Arhive etichetă: Tango

Antonio Banderas – Sexy tango

Isaac Albeniz – Tango

Tango – istoria unui dans pasional

INCEPUTURI

Stim sigur ca tangoul a aparut undeva la sfarsitul secolului 19 in Argentina, probabil in jurul anului 1880. Datele precise legate de aparitia tangoului sunt dificil de obtinut – comunitatea de oameni in care a aparut tangoul a disparut de mult, iar despre nasterea tangoului stim mai multe povesti decat date istorice concrete.

Buenos Aires era, la sfarsitul secolului 19, un oras care primea din Europa si din restul lumii un sir nesfarsit de emigranti – francezi, germani, italieni, spanioli, evrei, si asa mai departe. Putem recunoaste in tango „la contre dance” adus de francezi, valsul german, sau chiar influente din muzica negrilor adusi ca sclavi in America de sud. Fiecare grup venea in Argentina cu o particica din cultura proprie, inclusiv muzica si dansul. Din amestecul acestor culturi s-a nascut in cele din urma tangoul.

Tangoul a aparut in periferiile din Buenos Aires in baruri, bordeluri etc, unde barbati singuri isi petreceau vremea band, jucand carti, dansand sau apelau la serviciile „celei mai vechi profesii din lume”. A dansa tango cu o femeie in acea vreme era considerat obscen – imbratisarea este prea intima, picioarele se ating si se intrepatrund… Asa incat daca barbatii doreau sa incerce un pas nou sau sa invete sa danseze, singura posibilitate era sa danseze cu un alt barbat. Dansatorii de tango repetau intre ei astfel incat sa atraga admiratia doamnelor. Experimentand si dansand unii cu altii, acesti dansatori, multi anonimi, au creat dansul tango.

Muzica de tango era cantata pe instrumente portabile: chitara, vioara, etc. Bandoneonul, adus in Argentina la sfarsitul secolului 19 a devenit instrumental asociat cu tangoul, iar sunetul bandoneonului inseamna pentru multe persoane sunetul tangoului.

In acea perioada tango-ul nu era considerat un dans acceptabil in societate pentru ca, avand in vedere unde aparuse tangoul, oamenii il considerau imoral. Treptat insa, clasa de jos din Buenos Aires incepe sa asculte si danseze tango (fara miscari „pacatoase” cum ar fi corte-urile sau quebrada insa…) sambata sau duminica, la nunti, botezuri, si asa mai departe.

Tinerii din clasele sociale superioare, intoarcandu-se dimineata acasa dupa nopti de aventura petrecute in suburbii, au aratat surorilor, verisoarelor, etc acest nou dans si daca ne gandim ca la inceputul lui 1906 se vandusera cam o suta de mii de partituri din Yo soy la morocha (Eu sunt bruneta), este evident faptul ca tinerele din inalta societate puteau cel putin canta tango, daca nu il si dansau.

Cu toate acestea, tangoul era condamnat de politicieni si moralisti si va mai dura destul de multa vreme pana cand sa ajunga „fiul iubit al Buenos Aires-ului”.

TANGOUL IN EUROPA

Argentina s-a dezvoltat enorm intre sfarsitul secolului 19 si 1930. Intregul oras a fost reconstruit. Casele mici si strazile inguste construite de colonistii spanioli au fost inlocuite de bulevarde largi si parcuri spectaculoase dupa modelul francez.

Argentina era la acel moment una dintre primele 10 cele mai bogate tari ale lunii, iar cei mai bogati argentinieni mergeau in Europa cel putin o data pe an. Petrecerile lor fastuoase din Paris si Londra, unde de obicei aveau vile luxoase, au dat nastere expresiei „bogat ca un argentinian”. Tangoul, adus in Europa la astfel de petreceri, a devenit brusc moda europeana.

Toata lumea a inceput sa dea petreceri cu orchestre de tango din Argentina. Moda femeilor s-a schimbat pentru a se adapta tangoului. Rochiile infoiate au facut loc altora mai usoare si mai stranse pe trup.

Tangoul s-a raspandit ca focul si a cuprins Parisul, Londra, Roma, Berlinul si peste ocean New Yorkul. Si abia apoi s-a intors in Buenos Aires – insa cu alt statut.

INAPOI IN BUENOS AIRES – EPOCA DE AUR A TANGOULUI

Intors la Buenos Aires si acceptat acum in societate, tangoul a intrat acum in ceea ce se numeste de obicei varsta de aur a tangoului.

Cantaretul Carlos Gardel, vocea de aur a tangoului, este in parte responsabil de transformarea tangoului intr-o muzica „respectabila”, iubita si admirata. Carlos Gardel a fost vedeta tangoului – un star idolatrizat si ascultat peste tot in lume. Carlos Gardel inaugureaza varsta de aur a tangoului, iar moartea sa tragica pare sa incheie aceasta perioada.

Intre 1935 si 1950 orchestrele de tango isi dezvolta fiecare propria amprenta sonora, iar marii compozitori de tango isi creeaza orchestre fidele care canta exact viziunea compozitorului. Orchestre cum ar fi Juan D’Arienzo (El Rey del compás – regele ritmului), Francisco Canaro, and Aníbal Troilo sunt definitorii pentru sunetul tangoului, asa cu il cunoastem astazi.

Incepand din aceasta perioada si continuand mult dupa ea, tangoul isi rafineaza sunetul iar muzica de tango devine sofisticata si incepe sa se adreseze unui public educat intru tango. Orchestra lui Carlos di Sarli vine cu sunete ample, gradioase iar adesea coardele si pianul acopera traditionalul bandoneon, cum ar fi de exemplu in tangoul Bahia Blanca (numele orasului natal al compozitorului).

Orchestra Osvaldo Pugliese (el nectar de tango – nectarul tangoului) propune un sunet complex, bogat, cateodata discordant in mod intentionat. Muzica lui Pugliese nu era scrisa neaparat pentru dans si se asculta mai mult sau se folosea pentru coregrafii sau pentru spectacole de tango. Gallo ciego, unul dintre tangourile reprezentative pentru Pugliese este un exemplu perfect al sunetului distinctiv al acestei orchestre.

TANGO NUEVO

Tangoul modern este dominat de compozitorul Ástor Piazzolla care in timpul anilor 50 era luat peste picior de traditionalistii tangoului pentru incercarile lui de a face din tango o forma de muzica pop. Piazzolla insa se impune ca unul dintre cei mai complecsi compozitori de tango – despre muzica sa, adesea nedansabila, se spune ca este sunetul vietii din Buenos Aires intr-o forma care amesteca jazzul, tangoul si muzica clasica contemporana.

Pe drumul deschis de Astor Piazzolla au sosit Litto Nebia, Siglo XX, si mai tarziu Gotan Project (Philippe Cohen Solal, Edouardo Makaroff si Christoph H Muller) si Carlos Libedinsky. Tangoul modern amesteca muzica electronica cu tango si este adesea descris ca „tango fusion”.

sursa: milonga

Tango – Parfum de femeie