Arhive etichetă: Tudor Arghezi

Cum s-au transformat băieții buni și patrioți în lichele

tudor argheziUn grup de tineri liberali se răzvrătise împotriva bătrânilor conducători ai partidului și era pe cale să inițieze o acțiune disidentă. Anunțaseră că va apărea curând o gazetă a lor, în care cititorii vor găsi zilnic semnătura lui Tudor Arghezi.

I.G. Duca l-a poftit la el pe poet. După ce s-a interesat de cum o duce cu sănătatea și care-i sunt proiectele literare, a abordat chestiunea noii publicații:

Domnule Arghezi, am auzit că veți apărea zilnic la gazeta tinerilor noștri.

– Da, a răspuns poetul, sunt băieți buni, patrioți!

Îi cunoașteți mai de mult? a vrut să știe Duca.

Bineînțeles, l-a asigurat prompt Arghezi, sunt băieți buni, patrioți.

Și cât vă plătesc colaborarea? a insistat Duca.

Atâta și atâta – a precizat Arghezi.

Nu e puțin? – a îndrăznit Duca.

Da – a convenit interlocutorul său -, dar sunt băieți buni, patrioți.

Domnule Arghezi, a revenit la atac șeful partidului liberal, înscriind ceva pe o hârtie. Treci dumneata cu asta pe la casierie. E de trei ori cât ți-ar oferi ei un an întreg. Lasă-i în plata Domnului și vezi-ți dumneata de literatură!

La această propunere, Arghezi nu stătu nicio clipă pe gânduri.

Aveți dreptate, răspunse, dă-i în p..a mamei lor de lichele, și întinse mâna după hârtie. 🙂


sursa: Ovid S. Crohmălniceanu, Amintiri deghizate, Ediție îngrijită și prefață de Ioana Pârvulescu, București, Humanitas, 2012

Viața lui Tudor Arghezi (II) De la închisoare la academie

tudor argheziIon I. C. Brătianu, sfătuit de I. Pillat, îi încredinţează conducerea unei reviste care trebuia să contribuie la unificarea spirituală a neamului. În „Cugetul românesc” (1922-1924), alături de N. Iorga, Lucian Blaga, G. Bacovia, Camil Petrescu, V. Voiculescu, N. Crainic, Urmuz ş.a., Arghezi este prezent cu Duhovnicească, Întoarcere în ţărână, Psalmistul singuratic, cronici, pamfletul Cum se scrie româneşte, vizând stilul romancierului Liviu Rebreanu, şi „Literatura nouă”, în care apără, contradictoriu, de loviturile lui N. Iorga, curentul de primenire din poezie.

„Naţiunea”, „foaia intelectualităţii”, apărută în 1923 din iniţiativa lui I. G. Duca, este scrisă aproape în întregime de Arghezi. El rămăsese adeptul modelului cultural german şi biciuia haosul social de după război. Apar aici Belşug, Amintirile ierodiaconului Iosif. Varietatea publicisticii sale (în „Viaţa românească”, „Rampa”, „Făclia”, „Gândirea”, „Contimporanul”, „Clipa”, „Clopotul”, „Lumea”, „Integral”, „Ţara noastră”, „Adevărul literar şi artistic”, „Sinteza”, „Viaţa literară”, „Ramuri” ş.a.), neaderenţa la vreun program, agresivitatea polemicilor, forma lor artistică fac din Arghezi un gazetar fără egal.

Continuă citirea →

Viața lui Tudor Arghezi (I) Începuturile

Tudor-Arghezi-tanarARGHEZI, Tudor (21.V.1880, Bucureşti – 14.VIL1967, Bucureşti), poet, prozator şi gazetar.

