Arhive etichetă: tragedie

Tragediile din viața lui Mark Twain

mark twainMoartea fratelui mai mic, Henry

În primăvara anului 1858, Samuel Clemens (Mark Twain) îi găsise un loc pe vasul “Pennsylvania”şi fratelui său mai mic, Henry. Nu era o slujbă rentabilă, ci doar una promiţătoare: slujba de ajutor de împiegat. Samuel, ucenic-pilot, a făcut de câteva ori călătoria între New Orleans şi St. Louis împreună cu fratele său. La St. Louis cei doi fraţi locuiau în casa surorii lor, Pamela.

Într-o dimineaţă de mai, Samuel Clemens s-a trezit tulburat: îl văzuse în vis pe Henry, zăcând într-un sicriu de metal sprijinit pe două scaune, în salonul casei Pamelei.

La New Orleans, comandantul vasului îl însărcină pe Samuel Clemens să plece la St. Louis cu un alt vas. În cel dintâi port  în care se opri vasul său, Samuel Clemens află vestea înspăimântătoare: “Pennsylvania” sărise în aer în urma unei explozii a cazanelor.

Se spunea că sunt o sută şi cincizeci de morţi şi zeci de răniţi. Supravieţuitorii fuseseră transportaţi la Memphis – unde sosi în curând şi Sam, copleşit de presimţiri rele. Îl găsi pe Henry întins pe o saltea într-o clădire publică, transformată la repezeală în spital: avea plămânii arşi de aburul fierbinte al exploziei, şi trupul plin de răni îngrozitoare. Totuşi, datorită îngrijirii primite din partea unui medic bătrân şi inimos, pe nume Peyton, începu să dea semne de viaţă.

Continuă citirea →

Povestea tinerilor îndrăgostiţi din Verona

Criticii şi publicul sunt de acord că în Romeo şi Julieta, Shakespeare a creat cea mai emoţionantă poveste de dragoste din toate timpurile. Dar a existat cu adevărat o asemenea pereche „bătută de soartă“ ?

În falnica Veronă se înfruntă
Două vechi neamuri. Ura nu se frânge.
Şi iar porni-va duşmănia cruntă,
Îşi vor păta iar mâinile cu sânge.
Din sânu-acestei vrăjmăşii străvechi
Ies doi îndrăgostiţi bătuţi de soartă…

Cu aceste cuvinte începe William Shakespeare nemuritoarea tragedie Romeo şi Julieta, povestea celor mai faimoşi îndrăgostiţi din literatura mondială. Jucată pentru prima dată în 1595, piesa a devenit imediat foarte populara în rândul publicului londonez. Prima versiune tipărită, datată 1597, are scris pe pagina de titlu comentariul „a fost jucată des şi aplaudată mult…“  Vreme de patru secole, popularitatea tragediei nu a pălit deloc.

Continuă citirea →

Dilema lui Moliere – comedie sau tragedie?

Pasiunea lui Moliere pentru teatru era ata de mare incat nu numai ca a refuzat sa-si urmeze tatal in meseria de tapiter, dar dupa esecul primei incercari, cand Ilustrul Teatru pe care-l conducea a esuat, a avut puterea sa o ia de la inceput. Acest om nu putea sa supravietuiasca fara teatru nici o clipa si a avut tarie suficienta ca dupa trei ani de munca la Paris sa treaca in situatia de comediant vagabont.

Acum s-a limpezit o imprejurare importanta. S-a vazut ca domnul Moliere resimte o inclinatie nu numai pentru interpretarea pieselor, ci si pentru scrierea lor. Netinand cont de truda diurna de ocnas, noptile, Moliere incepuse sa compuna niste scrieri in forma dramatica.

E oarecum straniu faptul ca un om care s-a dedicat studiului tragediei si era considerat drept un actor tragic, in operele lui, dupa nereusita piesei „Phivaide”, nu s-a mai inors vreodata la tragedie, ci a inceput sa scrie niste farse vesele si indraznete intr-un act, imitandu-i pe italieni. Farsele acestea placeau foarte mult companionilor sai si atunci le-a introdus in repertoriu. Cel mai mare succes la public a inceput sa aiba  Moliere insusi, jucand roluri comice, cu precadere pe Sganarelle.

Si asa s-a facut ca mai marele trupei de actori ambulanti juca in tragediile altora roluri tragice, iar in farsele proprii roluri comice.

Tot atunci a mai iesit la iveala o imprejurare care l-a tulburat profund pe Moliere: in rolurile tragice el avea, in cazul cel mai fericit, un succes mediocru, iar in cel mai rau caz inregistra pur si simplu o cadere totala, ceea ce, cu amaraciune trebuie s-o spunem, i se intampla destul de frecvent. Dar de indata ce dupa tragedie se redeschidea  cortina farsei, iar Moliere, schimbandu-si costumul, se transforma din Cezar in Sganarelle, situatie se schimba fulgerator; publicul incepea sa hohoteasca, publicul aplauda frenetic, publicul ovationa, iar la spectacolele urmatoare  orasenii se imbulzeau, beneficiile crescand in mod substantial. Duap care situatia se repeta: fiasco in tragedie, succes in farsa.

Si totusi ce explicatie se poate da? De ce tragedianul nu avea succes in tragedie si se alegea cu ovatii in comedii?

Explicatia poate fi doar una si ea este foarte simpla. Nu lumea orbise, cum presupunea Moliere, ci lucrurile stateau tocmai invers: lumea vedea cat se poate de clar, orb era domnul Moliere. Orbire care s-a mentinut o perioada de timp foarte lunga, oricat ar parea de straniu. El singurul dintre toti ceilalti nu intelegea ca, prin natura sa, era un genial actor comic si nu putea fi un tragedian.

sursa: Mihail Bulgakov, Viata domnului de Moliere, Editura Junimea, Iasi, 1976