Arhive etichetă: sultan

Ienicerii, copiii de suflet ai padișahului (III) Pretorienii Istanbulului

ieniceriCătre sfârșitul sec. XVI, în Imperiul otoman s-au produs unele prefaceri esențiale, în special de ordin economic, în urma cărora forța armatei de spahii (armata ofensivă) a slăbit considerabil. Rezultatul a fost că balanța forței dintre Imperiul otoman și Europa a început să încline de partea celei din urmă. Stagnarea cuceririlor a declanșat criza otomană, care s-a manifestat de la început, cu toată ascuțimea, și în cadrul armatei, în primul rând în oastea robilor de Poartă.

Slăbirea forței militare și necesitatea continuării războaielor de cuceriri a subminat unitatea corpului ienicerilor. Dacă înainte primirea în cadrul lui era interzisă musulmanilor și reglementată cu o asemenea strictețe încât se spunea că mai degrabă se poate ajunge mare vizir decât ienicer, începând cu ultimii ani ai veacului XVI registrele corpului au fost deschise tuturor celor dornici să profite de privilegiile și solda ienicerilor, de la negustori și meșteşugari până la vagabonzi şi tâlhari.

Prima încălcare a reglementărilor de promovare la titlul de ienicer se pare că a avut loc în 1582, când Murad III a răsplătit, prin acordarea acestui titlu, pe toți cei care contribuiseră la buna desfășurare a sărbătorilor prilejuite de circumciziunea viitorului sultan Mahomed III.

Continuă citirea →

Anunțuri

Sultanul Soliman și negustorul

sultanul solimanSultanul Soliman, după ce a cucerit Belgradul, se întorcea spre Constantinopol. La intrarea în capitală, din marea mulțime care aștepta să aclame pe sultanul glorios, ieși disperat un bătrân, care s-a aruncat în genunchi înaintea lui Soliman, strigând să i se facă dreptate. Sultanul, văzându-l, îl întrebă cu blândețe:

– Cine ești?

– Sunt un bătrân negustor și hoții mi-au jefuit toată averea.

– Unde ai fost, pe când hoții te jefuiau?

– Dormeam.

– Și de ce dormeai? strigă sultanul mânios.

Continuă citirea →

O vorbă de spirit salvatoare

batran

Sultanul turc Soliman a condamnat la moarte pe unul dintre comandanţii săi.

Fiţi milostiv! l-a rugat condamnatul.

Ei bine, i-a răspuns sultanul, sunt de acord să-ţi alegi singur moartea…

Dacă e aşa, atunci permite-mi, atotputernice, să pot muri de bătrîneţe.

Sultanul a surâs şi l-a iertat pe spiritualul comandant.

sursa: Magazin istoric, anul I, ianuarie, 1967

Istanbul – reşedinţa împăraţilor şi sultanilor

Cândva era un cătun pescăresc care, odată cu trecerea timpului, s-a transformat într-o metropolă internaţională. Timp de şaisprezece secole, a reprezentat capitala imperiilor şi centrul lumii civilizate. La început a fost reşedinţa împăraţilor bizantini, apoi a sultanilor osmani. Când, în anul 330, împăratul Constantin I cel Mare a mutat aici capitala imperiului de la Roma, oraşul era cunoscut sub numele de Constantinopol (devenind ulterior capitala Imperiului Bizantin). Apoi, după cucerirea lui în anul 1453 de către sultanul turc Mehmed al II-lea, numit şi Cuceritorul, a devenit Istanbul şi a rămas aşa până astăzi.

Continuă citirea →

Sub conducerea cărui sultan au asediat turcii pentru prima dată Viena?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Sub conducerea cărui sultan au asediat turcii pentru prima dată Viena?

Răspuns: Soliman Magnificul (1529)

Dinastia angevină în Ungaria şi starea românilor din Ardeal. Iancu de Hunedoara

Trebuie să ne facem o imagine a Transilvaniei în Evul Mediu, după ce fusese cucerită de unguri. Am spus deja că regii unguri, fiindcă neamul lor era prea răsfirat, iar românii erau şi ei prea puţin numeroşi pentru o mai bună exploatare a ţinutului, l-au colonizat intens cu secui şi saşi.

Cu timpul, starea românilor decade, iar când dinastia de origine maghiară, zisă arpadiană, se stinge şi e înlocuită cu o dinastie de origine franceză, lucrurile se înrăutăţesc şi mai mult. Aceşti regi sunt prea devotaţi Papei şi învăţaţi cu structura feudală. Din momentul când preia puterea Carol Robert, cel care se bate cu Basarab în 1330, el înăspreşte persecuţia elementului românesc din Ardeal, românii nemaifiind admişi în ordinul nobiliar decât cu condiţia să fie catolici. Atunci, multe familii de cneji ori trec munţii către Valahia sau Moldova, ori sărăcesc şi ajung în rândul ţăranilor liberi — la început, mai târziu chiar iobagi, adică şerbi. Unii dintre ei însă, trecând la catolicism, au dat familii mari aristocraţiei maghiare, ca de pildă familia Dragfi, care coboară din Dragoş al Moldovei — când urmaşii lui Dragoş au fost alungaţi din Moldova de Bogdăneşti, s-au întors în Maramureş, au rămas credincioşi regelui Ungariei şi au stat la originea unei familii nobile maghiare care a dat chiar un voievod al Transilvaniei la sfârşitul secolului XV.

Continuă citirea →