Arhive etichetă: Tolstoi

Părintele Serghi

tolstoi levStrălucitorul locotenent de cuirasieri, prințul Kasatski, după ce se logodise cu preafrumoasa Maria, domnișoară din cea mai bună societate, foarte apropiată de Curte, află că tânăra fată a fost, cu un an în urmă, amanta împăratului Nicolae I. Îngrozit, Kasatski o părăsește, se călugărește și devine un fel de sfânt, „părintele Serghi”, pe care pelerinii vin să-l vadă în sihăstria sa.

Cu toată aparența sa de seninătate, părintele Serghi este nevoit să ducă o luptă lăuntrică cu două ispite: poftele trupești și un fel de „ambiție monahală”, de orgoliu al sfințeniei, care-l împiedică să parvină la mântuire.

Într-o noapte, o femeie frumoasă, puțin băută, venită din orașul vecin, pune rămășag cu niște prieteni că-l va seduce pe schimnic. Ea pătrunde la chilia sa, încearcă să-l seducă, îl tulbură.

Continuă citirea →

Prin ce trăiesc oamenii?

tolstoiCizmarul Semion, foarte sărac, vrea să cumpere o singură șubă pentru întreaga lui familie; ducându-se în sat, nu primește însă banii pe care mujicii i-i datorează. Cam afumat, pe drumul de întoarcere, observă sprijinit de o capelă un om alb gol, trece pe lângă el cu frică, apoi se întoarce gândindu-se că acela ar putea să înghețe, îl învelește în anteriul său, îl și încalță, și îl duce pe pribeag cu el. Acasă, Matriona, care îl aștepta cu șuba nouă și îl vede dezbrăcat, băut și în tovărășia unui necunoscut, îl ia la ceartă, după care se îmbunează însă și îi ospătează cu ultimul blid de mâncare ce i-a mai rămas de la copii. Atunci pribeagul de care s-a îndurat zâmbește pentru o dată; iar a doua zi fața i se luminează. Mărturisește doar că a fost pedepsit de Dumnezeu și că îl cheamă Mihail. Rămâne lucrător la Semion, îi învață meseria, îl ajută.

Cam peste vreun an, intră în casă un boier fălos și, dându-le un material scump, le comandă o pereche de cizme care să nu se uzeze. Semion se sperie de pretențiile boierului, dar Mihail, uitându-se la el, zâmbește pentru a doua oară, luminându-se la față. Și îi croiește boierului nu cizme, ci niște încălțări ușoare fără tălpi. Disperarea Matrionei trece însă când vine omul boierului cu știrea că, în drum spre casă, acesta a murit, iar pentru a fi înmormântat tocmai de asemenea încălțări e nevoie.

Mihail lucra de șase ani la Semion când a venit la ei o negustoreasă cu două fetițe, una beteagă de piciorul stâng, și comandă pentru ele pantofiori, unul pentru piciorul strâmb și trei pentru picioarele bune, căci sunt gemene. Și povestește femeia cum le luase la ea când cu șase ani în urmă  le-a murit întâi tatăl, apoi mama, care, prăbușindu-se peste fetițe i-a și scrântit uneia piciorul. Iar Mihai, uitându-se în sus, se apucă să zâmbească pentru a treia oară. Și mărturisește binefăcătorilor lui cele ce i se întâmplaseră.

Continuă citirea →

Fraţii Tolstoi

Tolstoi fratii

Fraţii Tolstoi: Serghei, Nikolai, Dmitri şi Lev

Moscova, 1854

„Nu pot avea o părere prea bună despre cărţile lui Dostoievski”

Tolstoi si Dostoievski

Reproduc dialogul dintre Lev Tolstoi şi unul dintre admiratorii săi, Rusanov, care-i cerea părerea asupra lui Dostoievski:

„- Amintirile din casa morţilor sunt excelente, dar nu pot avea o părere prea bună despre celelalte cărţi ale lui Dostoievski. Mi se citează anumite pasaje. Şi, într-adevăr, există pe ici, pe colo pasaje foarte frumoase,dar, în ansamblu, este execrabil! Un stil înzorzonat; o căutare continuă a originalitaţii în zugrăvirea caracterelor; şi aceste caractere, ca să spun aşa, sunt abia schiţate. Dostoievski vorbeşte, vorbeşte şi, până la sfârşit, nu rămâne decât un fel de ceaţă plutind peste tot ce a voit să dovedească. Găsim la dânsul un ametec bizar al celor mai înalte concepţii creştine cu panegiricul războiului, supunerea faţă de împărat, guvern şi popi…

Continuă citirea →

„Dacă-l vedeţi pe Dostoievski, spuneţi-i că-l iubesc”

Tolstoi si Dostoievski

În 1880, în cursul verii, Lev Tolstoi reciti Amintiri din casa morţilor şi, cuprins de admiraţie, îi scrise lui Strahov:

