Arhive etichetă: Teogonia

Hesiod – poetul ţăran

Câţiva biografi ai lui Homer au povestit că, în afară de a scrie poezii, el îşi petrecea timpul şi dându-şi cu părerea despre ale altora, ca preşedinte al comisiilor pentru decernarea premiilor literare care, şi în acele vremuri – după cum se vede – îi terorizau pe oameni sau cel puţin pe greci; la unul din aceste concursuri, el l-ar fi premiat şi pe Hesiod, care de fapt venea pe locul doi în dragostea şi stima cetăţenilor. Dar nu e nimic adevărat, pentru că între Homer şi Hesiod se scurseseră cel puţin două veacuri. Însă nouă ne place s-o credem.

Continuă citirea →

Hesiod – Teogonia, Munci si zile

Scris în secolul al VIII-lea, poemul lui Hesiod, Teogonia, este cea mai veche încercare de explicare genealogică şi clasificare a divinităţilor mitologice. Din substanţa acestei scrieri se desprind însă şi elementele unui mit cosmogonic, în care Haosul, identificat ca un spaţiu imens şi umed, Pământul (Gaia) şi Iubirea (Eros) figurează ca elemente primordiale în formarea universului.

Fără a fi fatalist, în înţelesul cultivat de popoarele Orientului antic, grecul acestei perioade crede în realitatea unui destin care ar plana pe deasupra capriciilor voinţei umane sau chiar divine. Fie că se numeşte Moira, Nemesis sau Necesitate, el e conceput ca o lege, ca o „măsură” absolută a naturii: o forţă pe care nimic nu o poate abate din calea ce o urmează. Grecul din perioada lui Homer şi a lui Hesiod resimte profund această dependenţă  faţă de puteri care acţionează din afara lui, guvernându-i destinul.

Se va lăsa oare omul cuprins de disperare în faţa acestei oarbe necesităţi? Răspunsul e negativ; dar omul trebuie să cunoască limitele puterilor sale, ca şi ale voinţei divine. Menirea şi nobleţea lui constau în căutarea unei ordini a justiţiei, pe care omul singur e capabil să o realizeze: „Animalele se sfâşie între ele – ne spune Hesiod – căci ele nu cunosc justiţia; dar fiul lui Cronos a dăruit oamenilor justiţia, cel mai frumos dintre daruri”.

Dacă în Teogonia efortul principal al autorului se îndreaptă spre edificarea unui sistem explicativ al naturii, în poemul Munci şi zile inspiraţia morală are un rol determinant. Este posibil ca, în elaborarea acestei scrieri, Hesiod să fi utilizat roadele unei tradiţii întreţinute de înţelepciunea populară, dar în utilizarea acestui material el a investit calităţile unui spirit filosofic şi ale unui observator profund. Atent şi sensibil la spectacolul nedreptăţii şi inegalităţilor sociale, deplânge condiţia celui silit să muncească din răsputeri pentru a-şi asigura o biată existenţă de azi pe mâine. Situaţia e înrăutăţită şi mai mult de egoismul şi răutatea oamenilor – arată Hesiod, făcând aluzie la fratele său Perses -, gata să se înşele unii pe alţii şi să facă abuz de forţa lor. Îndreptarea e numai în muncă. Dacă e pesimist faţă de ceea ce constată în jurul său, priveşte cu încredere viitorul care se întemeiază pe o muncă cinstită.

sursa: Ernest  Stere – Din istoria doctrinelor morale