtă din cunoştinţe puţine, dar neclintite, credinţă iradiată asupra celorlalţi oameni. Entuziast, fiinţă morală, Don Quijote întruchipează înaltul principiu al jertfirii de sine. Ce reprezintă Hamlet? „Înainte de toate analiză şi egoism, iar de aceea necredinţă.” El se adoră pe sine, fără să creadă în ceva, este un sceptic cufundat în narcisism. Entuziasmului naiv îi opune lucida ironie, bisturiul analizei care descoperă vicii, inclusiv proprii: el se denunţă, se chinuie, îşi provoacă răni.

Don Quijote înfruntă morile de vânt; Hamlet suferă. Don Quijote e caraghios dar simpatic, apropiat semenilor săi, care îl iartă; de Hamlet nu râde nimeni, însă nici nu-l poate nimeni iubi, „pentru că nici el nu iubeşte pe nimeni”. Aristocratul filozof îşi dispreţuieşte semenii, le este nefolositor, nu le dă nimic, nu îi călăuzeşte nicăieri.

Continuă citirea →