Arhive etichetă: trista

Tragica poveste a surorilor Bronte

surorile Bronte

Astăzi se împlinesc 171 de ani de la moartea, la doar 30 de ani, a scriitoarei britanice Emily Brontë (1818-1848), autoarea romanului „La răscruce de vânturi”.

Familia – Tatăl, pastor în Haworth, comitatul Yorkshire

Cenușia casă parohială se bucura de puțini vizitatori, mai cu seamă după moartea soției pastorului Bronte, Maria Branwell, petrecută în toamna anului 1821. Pastorul Patrick Bronte, rămas văduv la 44 de ani, ducea o viață singuratică, deși casa lui era plină de copii, șase la număr, iar gospodăria era condusă de sora răposatei sale soții, vârstnica domnișoară Elizabeth Branwell.

 O școală nefastă

Cea dintâi ieșire a copiilor Bronte în lume s-a produs sub o zodie fără noroc. După  mulți ani, Charlotte avea să scrie, cu o durere la fel de ascuțită ca atunci când lucrurile s-au petrecut, despre lunile nefaste ale șederii surorilor ei la școala de la Cowan Bridge. În Jane Eyre, paginile cele mai întunecate, scrise cu o mânie reprimată de una dintre supraviețuitoare, sunt închinate descrierii sordidului lăcaș condus de referendul pastor Carus Wilson și în care și-au lăsat viața sau sănătatea atâtea ființe omenești. Așezat într-o văgăună mlăștinoasă spre care se cobora prin întunecate păduri, pensionul îngloba 80 de fete de diferite vârste, uniformizate de purtarea unor veșminte urâte și umilitoare.

Dar înfățișarea n-ar fi avut totuși prea mare importanță, dacă ne gândim că totul era pus în acel mediu de educație puritană în slujba îmblânzirii orgoliului presupus al unor copii, care trebuiau cu orice preț și-n orice clipă să știe că sărăcia lor nu le putea îngădui pe lume decât cea mai mare supunere și umilință. Ce era mult mai grav era regimul la care fetele colegilor săraci ai pastorului Carus Wilson erau supuse. Frigul și inaniția căpătaseră rangul de mijloace de educație “pioasă” a sufletului nefericiților copii. Dormind în încăperi înghețate, nevizitate de soare ori de flacăra focului, spălându-se câte șase într-un lighean, hrănite dimineața cu o fiertură de ovăz mai întotdeauna arsă, la prânz cu un singur fel de mâncare gătit cu grăsime râncedă, la ora cinci cu o felie de pâine și o înghițitură de cafea, iar seara cu un pahar de apă și o felie subțire de prăjitură de ovăz, pensionarele se îmbolnăveau curând, aproape fără excepție de friguri palustre ori de tuberculoză.

Continuă citirea →

Ingmar Bergman. O copilărie tristă

ingmar bergmanPovestește Ingmar Bergman:

„Când m-am născut, în iulie 1918, mama avea gripă spaniolă şi, întrucât nu prea erau speranţe că voi supravieţui, am fost botezat de grabă, chiar în spital. Într-una din zile, bătrânul nostru medic de familie, venind la noi în vizită şi văzându-mă a spus: „Micuţul este pe cale să moară de subnutriţie”. Bunica a decis atunci să mă ducă cu ea la locuinţa noastră de vară din provincia Dalarna. În timpul călătoriei cu trenul, care dura pe atunci o zi întreagă, bunica m-a îndopat cu pandişpan muiat în apă. Când am ajuns, eram aproape mort. Bunica mi-a găsit însă o doică – o fată drăguţă şi blondă, dintr-un sat învecinat. Starea sănătăţii mele s-a îmbunătăţit treptat deşi continuam să vomit şi aveam în permanenţă dureri de burtă. În afară de aceasta am mai suferit şi de o seamă de boli neidentificate ceea ce mă determina să nu ştiu cu precizie dacă vreau sau nu să trăiesc.

Planuri pentru a o omorî pe creatura cea dezgustătoare

Se naşte sora mea; eu am patru ani şi situaţia se schimbă radical: o creatură grasă, diformă care începe, dintr-o dată, să joace rolul principal. Sunt alungat din patul mamei, tata radiază de fericire ori de câte ori priveşte ghemotocul care urlă. Demonul geloziei îşi înfige ghearele în inima mea, turbez de furie, plâng, îmi fac nevoile pe podea şi mă mânjesc tot. Fratele meu mai mare şi cu mine, duşmani de moarte până atunci, facem pace şi născocim tot felul de planuri pentru a o omorî pe creatura cea dezgustătoare. Din nu ştiu ce motiv, fratele meu este de părere că eu aş fi cel mai indicat pentru a duce la îndeplinire hotărârea noastră. Mă simt măgulit şi amândoi aşteptăm momentul potrivit.

Continuă citirea →