Arhive etichetă: temnita

Scriitori în temniţă: Dostoievski şi Oscar Wilde

Dostoievski - Oscar Wilde

Secolul al XIX-lea, căruia îi place să se joace cu simboluri, ne dă o dovadă în ce priveşte dublul efect al aceloraşi evenimente. Feodor Dostoievski şi Oscar Wilde, amândoi scriitori cu renume, de rang nobil, se prăbuşesc deodată: sunt izgoniţi din societatea burgheză în care trăiau, şi zăvorâţi în temniţă.

Dar Wilde e cu totul distrus de această încercare, strivit ca într-o piuliţă – pe când lui Dostoievski încercarea îi dă abia atunci formă, ca şi bronzului în creuzetul încins la foc. Căci Wilde, care mai are sentimentul social, care ţine instinctiv la normele exterioare ale sociabilităţii, ale omului deprins să trăiască în societatea umană, se simte dezonorat, ars cu fierul roşu al hulei burgheze; cea mai crâncenă umilire e pentru el baia aceea din temniţa de la Reading, unde trupul său de gentilom, atât de îngrijit, e silit să se cufunde în apa murdară în care s-au scăldat alţi zece osândiţi. O întreagă clasă privilegiată, toată civilizaţia gentlemen-ului se cutremură prin el, de scârbă şi oroare, în această promiscuitate fizică cu oamenii de rând. Dostoievski însă, omul nou, mai presus de toate castele, cu sufletul îmbătat de cruzimile destinului, arde de dorul acestei comuniuni cu cei mai umili dintre umiliţi – şi aceeaşi baie murdară este pentru el un purgatoriu al mândriei sale. Şi în ajutorul smerit pe care i-l dă atunci un tătar jegos, el retrăieşte extatic misterul creştin al spălării picioarelor.

Continuă citirea →

Viaţa lui Cervantes – Don Quijote în temniţă

Temniţa din Sevilla! S-au deschis porţile; toată liota temniţei s-a pus în mişcare ca să-l vadă pe noul prizonier. Toţi ţipau, fiindcă acolo niciodată nu poţi afla nici linişte şi nici tihnă.  Scoteau cărţile de joc, jucau. « Ei, tu, ăsta cu mutra amărâtă, îţi place să joci cărţi? Nu? Da’ de ce eşti ciung? Ţi-au tăiat mâna când te-au prins cu ea în vreo pungă? » « Da, fireşte »,  îngână Cervantes cu un oftat. Cum era să vorbească acestei liote de onoarea bătăliilor, de Lepanto, Coleta, Italia sau de captivitatea în Alger? De cât amar de ani nici el singur nu-şi mai amintea de trecutul lui? Acum se află în mijlocul celei mai ciudate adunături din câte i-a fost dat să vadă, înconjurat de hoţi, de deşucheaţi, de jucători cu cărţi măsluite, scursori de toate soiurile. Îi hrăneau femeile şi apoi dănţuiau şi cântau pentru ei, unii dintr-înşii trecând de la viaţă la moarte cu aceeaşi injurioasă nepăsare.

Continuă citirea →

Yedikule – temniţa groazei

Yedikule… Temniţa celor şapte turnuri… Fortăreaţa transformată în închisoare de stat.

Bastilia, Turnul Londrei, Închisoarea Plumburilor din Veneţia, Spielberg, sinistra puşcărie a Imperiului Austriac, fortăreaţa Piotr şi Pavel sunt lăcaşuri de odihnă în comparaţie cu Yedikule.

Continuă citirea →

Captivitatea în mitologie

Recurentă în numeroase legende şi mituri de pretutindeni, şi în lumea clasică imaginea prizonierului, a capturării şi întemniţării sale prilejuieşte o multitudine de dezvoltări literare. Iar aceasta încă de la origini: prima operă pe care literatura clasică ne-a lăsat-o, Iliada, începe cu descrierea unui tată – Chrises, preotul lui Apollo – care se duce în tabăra grecilor ca să-şi răscumpere fiica, luată prizonieră de greci şi oferită lui Agamemnon ca pradă de război.

Continuă citirea →