„Nu cunosc o carte mai frumoasă în întreaga literatură nouă, fără a-l excepta pe Puşkin. Nu atât stilul mă impresionează, cât punctul de vedere al autorului, minunat de sincer, natural şi creştin. Este o carte bună, care îţi înalţă sufletul…  Dacă-l vedeţi pe Dostoievski, spuneţi-i că-l iubesc…”

Continuă citirea →

Lev Tolstoi. Tablou ironic despre el însuşi

Lev Tolstoi

La 7 iulie 1854, Lev Tolstoi prezintă în Jurnalul său următorul tablou ironic despre el însuşi:

„Cine sunt ? Unul din cei patru fii ai unui locotenent-colonel pensionar, rămas orfan la şapte ani, crescut de femei şi de persoane străine, şi care, fără să fi primit o educaţie mondenă sau ştiinţifică a intrat în lume la şaptesprezece ani; n-are averi mari, nici vreo situaţie în societate, mai ales nu are principii; acest om, care şi-a compromis afacerile până la ultima lor limită, care şi-a petrecut cei mai frumoşi ani ai vieţii fără scop sau bucurie, care în sfârşit s-a expatriat în Caucaz pentru a scăpa de datorii şi mai ales de obiceiurile sale şi, de acolo, folosind relaţiile care au existat între tatăl său şi comandantul armatei, s-a strecurat în trupele de la Dunăre – este un aspirant de douăzeci şi şase de ani, aproape fără bani, în afara soldei (căci sumele pe care le posedă merg la achitarea datoriilor), fără protectori, fără a cunoaşte bunele maniere, fără a-şi cunoaşte meseria, fără talente, dar cu un amor-propriu exagerat. Da, aceasta este poziţia mea socială.

Continuă citirea →

Tolstoi – Primele amintiri

Lev Tolstoi

Tolstoi îşi începe astfel memoriile: „Iată primele mele amintiri pe care nu le pot evoca într-o ordine cronologică, deoarece nu mai ţin minte care fapte s-au petrecut înainte şi care în urmă. Nu ştiu măcar dacă unele din ele s-au depănat în vis ori s-au petrecut aievea. Iată-le. Sunt legat, aş vrea să-mi slobozesc mâinile şi nu pot. Plâng, ţip, nici mie nu-mi plac ţipetele mele, dar nu mă pot opri. Zăresc, aplecate deasupra mea, figuri pe care nu le recunosc. Deşi totul se petrece în penumbră, îmi dau seama că sunt două fiinţe; ţipătul meu nu le lasă rece, le nelinişteşte, dar tot nu mă dezleagă, iar eu ţip şi mai tare ca să le fac să înţeleagă ce vreau; ele cred că aşa trebuie (să mă ţină legat) pe când eu ştiu că nu e nevoie. Ca să le conving, mă pornesc pe un zbierat care-mi sparge şi mie urechile, dar nu-l pot conteni. Simt nedreptatea şi cruzimea, nu a oamenilor – se pare că lor le e milă de mine – simt însă cruzimea destinului şi mi se face milă de mine.

Continuă citirea →

Tolstoi şi soţia sa – Iubire, chin şi gelozie

Tolstoi si sotia sa

La Iasnaia Poliana, alături de Lev Tolstoi,  a trăit şi a muncit soţia sa, Sofia Andreevna Tolstaia. Viaţa i-a fost presărată de multe supărări; a fost geloasă, a visat că atât ea, cât si copiii ei se vor dedica literaturii, a sperat că va reveni tinereţea şi dragostea lui Lev Nikolaevici. Singura vină a acestei femei era că se născuse la 1844, în casa medicului de curte Andrei Evstafievici Bers şi a soţiei sale Liubov Aleksandrovna, din familia Islavin, că se căsătorise cu Tolstoi, în 1862, că făcuse mulţi copii cu el, că visase şi se străduise să-i facă fericiţi, că năzuise şi pe Lev Nikolaevici să-l facă fericit în felul în care erau fericiţi alţi oameni, că nu putuse fi fericită alături de el.

Continuă citirea →

Ce au în comun Pascal, Tolstoi şi Wittgenstein

Pascal, Tolstoi si Wittgenstein

Pascal a fost un matematician genial, dar a renunţat la matematică pentru a se dedica unei făţarnice evlavii. Tolstoi şi-a sacrificat genialitatea de scriitor în favoarea unei umilinţe simulate care l-a făcut să-i prefere pe ţărani oamenilor instruiţi şi Coliba unchiului Tom tuturor celorlalte opere literare. Wittgenstein, care ştia să se joace cu subtilităţi metafizice la fel de bine ca Pascal cu hexagoanele sau Tolstoi cu ţarii,  şi-a irosit talentul şi s-a înjosit în faţa gândirii cotidiene ca Tolstoi în faţa ţăranilor – în ambele cazuri dintr-un acces de vanitate.” (Bertrand Russell)