Era fiul lui Nicolae Theodorescu (iniţial Nicolae Tudor Cojocaru), cu obârşia în Cărbuneşti-Gorj, agricultor (arendaş la Martalogi şi Costeşti), funcţionar la banca din Piteşti. Identitatea mamei, cea impusă de actul de naştere dat publicităţii — în care Arghezi apare ca fiu legitim al lui Nae Theodorescu şi al Mariei Iliescu —, este contrazisă de mărturii ale corespondenţei şi ale operei, de memoriile celor apropiaţi; conform lor, Rosalia Arghesi, de naţionalitate germană, venită din ţinuturile Braşovului în Bucureşti, ca menajeră, ce trecea drept „mamă de suflet”, a fost adevărata sa mamă. Părinţii, necăsătoriţi, vor fi uniţi în semnătura scriitorului, legalizată ca nume oficial în 1956. „Puţini ştiu”, dezvăluia un cunoscut în 1931, că Tudor Arghezi este „pseudonimul propriului său nume”.

Acest destin al „oamenilor fără ascendenţă” (Dintr-un foişor) l-a făcut pe Arghezi fie să tacă, fie să dea alte versiuni asupra originii sale, amestec de adevăr şi ficţiune, dar l-a marcat definitiv. Literatura revoltei anarhice, sarcasmul şi dezgustul îşi au rădăcinile în realităţi dure, în confruntarea, la o vârstă crudă, a unei sensibilităţi acute cu „mocirla”. Copilăria în casa lui Manole Pârvulescu, comerciant, bărbatul lângă care a trăit, în Bucureşti, Rosalia, este „cea mai amară” etapă a vieţii. Din suferinţa anilor dintâi dobândeşte dorinţa unei „ireductibile independenţe” şi voinţa de a se construi prin sine însuşi, împotriva împrejurărilor duşmănoase.

Continuă citirea →

Mari scriitori, mari ticăloşi

George Calinescu, Tudor Arghezi, Mihai Sadoveanu

Una dintre temele preferate de dialog întărâtat ale literaţilor români în perioada postdecembristă a fost şi este cea a actualei „terfeliri” a marilor valori ale literaturii noastre. Ca mai mereu în încăierările de acest soi, fiecare se duelează cu umbra celuilalt, rezultatul fiind un soi de pantomimă grotescă în care nu curge sânge. În mare, cele două tabere aflate în luptă pot fi definite astfel:

bodyguarzii. Sar ca muşcaţi de şarpe şi scot pistolul îndată ce zice cineva ceva despre Sadoveanu, Arghezi, Călinescu. Metoda preferată este minimalizarea respectivului: cine eşti tu, prăpăditule, neica nimeni, trei lulele, să te iei de Sadoveanu, Arghezi, Călinescu? Dacă totuşi acuzele în planul moral sunt foarte precise, atunci bodyguarzii se suie pe loc în cel estetic, ca într-un copac la rădăcina căruia pute. Speranţa lor intimă este că o părticică, oricît de mică, din gloria maeştrilor să se reverse şi asupra lor, de vreme ce sunt vajnici „apărători ai valorilor”;

terminatorii. Aceştia ţin cu tot dinadinsul să-i facă arşice pe Sadoveanu, Arghezi, Călinescu, cu operele lor cu tot. Din faptul că cei trei au stat rău cu caracterul se deduce că nici nu sunt nişte scriitori aşa de mari… De fapt, sunt mici de tot, or mai fi şi copiat de la alţii… etc.

Rezolvarea gâlcevii este simplă ca bună ziua dacă nu amesteci, voit sau nu, planurile: 1. Sadoveanu, Arghezi, Călinescu sunt mari scriitori români. 2. Sadoveanu, Arghezi, Călinescu sunt mari ticăloşi români. Iar tragedia acestei naţii stă în faptul că între aceste două afirmaţii nu există contradicţie.

Continuă citirea →

Care a fost pseudonimul literar al lui Ion N. Theodorescu ?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care a fost pseudonimul literar al lui Ion N. Theodorescu ?

Continuă citirea →

De-abia plecaseşi – Tudor Arghezi

De-abia plecaseşi

de Tudor Arghezi

 

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?