Arhive etichetă: Strauss versus Strauss

Strauss versus Strauss

Johann Strauss tatăl (1804-1849) a fost un compozitor romantic  austriac, faimos pentru valsurile sale şi popularizarea acestora, alături de Joseph Lanner, cea mai cunoscută piesă a sa fiind „Marşul lui Radetzky”.

Johann Strauss fiul (1825-1899) a fost un compozitor austriac, ce şi-a câştigat celebritatea prin cele peste 140 de valsuri create: „Dunărea albastră”, „Sânge vienez”, „Vals imperial” etc.

CINE-I MAI BUN?

Johann Strauss tatăl

 Johann Strauss era un om de acţiune, care căutase să-şi asigure printr-o energie şi un talent puţin comune, privilegiul de a fi stăpânul unic al muzicii de dans din vremea sa. Scăldat în undele zgomotoase ale simpatiei generale, se crezuse invulnerabil. Îşi învinsese toţi rivalii. Nu îşi închipuise însă că ar putea fi detronat din poziţia pe care şi-o cucerise cu atâtea eforturi chiar de proprii fii – Johann şi Josef – a căror vocaţie muzicală era evidentă. Cu o admirabilă dorinţă de a progresa pe tărâm muzical, stârniţi desigur şi de cultul pentru geniul tatălui lor, Johann şi Josef deveniră pianişti străluciţi, complăcându-se tot mai mult în atmosfera artistică de care era plină Viena şi epoca lor, în ciuda încercărilor tatălui lor de a-i ţine departe de ea. Acesta era convins că muzele nu-şi dăruiesc de mai multe ori sărutul în aceeaşi familie şi voia să-şi scutească proprii copii de existenţa amară a muzicienilor mediocri.

         “De ce te împotriveşti cu atâta îndârjire ca Johann şi Josef să devină muzicieni?” îl întrebau nedumeriţi prietenii.

         “Pentru că vreau să fie fericiţi, le răspundea el. N-aţi văzut oare ce se întâmplă la noi cu muzicanţii? Mozart a murit la 35 de ani, Weber la 40, Schubert numai la 31. Muzica este o afacere dintre cele mai proaste în vremea noastră!”

Să fi fost în această pornire împotriva muzicalităţii copiilor săi numai grija părintelui pentru viitorul lor sau ea ascundea şi gelozia artistului care se teme să nu fie depăşit de urmaşi. Astfel, copiii erau siliţi să depună eforturi tot mai mari pentru a-şi camufla interesul faţă de muzică, ferindu-se de tatăl lor care nu tolera în propria casă alţi artişti în afara lui.

Johann Strauss fiul

Fiul cel mare, pe care îl chema tot Johann, îi semăna tatălui ca înfăţişare şi temperament. Avusese cu el o întâmplare, pe care nu putea să o uite. Strauss tatăl compunea odată un nou vals, dar nu găsea modulaţia potrivită între două fragmente. Se crease în casă o tensiune ameninţătoare. Deodată, Johann se aşeză la pian şi găsi, fără nici un efort, modulaţia care dăduse compozitorului atâta bătaie de cap.

         “Leul tânăr îşi arată ghearele – îi spuse soţiei. Voi avea grijă să i le retez din timp.

Vocaţia muzicală a fraţilor Strauss găsi însă un aliat firesc în mama lor care citea mai bine în sufletul copiilor ei decât tatăl furat de preocupările sale. La Viena, micul Johann şi mama sa mergeau uneori pe înserat la grădina Sperl unde se instalau la o masă depărtată de estrada orchestrei, ca să nu fie observaţi, şi ascultau valsurile lui Strauss. Pe cele mai multe le cunoşteau de la repeţiile de acasă, dar erau destule care li se păreau noi şi fermecătoare. La auzul aplauzelor şi ovaţiilor publicului erau cuprinşi amândoi de o bucurie pe care încercau s-o ascundă cu sfială unul de altul. Când Strauss îi descoperea sau îi atrăgea cineva atenţia aupra lor, îi alunga aproape brutal acasă, temându-se ca nu cumva băiatul să prindă definitiv gust pentru muzică. Visa să facă din el un abil comerciant, iar din Josef, tehnician, poate chiar inginer.

Ameţit de sucesele pe care le repurta, Strauss săvârşi greşeala, într-o clipă de mânie provocată de gelozia soţiei sale, de a-şi părăsi de dragul altei femei căminul şi copiii. Începu acum pentru el o viaţă agitată, care avea să-l macine curând. Se încredea prea mult în talentul şi în puterile lui, pe care le-a irosit fără socoteală timp de aproape 10 ani, că să întreţină la început 10 copii, cinci din prima căsătorie şi tot atâţia din a doua, mai târziu ca să satisfacă şi nenumăratele capricii ale celei de-a doua soţii.

În acest timp, susţinut de mama sa, micul Johann, cu perseverenţă şi ambiţie, îşi continuă pregătirea încercând să-şi valorifice talentul muzical. Nu mult timp după aceea, se hotărăşte să ia asupra sa răspunderea întreţinerii întregii familii.

