Arhive etichetă: tablite

Misterul tăbliţelor de lut de la Tărtăria

Tartaria_tablite de lutÎn anul 1961, arheologul clujean Nicolae Vlassa a descoperit în localitatea Tărtăria din judeţul Alba trei tăbliţe de lut, din care două sunt acoperite cu reprezentări stilizate de animale, copaci şi diferite obiecte. Cea de-a treia, în formă de disc, cuprinde patru grupuri de semne, despărţite prin linii.

Studiind cu atenşie înscrisurile de pe aceste tăbliţe, cercetătorii au constatat că ele seamănă foarte mult cu scrierile de pe alte tăbliţe descoperite în Mesopotamia, la sumerieni (popor din Orientul Antic), care datează de la sfârşitul mileniului al IV-lea – începutul mileniului al III-lea î.Hr. Pornind de la aceste observaţii, specialiştii români au formulat ipoteza conform căreia şi tăbliţele de la Tărtăria ar fi vestigii ale unei scrieri străvechi. Dar cel mai spectaculos lucru este faptul că tabliţele de la Tărtăria sunt mai vechi cu un mileniu decât vestigiile scrierii sumeriene, fiind datate din prima jumătate a mileniului al IV-lea î.Hr. Astfel, dacă se admite că acestea reprezintă într-adevăr scrieri, tăbliţele de la Tărtăria  sunt cele mai vechi scrieri găsite în lume până în prezent.

Continuă citirea →

Cum scriau elevii în urmă cu mii de ani

Mesopotamia antica elevi la scoala

Suntem pe la începutul mileniului al II-lea î.Hr. În piaţa din centrul oraşului Mari din Mesopotamia se înalţă unul dintre acele temple mari cărora ei le spuneau Ziggurat şi care îşi avântă în sus cele şapte etaje suprapuse şi retrase mult faţă de celelalte; întregul ansamblu se aseamănă mult cu o piramidă în trepte. O scară principală urcă până la platforma superioară pe care este clădită capela din care „zeul patron îşi păzeşte oraşul” cu aceeaşi grijă cu care, în locuinţele bogate aşezate în jurul templului, preoţii „păzesc”, la rândul lor, bunurile şi comorile „zeului”.

În faţa Zigguratului se află palatul de reşedinţă al guvernatorului local. Palatul e clădit pe o movilă artificială pentru a putea fi mai uşor apărat în cazul unei revolte a populaţiei subjugate sau al unui atac inamic. Pe o scară fortificată, ornată cu basoreliefuri şi inscripţii, se putea ajunge până în sala de audienţe care era accesibilă publicului; urmau în continuare apartamentele private ale guvernatorului, cazărmile gărzilor, locuinţele curtenilor, arsenalele, magaziile şi trezoreria oraşului. Încolo, de jur împrejur cât poţi cuprinde cu ochii, nu vedeai decât căsuţe şi bordeie clădite din cărămizi nearse, îngrămădite una în alta de-a lungul străzilor înguste şi al canalelor care traversau oraşul.

„Casa tăbliţelor“, adică şcoala, este aşezată chiar lângă templu. Să intrăm; ea nu are decât două încăperi în care sunt înşirate mai multe rânduri de bănci făcute din cărămizi nearse pe care stau aşezaţi doi până la patru elevi. În prima cameră, şezând pe un fel de fotoliu din cărămidă şi sprijinindu-şi picioarele pe un piedestal, ummia, adică profesorul, controlează tăbliţa unui şcolar; rezemat de un perete şi plictisit că încă nu i s-a dat nimic „de lucru”, stă „responsabilul cu biciul”.

Continuă citirea →