Arhive etichetă: Thomas Mann

Scrisori de dragoste: Thomas Mann către Katia Pringsheim

thomas si sotia sa, katiaKatia Pringsheim (1883-1980), fiica lui Alfred Pringsheim, profesor de matematică la Universitatea din Munchen, din 1905 soția lui Thomas Mann.

Către Katia

(începutul lunii iunie 1904)

… și când ochii dumitale mai și sclipesc atât de șăgalnic… ce risipă de timp, o risipă aproape nelegiuită de timp înseamnă aceste mici distracții care umplu seara, atunci când am avea să ne spunem – dumneata și cu mine – atâtea lucruri mai importante; nu se poate să nu știi, să nu-ți dai seama privindu-mă, cât de intens îmi reapare între timp în conștiință mereu din nou acest gând, și cât mă apasă. De-am fi singuri mai des! Sau de aș ști să profit mai bine de acele momente scurte care mi se dăruie uneori!

Continuă citirea →

Thomas Mann şi opera sa

Romancierul german Thomas Mann (1875-1955) aduce ca noutate romanul de notaţie intelectuală, încărcat de numeroase impresii şi comentarii despre artă, religie, psihanaliză sau filosofie, ceea ce conferă stilului său un aspect eseistic; de asemenea, rigurozitatea scriiturii sale se construieşte pe un discurs demonstrativ, aproape didacticist. După un roman în care abordează o temă convenţională (Casa Buddenbrook), scrie nuvele (Moarte la Venetia, Mario şi vrăjitorul) şi apoi romanele cele mai reprezentative: Muntele vrăjit, Iosif şi fraţii săi, Doctor Faustus.

Dintre acestea, Muntele vrăjit exprimă cel mai bine atmosfera de la începutul secolului XX.

Subiectul. Hans Castorp este un tânăr care îşi vizitează vărul internat într-un sanatoriu elveţian şi, fascinat de dicuţiile pacienţilor, rămâne acolo şapte ani. Spaţiu artificial, lume a ideilor, sanatoriul Berghof este un loc vrăjit, iar cei care trăiesc seducţia ideii nu se mai pot desprinde din acest univers letargic; cine părăseşte sanatoriul moare. Vraja se risipeşte odată cu izbucnirea Primului Război Mondial. Ca toţi ceilalţi tineri, entuziasmat intelectual, Hans se înrolează pentru a deveni carne de tun într-un război despre care nu ştia nimic.

Viziunea asupra timpului, oarecum înrudită cu cea din O mie şi una de nopţi, se leagă de forţa magică a cuvântului rostit; dar Thomas Mann creează prin spaţiul sanatoriului o metaforă a culturii care vindecă şi scoate individul în afara timpului.

Romanul Doctor Faustus. Viaţa compozitorului german Adrian Leverkuhn povestită de un prieten este o parabolă despre fascinaţia răului, altă obsesie a secolului: un tânăr îndrăgostit de o fată care are o cumplită boală contagioasă trebuie să aleagă între a-şi reprima sentimentele sau a risca să se contamineze. Ispitit de diavolul cu înfăţişare omenească, el încearcă să reziste. Instinctele sunt însă mai puternice decât raţiunea.  Romanul fascinează prin construcţia insolită alcătuită pe dualismul tematic (destinul artistului şi soarta Germaniei naziste), susţinut de mitul faustic. Ca în toate romanele lui Mann, amploarea epică nu este conferită de jocul şi multitudinea planurilor narative, ci de spectacolul ideilor; seducţia răului şi cenzura morală se proiectează în „dezbaterea” continuă care atinge toate domeniile de interes ale culturii contemporane: artă, religie, filosofie, psihanaliză. Pentru Mann, Mefisto nu este spiritul negator conceput de Dumnezeu, ci proiecţia conştiinţei individuale care îndulceşte sensul compromisului.

sursa: Doina Ruşti – Enciclopedia culturii umaniste