Arhive etichetă: sua

Atacul de la Pearl Harbor

Pearl_Harbor 1941 atacAtacul de la Pearl Harbor (7 decembrie 1941) – Atac aerian surpriză al Japoniei asupra bazei militare navale a SUA din portul Pearl Harbor, aflat pe insula Oahu din Hawaii, care a avut ca rezultat grăbirea intrării SUA în Al Doilea Război Mondial.

În deceniul care a precedat acest eveniment, relaţiile dintre SUA şi Japonia se înrăutăţiseră considerabil, mai ales după ce aceasta din urmă încheiase o alianţă cu puterile Axei (Germania şi Italia) în 1940. Până la sfârşitul lui 1941, SUA întrerupseseră toate relaţiile comerciale şi financiare cu Japonia. Pe 26 noiembrie 1941, o flotă japoneză s-a îndreptat către un punct aflat la 440 km N de Hawaii şi de acolo au fost lansate cca 360 de avioane. Primul avion de bombardament a ajuns la Pearl Harbor la 7.55 dimineaţa, ora locală, fiind urmat de avioane încărcate cu torpile, bombardiere şi avioane de luptă, care au atacat în valuri succesive. Din cauză că detaşamentele de cercetare nu aveau mai deloc date, dar şi pentru că multe nave nu aveau suficient personal, căci era duminică, baza nu s-a putut apăra eficient. Vasul Arizona a fost complet distrus; Oklahoma răsturnat; California, Nevada şi Virginia de Vest au fost scufundate; peste 180 de avioane au fost distruse şi numeroase alte nave avariate. În plus, peste 2 300 de oameni, care făceau parte din personalul militar, au fost ucişi.

Continuă citirea →

Cine a dat numele oficial de „Casa Albă” reşedinţei preşedintelui SUA?

Casa Alba

Cine a dat numele oficial de „Casa Albă” reşedinţei preşedintelui SUA?

a. Thomas Jefferson

b. John Adams

c. Theodore Roosevelt

d. Benjamin Franklin

Theodore Rossevelt

Răspuns: c. Theodore Roosevelt

În 1791 a avut loc un concurs public pentru a alege proiectul cel mai potrivit pentru o reşedinţă prezidenţială în nou-desemnata capitală Washington. Arhitectul american de origine irlandeză James Hoban din Philadelphia a câştigat concursul cu planul pentru o vilă georgiană în stil clasic italian, sub influenţa lui Palladio. În 1809 primise deja denumirea de Casa Albă, deoarece gresia sa alb-gri contrasta puternic cu roşul cărămizilor folosite pentru clădirile din apropiere. În 1902, preşedintele Theodore Roosevelt a adoptat termenul de Casa Albă ca nume oficial al clădirii.

sursa: Ghid de cultură generală. Întrebări şi răspunsuri, trad.: Graal Soft. – Ediţia a 2-a, revizuită, Bucureşti, Litera Internaţional, 2012

Aboliţionism – dicţionar de termeni istorici

Aboliţionism – mişcare pentru stoparea comerţului cu sclavi şi emanciparea sclavilor în Europa de Vest şi în cele două Americi.

Continuă citirea →

Care a fost prima capitală a SUA?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care a fost prima capitală a SUA?

Răspuns: Philadelphia (1789)

Cine a fost primul preşedinte catolic al SUA?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Cine a fost primul preşedinte catolic al SUA?

Răspuns: John F. Kennedy

Statele Unite ale Americii sărbătoresc Ziua Independenţei

Ziua de 4 iulie marchează aniversarea Declaraţiei de independenţă a Statelor Unite ale Americii din 1776. 

Declaraţia de independenţă este un document prin care 13 colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente de Regatul Unit al Marii Britanii. Documentul a fost ratificat de Congresul Continental în ziua de 4 iulie 1776. 

Care este simbolul Partidului Republican din SUA?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care este simbolul Partidului Republican din SUA?

Răspuns: Elefantul

Cum se sărbătoreşte Ziua Naţională în întreaga lume

De la parade militare la spectacole multimedia – fiecare ţară a lumii serbează Ziua Naţională în felul ei

Zilele Naţionale ale diferitelor state au în comun paradele şi focurile de artificii, fiecare ţară având, însă, particularităţile ei.

SUA

• În Statele Unite, Ziua Indepen­denţei se serbează mai întâi ca un eveniment special pentru comunitate, apoi ca un eveniment de familie. Paradele la care iau parte cetăţenii şi politicienii locali au loc în fiecare oraş important, în timpul dimineţii, în timp ce după-amiaza este rezervată ieşirilor la iarbă verde sau grătarelor în curte, împreună cu familia. Artificiile sunt o componentă esenţială a sărbătorii, pe lângă spectacolele organizate de autorităţi, „civilii” având şi ei dreptul de a folosi materiale pirotehnice. Deşi nu se pune mare accent pe paradele militare, fiecare unitate militară care are un tun trage câte o salvă pentru fiecare stat al SUA. O altă tradiţie tipică pentru Ziua Independenţei este lansarea pe piaţă a unor megaproducţii hollywoodiene, weekendul de Ziua Independenţei fiind, de obicei, weekendul cu cele mai mari încasări din an la cinematografe.

Franţa

•În Franţa accentul cade pe parada militară organizată în fiecare dimineaţă de 14 iulie încă din 1880. Este, de altfel, parada militară cu cea mai veche tradiţie din lume. Trupele încolonate mărşăluiesc pe bulevardul Champs-Elysées de la Arcul de Triumf până la Place de la Concorde, unde sunt întâmpinate de preşedintele republicii şi alte figuri politice. Evenimentul este foarte popular în Franţa, fiind transmis în direct şi având una dintre cele mai mari audienţe. Alte parade similare sunt organizate şi în oraşele mai mari ale ţării.

Continuă citirea →