         “Deşi nu mi-am încheiat pregătirea teoretică şi aş mai avea multe de învăţat – spunea el – grija pentru mama şi pentru fraţii mei mai mici mă sileşte să-mi câştig pâinea cu ceea ce ştiu. Vienezii vor avea un nou capelmaistru.

Mânat de un instinct căruia nu i se putea împotrivi, Johann înjghebă una din cele mai sprintene capele de dans şi concert din câte existau în oraş la data aceea. Presa vieneză află repede de pregătirile lui, de repetiţiile cu orchestra, care durau câte 10-12 ore pe zi. Ziariştii sesizaseră picanteria momentului. Nu era vorba de apariţia unei noi capele şi a unui nou compozitor, ci de un mic “Prometeu muzical”, care se răzvrătise împotriva supremului zeu al valsului, tatăl său, Johann Strauss.

Strauss contra Srauss! Ştirea izbucni în toamna anului 1844, dând de lucru reporterilor mondeni, cronicarilor muzicali şi meliţei fără astâmpăr a cafenelelor. Vienezii se împărţiră în două tabere, unii aprobând însufleţiţi hotărârea plină de curaj a fiului, alţii luând cu îndârjire apărarea tatălui.

În sfârşit, apărură pe zidurile oraşului afişele aşteptate cu nerăbdare ale primului concert:

         “Invitaţie la serata dansantă care va avea loc marţi 15 octombrie 1844 în casina lui Dommayer din Hietzing. Johann Strauss (fiul) are onoarea să-şi dirijeze  pentru prima oară propria capelă şi, pe lângă diverite uverturi şi fragmente din opere să-şi prezinte mai multe compoziţii proprii. Se recomandă protecţiei şi bunăvoinţei onoratului public, Johann Strauss-junior.”

Interesul populaţiei a fost enorm.

         “Cum? Se întrebau trecătorii. Încă un Strauss?

         “Regele valsului are un concurent în persoana propriului său fiu”.

         “Un mic Strauss alături de marele Strauss?!”

         “Avem, în sfârşit, un moştenitor al tronului!”

Toate locurile din sală au fost ocupate cu mult înainte de ora anunţată, şi lumea, care continua să sosească, era fericită să găsească o palmă de loc, cel puţin în grădină. Se iscau discuţii în public; oameni cu feţe aprinse luau apărarea părintelui “ultragiat” de fiul “ingrat”; alţii mai tineri, găseau foarte firesc faptul ca acesta să încerce să-şi afirme cât mai curând calităţile artistice. Partizanii tatălui se adunaseră pe la marginile sălii şi păreau să aştepte un consemn de atac.

Johann Strauss fiul şi orchestra sa

Cu ochii lui ageri, Johann Strauss-fiul văzu privirile pline de aşteptare, unele şi de ură, care îl măsurau încordate. Urcă pe estradă, înfruntând cu îndrăzneală mulţimea şi sfidând pe cei care îi erau ostili. Apariţia lui făcu o puternică impresie asupra vienezilor. Era un tânăr înalt, smead, cu sprâncenele frumos arcuite, cu ochi vii şi scânteietori, cu mustaţa subţire, căreia avea să-i adauge mai târziu favoriţi bogaţi. Zvelt şi elegant în fracul cafeniu, el îşi uimi ascultătorii cu tonul plin şi catifelat al viorii sale cremoneze, străbătut de o vibraţie inimitabilă, care trezi fiori în sală. Toţi admirau măiestria cu care tânărul virtuos îşi conducea orchestra şi instinctul sigur cu care învia imaginile muzicii interpretate

Veni şi momentul mult aşteptat: cel dintâi vals al tânărului Strauss. După primele măsuri, vienezii ştiau totul: se născuse noul suveran al valsului! Era o muzică mai adâncă în sentimente şi mai bogată în poezie decât cea pe care o ascultaseră până acum. Publicul reacţionă imediat. O furtună de aplauze nemaiauzite cutremură pereţii, femeile fluturau batistele, cei din fundul sălii săriră pe scaune ca să vadă mai bine. O adevărată frenezie cuprinse pe ascultători.

Într-un ungher al sălii, tăcută şi cu ochii roşii, şedea Anna Strauss. Era bucuroasă şi emoţionată. Ştia că fiul ei îşi cucerise auditoriul de la început şi pentru totdeauna. Presa vieneză confirmă, a doua zi, acest lucru.

         “Bună seara, tată Strauss! Bună dimineaţa, Strauss-fiul!” Astfel îşi începea articolul a doua zi ziarul “Der Wanderer”. “A venit, a cântat şi a învins”, parafrazând maxima latină celebră. “Viena are acum un tânăr şi simpatic prinţ al valsului, care ştie s-o încânte şi s-o farmece. Bună dimineaţa, Strauss-fiul!”

Johann Strauss-tatăl află astfel, din sursa autorizată a opiniei publice, că în oraşul unde se crezuse singur stăpân este loc şi pentru un alt “zeu” al vienezilor, Johann Strauss-fiul.


sursa: George Sbircea, Johann Strauss, Editura Muzicală, 1963