Arhive etichetă: tigani

Revoluţia de la 1848 în Principate — avortată în Moldova, victorioasă timp de trei luni în Muntenia. Rolul francmasoneriei

Iată-ne ajunşi la revoluţia de la 1848. Trebuie spus mai întâi că în toată Europa, după căderea lui Napoleon, între 1815 şi 1848 se petrec modificări adânci în ordinea economică şi socială. Industria ia avânt la început în Anglia, iar Franţa urmează, la rândul ei, modelul englez. (Deschid aici o paranteză pentru a veni în întâmpinarea celor ce se simt umiliţi că facem apel la străini pentru dezvoltarea ţării noastre — născându-se astfel un complex de inferioritate, în Franţa, marea Franţă care avea o întârziere de câteva zeci de ani faţă de Anglia în privinţa dezvoltării industriale, statisticile arată că în 1848, momentul izbucnirii revoluţiei, se aflau 60 000 de „cooperanţi” englezi! Francezii au avut nevoie de aceşti ingineri şi muncitori englezi ca să înceapă să se industrializeze la rândul lor, să construiască uzine, căi ferate ş.a.m.d. Vedem deci că nu e o înjosire ca, pe măsură ce adopţi metode şi tehnici noi, să fii pentru un timp ucenicul unui străin.) Dezvoltarea industrială creează noi probleme grave în toate statele occidentale, în 1848 se răscoală populaţia pariziană împotriva regelui burghez, cum i s-a zis lui Ludovic Filip, care nu ştiuse să facă din vreme reforme mai democratice şi lăsase puterea capitaliştilor, de data asta de origine mai mult burgheză decât aristocratică.

Continuă citirea →

Ţiganii

Începând din ultimii ani ai veacului al XIV-lea, apare încă o categorie de locuitori şi mai defavorizaţi, lipsiţi şi de proprietate, de pământ ori de case, dar şi de libertatea de mişcare, cu un cuvânt, robi: ţiganii. Ţiganii pot fi urmăriţi în exodul lor de mii de kilometri şi sute de ani.

A fugit din nordul Indiei un trib întreg care n-a mai putut îndura regimul la care era supus acolo de clasele sociale superioare. Făceau parte probabil din casta paria, de membrii căreia cei din castele superioare nici n-aveau voie să se atingă. Şi (să fie doar coincidenţă?) numele ţiganilor, scris în primele noastre documente aţigani, e probabil derivat din verbul grecesc athinganein, a nu se atinge! Au străbătut tot Orientul Mijlociu, respinşi din loc în loc, războindu-se cât au putut cu persanii şi cu turcii, până au ajuns în Europa, în Imperiul Bizantin, alungaţi din Asia Mică de turcii otomani. Nici aici n-au avut răgaz, în împărăţia bizantină, redusă de-acum (în veacul al XIVlea) la Grecia continentală şi o fâşie de pământ corespunzând Turciei europene de azi şi sudului Bulgariei — regiune căreia i se zicea Romănia, căci bizantinii, perpetuând timp de o mie de ani pretenţia că reprezentau Imperiul Roman, îşi ziceau romei.

Din şederea lor în România şi-au tras ţiganii şi numele de romi, la care ţin astăzi. La noi au ajuns, tot refugiindu-se pâlcuri-pâlcuri; pe măsură ce treceau Dunărea, domnia şi boierii, care duceau lipsă de braţe de muncă, i-au făcut robi, adică muncitori lipsiţi de orice drepturi — şi au fost împărţiţi pe la moşiile boiereşti pentru tot felul de meserii şi munci casnice, şi de asemeni pe la mânăstiri, iar o mică parte — cei mai norocoşi — au fost păstraţi ca robi domneşti, de pildă însărcinaţi cu căutarea aurului prin albiile râurilor! Aceştia erau numiţi „aurari”. Dintre robii boiereşti, unii erau lăsaţi să-şi exercite meseriile cutreierând ţara cu şatra lor, căci erau foarte îndemânatici ca fierari, tinichigii, potcovari, spoitori. Numai o dată pe an aveau datoria să se mai întoarcă la stăpân, spre numărătoare şi pentru căsătorii. Mici grupuri de nesupuşi au dăinuit sute de ani ascunşi prin codri deşi, într-o stare atât de groaznică de sărăcie şi sălbăticie încât li s-a zis „netoţi”. — în Moldova, pe lângă sălaşele ţigăneşti şi uneori amestecate cu ele, s-au strâns sate de robi tătari, care cu timpul nu s-au mai deosebit de ţigani decât prin tipul fizic.

sursa: Neagu Djuvara – O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri