Arhive etichetă: taina

Prima dragoste. Taina lui Chateaubriand

chateaubriand reneÎn orăşelul Bungay locuia un preot anglican, reverendul John Ives. Vicar la Saint Margaret, un sat învecinat, el avea puţini enoriaşi, puţină bătaie de cap şi ceva mai multă avere. Legenda spunea că ducele de Bedford îi dăduse această sinecură în urma unui concurs de golit sticle câștigat de pastor împotriva seniorului. Dar reverendul John Ives nu era doar un băutor redutabil; mare elenist, mare matematician, mare călător, pasionat de discuții despre America, Newton sau Homer la ora păhărelului de Porto, când doamnele se retrăgeau, îi făcea plăcere să se întrețină cu tânărul ofiţer profesor de franceză și de italiană al fiicei lui, Charlotte.

În 1795, când domnul Brightley, proprietarul şcolii din Beccles, a părăsit postul de director al acesteia, Chateaubriand a închiriat o cameră în vechea casă din Bungay în care locuia familia Ives, unde s-a simțit minunat.

Știa să se facă foarte plăcut. Când i se întâmpla să se simtă de-a binelea în largul său, dădea glas reveriilor cu o vervă şi o fantezie ce încânta asistența feminină. Soția pastorului era „foarte plăcută ca înfățișare și ca maniere”; cât despre fiica ei, Charlotte, Chateaubriand i-a descris, în portretul Celutei,  părul negru, braţele albe  aidoma unor crini înlănțuiți, „talia fină şi zveltă… Deslușeai… o undă de tristețe și de visare în graţia ei aproape copilărească.” Charlotte, ca şi mama ei, îl întrebau pe Chateaubriand despre cei de acasă, despre copilărie, și arătau o înțelegere plină de afecțiune. La ora ceaiului, Charlotte cânta, vicarul ațipea; tinerii vorbeau despre Divina Comedie sau despre Ierusalimul eliberat.

Pentru prima data, Chateaubriand simţea „farmecul timid al unei afecțiuni izvorâte din suflet”.  „Vârstele noastre coincideau. E greu să nu iubeşti având toate condiţiile prielnice pentru a fi fericit: tinereţe, frumuseţe, momentul fericit, potrivire de gusturi, de suflet și de ani.

Pastorul şi soţia lui n-au putut să nu remarce timiditatea şi dragostea celor doi tineri, ceea ce era departe de a le displace. Fără îndoială, acest francez era străin şi fără avere; dar era înrudit cu Malesherbes, dintr-o veche familie, și Revoluţia nu avea să fie veșnică. Și-apoi nu erau ei destul de bogaţi pentru a-l întreține pe cei doi cât timp ar fi fost nevoie? Singura dificultate era că îndrăgostitul nu se declara. Purtarea lui ascundea o taină.

Continuă citirea →

Taina ultimului gând

hemingwayCânta când se trezea și a cântat, înainte de a adormi, în noaptea sinuciderii. Ce a gândit oare în noaptea aceea?

Poate că s-a gândit, cu oroare, la agenții F.B.I.- ului din halucinațiile sale depresive, dar care efectiv îl persecutaseră pentru activitatea sa pe fronturile de război, mergând până a-l spiona când soția sa, Mary, l-a dus la clinica Mayo sub un nume fals cu iluzia de a-l feri de invazia, devenită insuportabilă, a ziariștilor și reporterilor.

Sau poate că s-a gândit la amantele pierdute, pe care nu le mai putea avea, la dulcea sa soție din tinerețe, la bogata soție din anii maturității, la aroganta soție din vremea competițiilor, la umila și înțeleapta soție de la sfârșit, poate chiar la impudica logodnică Masai, la alte frumoase iubite intangibile sau nu, la infirmiera lui din adolescență, la aristocratica venețiancă.

Continuă citirea →