Art. 22.  Ţările române (sic!) şi Moldova se vor bucura şi pe viitor, sub suzeranitatea Înaltei Porţi şi sub chezăşia puterilor tocmitoare, de drepturile şi scutelile ce au. Nici una din puterile chezaşe nu va putea să aibă în parte ocrotire asupra acestor ţări; asemenea nu se poate îngădui ca să se amestece cineva în treburile dinăuntru.

Art. 23.  Înalta Poartă se îndatorează a păstra ziselor ţări o oblăduire neatârnată şi naţională, precum şi deplina slobozenie de religie, legi, negoţ şi plutire. Legile şi întocmirile de astăzi se vor schimba. Spre a se întocmi o deplină înţelegere asupra acestei schimbări, se va întocmi o comisie care se va aduna la Bucureşti cu un comisar al Înaltei Porţi şi despre a cărei alcătuire puterile tocmitoare se vor înţelege între dânsele. Însărcinarea acestei comisii va fi de a cerceta şi a afla starea de astăzi a ţărilor numite şi de a arăta temeiurile viitoarei lor întocmiri.

Art. 24.  Sultanul făgăduieşte că va chema îndată, în fiecare din aceste două ţări, o adunare într-adins pentru aceasta (ad-hoc) alcătuită din înfăţişătorii tuturor intereselor şi tuturor stărilor de oameni ale neamului. Aceste adunări vor fi chemate pentru sfârşitul de a da pe faţă dorinţele poporului asupra chipului de întocmire hotărâtoare a ţărilor lor. Congresul va regula cum trebuie să se înţeleagă comisia cu aceste adunări.

Art. 25.  Comisia, luând în băgare de seamă părerea celor două adunări, va trimite fără întârziere la scaunul de astăzi al Congresului lucrările sale. Înţelegerea hotărâtoare despre aceasta cu puterea suzerană se va aşterne în scris, într-o lovitură încheiată la Paris între părţile tocmitoare; şi un hatişerif, potrivit acestei învoieli, va hotărî desăvârşit noua stare a acestor ţări, care pe viitor vor fi puse sub chezăşia tuturor pute rilor iscălite în tratat.

Art. 26.  S-a primit de toţi ca ţările române să aibă oştire naţională pentru siguranţa dinăuntru şi a graniţelor. Nici o piedică nu se va putea pune măsurilor neobişnuite de apărare pe care, în unire cu Înalta Poartă, aceste ţări vor fi chemate a lua spre a respinge orice năvălire străină.

Art. 27.  Dacă liniştea dinăuntrul ţărilor acestea va fi ameninţată, Înalta Poartă se va înţelege cu celelalte puteri tocmitoare asupra măsurilor ce ar trebui ca să se ia spre a restatornici sau a păstra liniştea. Nici una din puteri nu poate, mai înainte de a se înţelege cu celelalte, să intre cu arme în aceste ţări.

sursa: Bogdan Murgescu – Istoria Romaniei in texte